Connect with us

INTERNAȚIONAL

În ziua comemorării victimelor Holodomorului, Volodimir Zelenski îl compară pe Putin cu Stalin și evidențiază că ”foamea nu ar trebui niciodată să mai fie folosită ca armă împotriva libertății oamenilor”

Published

on

© Administrația Prezidențială ucraineană

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a participat la cel de-al doilea summit internațional privind securitatea alimentară mondială, organizat la Kiev, eveniment al cărui scop a fost acela de a consolida rolul Ucrainei de garant al securității alimentare și de a dezvolta noi opțiuni logistice pentru exportul produselor agricole ucrainene, informează Administrația Prezidențială de la Kiev într-un comunicat.

În deschiderea summitului, șeful statului a declarat că, în ajunul Zilei comemorării victimelor Holodomorului, Rusia a lansat peste noapte peste 70 de drone de luptă Shahed pe teritoriul ucrainean.

”Astăzi, în această zi de comemorare, un astfel de atac terorist arată că Putin este mândru să îi urmeze pe cei mai mari ucigași ai secolului XX. Dacă ar putea organiza un al Holodomor în Ucraina, ar face-o”, a fost mesajul lui Zelenski, amintind de foametea deliberată de la începutul anilor 1930, comparându-l pe Putin cu Stalin.

Potrivit liderului ucrainean, Rusia va continua să încerce să se folosească de penuria de alimente și să transforme foametea în armă. El a reamintit că, în prima zi a războiului de amploare, flota rusă a blocat porturile maritime ucrainene și exportul de alimente din Ucraina, care este crucial pentru lume.

”Stabilitatea pieței alimentare este crucială pentru zeci de țări și sute de milioane de oameni din vasta întindere de la Africa de Vest la Asia de Est”, a declarat șeful statului.

În același timp, el a subliniat că summitul de astăzi este încă o dovadă că Ucraina nu-și va pierde puterea și libertatea și va fi capabilă să apere accepțiunea globală că teroarea trebuie învinsă.

Potrivit acestuia, inițiativa umanitară ucraineană ”Grâne din Ucraina”, care a reunit deja aproape 40 de țări și organizații internaționale, vine în ajutorul acelor națiuni care suferă cel mai mult din cauza penuriei de alimente.

”Oferim asistență în ciuda terorii rusești constante și a încercărilor continue ale Rusiei de a ne întrerupe exporturile de alimente. Etiopia, Somalia, Yemen, Kenya… Au primit deja peste 170.000 de tone de alimente datorită inițiativei noastre umanitare comune. Aceasta este un colac de salvare pentru milioane de vieți”, a declarat șeful statului.

Acesta a amintit de Holodomor pentru a evidenția că poporul ucrainean, care a cunoscut acest episod tragic, înțelege amenințarea cu foametea la adresa oricărei alte națiuni.

”Foamea nu ar trebui niciodată să mai fie folosită ca o armă împotriva libertății oamenilor. Și oricine încearcă să folosească foamea într-un astfel de mod, oricine a cărui teroare creează haos pe piața alimentară, trebuie să fie tras la răspundere în fața întregii lumi. Rusia trebuie să fie trasă la răspundere. Sunt convins că așa va fi”, a conchis Volodimir Zelenski.

Ajuns anul acesta la cea de-a doua ediție, summitul internațional de la Kiev privind securitatea alimentară mondială marchează importanța programului umanitar ”Cereale din Ucraina”, inițiat în 2022 de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Citiți și: UE va aloca 50 de milioane de euro pentru repararea și modernizarea infrastructurii portuare din Ucraina, anunță Ursula von der Leyen: Împreună vom livra cereale ucrainene în întreaga lume

Summitul internațional privind securitatea alimentară mondială. Marcel Ciolacu anunță că România va crește capacitatea de transport a cerealelor ucrainene cu sprijinul partenerilor internaționali și al UE

Au participat, fizic sau online, la acest summit aproape 30 de înalți demnitari, șefi de state, de guverne și miniștri de externe din țări europene, SUA, Japonia, Republica Coreea, Canada, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reprezentanți ai instituțiilor Uniunii Europene, Secretarul General ONU, Antonio Guterres, precum și secretarul general al Consiliului de Cooperare al Golfului, Jasem Mohamed Al-Budaiwi, pentru a acorda sprijin nemijlocit securității alimentare la nivel mondial, prin asigurarea exporturilor de cereale din Ucraina către piețele internaționale și în special către țările cele mai vulnerabile.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

INTERNAȚIONAL

Volodimir Zelenski cere aliaților o ”presiune puternică asupra Rusiei”, iar Donald Trump critică atacurile asupra Kievului: Vladimir, oprește-te!

