Observatorul European al mass-mediei digitale (EDMO), finanțat de UE, și-a început activitatea luni, 1 iunie 2020, informează Reprezentanța Comisiei Europene în România printr-un comunicat.
Proiectul va contribui la o mai bună înțelegere a actorilor relevanți, vectorilor, instrumentelor, metodelor, dinamicilor de diseminare, obiectivelor prioritare și impactului dezinformării asupra societății.
Aflat sub conducerea Institutului Universitar European din Florența (Italia), EDMO va sprijini crearea și activitatea unei comunități multidisciplinare compusă din verificatorii de fapte, cercetători academici și alte părți interesate cu expertiză în domeniul dezinformării online.
Acesta va primi finanțare de 2,5 milioane euro prin intermediul Mecanismului pentru interconectarea Europei, programul european de finanțare a infrastructurii. Consorțiul include Centrul Tehnologic din Atena (Grecia), Universitatea Aarhus (Danemarca) și organizația de verificare a veridicității informațiilor Pagella Politica (Italia).
”Dezinformarea devine din ce în ce mai mult o amenințare pentru societățile noastre democratice și trebuie să luptăm împotriva acesteia. În acest sens, vom susține valorile și drepturile fundamentale europene, inclusiv libertatea de exprimare și a informației. Observatorul European independent al mass-mediei digitale este un element important al abordării noastre – promovează verificarea datelor și îmbunătățește capacitatea noastră de a înțelege mai bine răspândirea dezinformării online”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene pentru valori și transparență, Věra Jourová.
”Ultimele luni ne-au arătat din nou impactul grav și dăunător pe care îl poate avea dezinformarea asupra sănătății, societăților și economiilor noastre. Sunt încântat de lansarea Observatorului European al mass-mediei digitale. Observatorul va constitui un punct de referință important pentru eforturile noastre de a lupta, demasca, expune, înțelege și analiza activitățile de dezinformare din Europa”, a declarat, la rândul său, comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton.
Acest hub independent de colaborare va spori nivelul de cunoștințe științifice disponibile în materie de dezinformare online, dar va promova și dezvoltarea unei piețe UE a serviciilor de verificare a veridicității informațiilor și va sprijini autoritățile publice responsabile de monitorizarea mass-mediei digitale și de elaborarea de noi politici.