Published

on

© The White House/Flickr

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a evidențiat încă o dată că Ucraina, în comparație cu Rusia, a fost de acord cu solicitarea președintelui american Donald Trump de încetare necondiționată a focului, informează The Guardian.

Ucraina nu ”vede acum o presiune puternică asupra Rusiei” și nici noi sancțiuni împotriva Moscovei, în ciuda refuzului acesteia de a progresa în discuții, a subliniat Zelenski, aflat în Africa de Sud, vizită pe care a fost nevoit să o scurteze în urma unor noi atacuri ale Moscovei, de data aceasta asupra Kievului.

Amintind de scurta pauză de Paște, liderul ucrainean a menționat că ”din păcate, după Paște, Rusia a reluat atacurile pe front și loviturile asupra orașelor noastre”.

”Lui Putin nu-i place prezența Ucrainei” în Africa și caută să pună presiune pe Ucraina și SUA în procesul de pace.

Rusia a bombardat Kievul joi dimineață, la doar câteva ore după ce președintele american Donald Trump l-a criticat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru respingerea unei propuneri de acord de pace care ar recunoaște controlul Moscovei asupra Crimeei, informează Politico Europe.

Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina a anunțat că peste 70 de persoane au fost rănite în atac și cel puțin 42 au fost spitalizate, inclusiv șase copii.

Uniunea Europeană, prin Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, a condamnat în termeni duri atacul Kremlinului asupra Ucrainei.

O reacție a venit și din partea lui Donald Trump pe rețeaua de socializare Truth Social.

”Nu sunt mulțumit de loviturile rusești asupra Kievului. Nu sunt necesare și au venit într-un moment foarte prost. Vladimir, OPREȘTE-TE! 5000 de soldați mor pe săptămână. Hai să încheiem acordul de pace”, a fost solicitarea liderului american la adresa omologului rus, adresându-i-se direct.

Noile atacuri ale Rusiei au loc pe fondul presiunii în creștere exercitată de administrația Trump asupra Kievului.

Recent, Donald Trump a amenințat că va abandona negocierile pentru încetarea focului între Rusia și Ucraina și l-a criticat din nou pe Zelenski, de data aceasta ca urmare a declarațiilor ferme ale liderului ucrainean cu privire la Peninsula Crimeea.

”Nimeni nu îi cere lui Zelenski să recunoască Crimeea ca teritoriu rusesc, dar, dacă vrea Crimeea, de ce nu s-au luptat pentru ea acum 11 ani, când a fost predată Rusiei fără să se tragă un foc?“, a scris Trump într-o postare pe Truth Social.

Citiți și: Trump amenință că va abandona negocierile pentru încetarea focului între Rusia și Ucraina: Vom spune doar “sunteți niște oameni oribili” și vom renunța

“Suntem aproape de un acord”. Trump îl acuză pe Zelenski că declarațiile ferme privind Crimeea dăunează negocierilor, în timp ce Rusia atacă Kievul cu drone

Mergem descendent pe linia de reprezentare diplomatică și vedem că și vicepreședintele american J.D. Vance a lansat un ultimatum pentru un acord Ucraina-Rusia prin “înghețarea” liniilor teritoriale, altfel SUA se retrag din negocieri.

Citiți și: Vance lansează un ultimatum pentru un acord Ucraina-Rusia prin “înghețarea” liniilor teritoriale, altfel SUA se retrag din negocieri. “Nu vom recunoaște legal ocuparea Crimeei” – reacția tranșantă a lui Zelenski

Reacțiile acestora au putut fi anticipate în urmă cu câteva zile, când secretarul de stat american Marco Rubio a atenționat că SUA ar putea renunța la eforturile de pace Ucraina-Rusia dacă nu se înregistrează progrese în câteva zile.

Intransigența Washingtonului este evidențiată de absența lui Rubio de la discuțiile ce urmau să aibă loc la Londra.

Marea Britanie, care trebuia să găzduiască marți discuții la nivel ministerial privind războiul din Ucraina între aliații Kievului, a fost nevoită să retrogradeze întâlnirea la nivel de experți după ce secretarul de stat american a dezvăluit că nu va participa

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Șefa diplomației UE condamnă atacul asupra Kievului: Adevăratul obstacol în calea păcii nu este Ucraina, ci Rusia

Published

on

© European Union, 2025

Rusia reprezintă principala piedică în calea păcii, nu Ucraina, a declarat joi șefa diplomației europene, Kaja Kallas, ca reacție la noile atacuri sângeroase lansate de Moscova asupra Kievului.

„Pretinzând că dorește pacea, Rusia a lansat un atac aerian sângeros asupra Kievului. În timp ce pretinde că urmărește pacea, Rusia a lansat un atac aerian mortal asupra Kievului. Aceasta nu este o căutare a păcii, ci o batjocură la adresa ei. Adevăratul obstacol nu este Ucraina, ci Rusia, ale cărei scopuri de război nu s-au schimbat”, a scris Kaja Kallas, pe X.

Această salvă de lovituri a fost lansată de armata rusă în toiul tensiunilor diplomatice. Zelenski și președintele american Donald Trump au avut o nouă ciocnire, Trump criticându-l pe liderul ucrainean pentru că refuză să accepte pretențiile Rusiei la peninsula Crimeea, pe care a anexat-o de la Ucraina în 2014, informează Agerpres.

Marți, președintele ucrainean s-a opus din nou în mod ferm unei asemenea posibilități. „Nu există nimic de discutat aici. Aceasta ar fi contrar Constituției noastre. Acesta este teritoriul nostru”, a declarat el.

„Această declarație este foarte dăunătoare negocierilor de pace cu Rusia”, a reacționat miercuri președintele Donald Trump într-o postare virulentă pe Truth Social, acuzându-l pe Zelenski că blochează un acord cu Moscova care să pună capăt conflictului.

În fața bilanțului sângeros al noilor atacuri ruse, Volodimir Zelenski și-a anulat de urgență „o parte” din vizita sa în Africa de Sud, pentru a se întoarce „imediat” în Ucraina, după o întrevedere cu omologul său sud-african Cyril Ramaphosa.

În timpul nopții de miercuri spre joi, Rusia a bombardat Ucraina într-un atac mai masiv decât cele care vizează aproape zilnic această țară după declanșarea invaziei ruse la scară mare în februarie 2022, un conflict care a dus la moartea a zeci de mii de persoane, civili și militari.

În total, forțele ruse, care controlează în prezent aproape 20% din teritoriul ucrainean, au tras în timpul nopții 70 de rachete și 145 de drone asupra a șase regiuni ale Ucrainei, potrivit forțelor aeriene ucrainene, care asigură că au interceptat 112 dintre aceste proiectile.

Continue Reading

SUA

Secretarul american al Trezoreriei îi subliniază premierului ucrainean ”necesitatea de a încheia discuțiile tehnice și de a semna parteneriatul economic cât mai curând posibil”

Published

on

© Denys Shmyhal / X

Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a evidențiat într-o întâlnire cu premierul ucrainean Denys Shmyhal ”beneficiile parteneriatului economic dintre popoarele Statelor Unite și Ucrainei”.

Într-un comunicat, Departamentul Trezoreriei consemnează că ”discuțiile tehnice extrem de productive dintre cele două părți continuă”.

Secretarul Bessent ”a subliniat necesitatea de a încheia discuțiile tehnice și de a semna parteneriatul economic între Statele Unite și Ucraina cât mai curând posibil”, se arată în comunicat.

La rândul său, premierul ucrainean a subliniat că guvernul de la Kiev ”sprijină încheierea unui acord de parteneriat economic și crearea unui fond de investiții pentru reconstrucție”.

”Am discutat aspecte politice importante ale viitorului document. Așteptăm cu interes continuarea dialogului fructuos. Am mulțumit poporului american pentru sprijinul său cuprinzător în contextul invaziei ruse la scară largă. I-am mulțumit președintelui Donald Trump pentru semnarea unui ordin de prelungire a sancțiunilor împotriva Rusiei pentru încă un an și de prelungire a interdicției ca navele deținute de Rusia sau care au legături cu Rusia să intre în porturile americane pentru încă un an. Este esențial să sporim presiunea sancțiunilor asupra agresorului pentru a-l forța să facă pace”, a scris Shmyhal într-un mesaj publicat pe platforma X.

Întâlnirea dintre oficialul american și cel ucrainean vine în contextul în care crește presiunea din partea administrației Trump asupra Kievului cu privire la acceptarea unui acord de pace cu Rusia.

Recent, Donald Trump a amenințat că va abandona negocierile pentru încetarea focului între Rusia și Ucraina și l-a criticat din nou pe Zelenski, de data aceasta ca urmare a declarațiilor ferme ale liderului ucrainean cu privire la Peninsula Crimeea.

”Nimeni nu îi cere lui Zelenski să recunoască Crimeea ca teritoriu rusesc, dar, dacă vrea Crimeea, de ce nu s-au luptat pentru ea acum 11 ani, când a fost predată Rusiei fără să se tragă un foc?“, a scris Trump într-o postare pe Truth Social.

Citiți și: Trump amenință că va abandona negocierile pentru încetarea focului între Rusia și Ucraina: Vom spune doar “sunteți niște oameni oribili” și vom renunța

“Suntem aproape de un acord”. Trump îl acuză pe Zelenski că declarațiile ferme privind Crimeea dăunează negocierilor, în timp ce Rusia atacă Kievul cu drone

Mergem descendent pe linia de reprezentare diplomatică și vedem că și vicepreședintele american J.D. Vance a lansat un ultimatum pentru un acord Ucraina-Rusia prin “înghețarea” liniilor teritoriale, altfel SUA se retrag din negocieri.

Citiți și: Vance lansează un ultimatum pentru un acord Ucraina-Rusia prin “înghețarea” liniilor teritoriale, altfel SUA se retrag din negocieri. “Nu vom recunoaște legal ocuparea Crimeei” – reacția tranșantă a lui Zelenski

Reacțiile acestora au putut fi anticipate în urmă cu câteva zile, când secretarul de stat american Marco Rubio a atenționat că SUA ar putea renunța la eforturile de pace Ucraina-Rusia dacă nu se înregistrează progrese în câteva zile.

Intransigența Washingtonului este evidențiată de absența lui Rubio de la discuțiile ce urmau să aibă loc la Londra.

Marea Britanie, care trebuia să găzduiască marți discuții la nivel ministerial privind războiul din Ucraina între aliații Kievului, a fost nevoită să amâne întâlnirea după ce secretarul de stat american a dezvăluit că nu va participa.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
EDUCAȚIE5 hours ago

Prezidențiale 2025: Principalii candidați au semnat “Declarația din Balconul Universității din București pentru păstrarea orientării euroatlantice a României și a valorilor democratice”

ROMÂNIA7 hours ago

România și Banca Mondială continuă colaborarea pentru identificarea celor mai bune soluții de finanțare a sectoarelor strategice ale economiei românești, subliniază Tanczos Barna la Washington

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Volodimir Zelenski cere aliaților o ”presiune puternică asupra Rusiei”, iar Donald Trump critică atacurile asupra Kievului: Vladimir, oprește-te!

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI7 hours ago

La întrevederea cu comisarul european pentru buget, Victor Negrescu a susținut interesele României și a reiterat necesitatea unor fonduri europene mai bine adaptate realităților din teren

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Șefa diplomației UE condamnă atacul asupra Kievului: Adevăratul obstacol în calea păcii nu este Ucraina, ci Rusia

SĂNĂTATE8 hours ago

Noi parteneriate româno-coreene în sectorul sănătății, discutate la inițiativa președintelui Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților, Alexandru Rogobete

ROMÂNIA8 hours ago

Guvernul aprobă programul național pentru achiziții ecologice. Premierul Marcel Ciolacu: „Va fi un avantaj uriaș pentru firmele românești”

ROMÂNIA8 hours ago

”Investiție importantă” cu sprijinul ajutorului de stat în domeniul materialelor de construcție. Antreprenorii români au deschis la Iernut ”cea mai mare fabrică de BCA din Europa”, anunță Marcel Ciolacu

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE9 hours ago

România primește al 14-lea aviz favorabil pentru aderarea la OCDE, pentru politicile agricole, anunță premierul Ciolacu

COMISIA EUROPEANA9 hours ago

Ilie Bolojan, întâlnire cu comisarul european pentru buget: România susține menținerea alocărilor pentru coeziune și agricultură și prioritizarea fondurilor de apărare pentru statele UE de frontiere

ROMÂNIA8 hours ago

”Investiție importantă” cu sprijinul ajutorului de stat în domeniul materialelor de construcție. Antreprenorii români au deschis la Iernut ”cea mai mare fabrică de BCA din Europa”, anunță Marcel Ciolacu

NATO2 days ago

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

ROMÂNIA1 week ago

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

ROMÂNIA2 weeks ago

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

ROMÂNIA2 weeks ago

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

NATO2 weeks ago

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

ROMÂNIA2 weeks ago

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

ROMÂNIA3 weeks ago

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară

Trending