INTERVIU| Primarul Gheorghe Falcă, după dezbaterea „Europa începe la Arad”: Schengen este o barieră pentru noi

Faptul că România nu este membră a Spațiului Schengen pune piedici în dezvoltarea României, a susținut primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, într-un interviu acordat Calea Europeană. Fondurile europene au ajutat la ”dinamismul” orașului, iar cea mai mare investiție în educație cu ajutorul banilor europene se află în Arad, la Colegiul Național „Moise Nicoară”, a spus oficialul, în contextul participării sale la un dialog cu cetățenii intitulat „Europa începe la Arad”.

Totodată, în contextul alegerilor europene ce vor avea loc anul viitor, edilul a vorbit despre importanța unei mai bune comunicări și transparențe din partea instituțiilor Uniunii Europene, structuri „care par multe și greoaie dar care reprezintă un sistem funcțional foarte bun ce a adus prosperitate multor oameni”. 

Foto: Calea Europeană

„Cea mai mare investiție în educație din România prin fonduri europene se află la Arad”

„Pentru noi este important că am știut să investim la timp în economie, avem o economie care produce un PIB serios, exportăm peste 3 de miliarde de euro, dublu față de județul Cluj, iar în județul Timiș exportăm mai mult decât Bucureștiul, iar balanța comercială este pozitivă. Astăzi avem cei mai mulți angajați la sistemul public, raportați la sistemul privat din România, raportul este 6. 88.000 de oameni merg zilnic la lucru, ceea ce ce înseamnă că au venituri pentru a întreține familia, a da educație, a avea un sistem sanitar, iar județul Arad are peste 135.000 de locuri de muncă. A crescut diversitatea economică – astăzi producem trenuri de marfă, trenuri de călători, tramvaie, troleibuze, componente pentru mașini, submarine, componente pentru avioane ceea ce a făcut ca tânăra generație să aibă locuri de muncă spre zona superioară tehnică. Suntem oamenii care ne sprijinim pe două universități și acestea ne-au pregătit această forță de muncă superior calificată, dar astăzi, în Arad, nu mai putem vorbi de muncitorul clasic. Pentru noi, muncitorul este un om specializat care în permanență se specializează, iar fondurile europene ne-au ajutat în acest dinamism. În primul rând, ne-au ajutat când am investit în educație. Cea mai mare investiție în educație din România prin fonduri europene se află la Arad, colegiul Moise Nicoară a fost vizitat de prietenul Franz (nr. vicepreședintele grupului PPE în Comitetul European al Regiunilor, Franz Schausberger) și a fost uimit în primul rând de clădirea și istoria ei și de modul în care arată astăzi și de ce sisteme sunt astăzi în sistemul educațional din Arad. Infrastructura ne-a ajutat foarte mult și am avut puterea să convingem guvernul României ca autostrada să nu fie Nădlac-Timișoara, ci Nădlac-Arad-Timișoara”, a declarat Falcă pentru Calea Europeană.

Foto: Calea Europeană

Primarul a punctat faptul că își dorește ca polul de dezvoltare Arad-Timișoara să prospere. „Suntem astăzi racordați la Europa printr-o autostradă și la centrul românesc de asemenea. Ne interesează ca acest pol de dezvoltare, Arad-Timișoara, să prospere și să meargă într-un ritm foarte bun. De aceea, în cadrul dezbaterii de azi, oamenii au vorbit și despre migrație, despre Schengen, pentru că este o barieră pentru că pentru noi ori să mergi la Timișoara, ori să mergi la Budapesta ori să mergi la Deva e cam același lucru iar vama încă ne blochează în această mișcare. Suntem bucuroși de numărul de studenți străini (…) și cred că și dvs ați descoperit dinamismul orașului iar în acest Arad care sărbătorește 100 de ani de la Marea Unire”, a declarat acesta.

„Dezvoltarea economică înseamnă dezvoltarea omului”

Falcă a vorbit și despre experiența obținută în cadrul Comitetului Regiunilor la Bruxelles și beneficiile cunoștințelor obținute în acest fel: „Am avut oportunitatea să reprezint România în Comitetul Regiunilor la Bruxelles, să vezi mecanismele, să relaționezi cu oameni din administrația europeană și atunci începi să ai încredere în tine, să ai curajul deciziilor, să înțelegi ritmul de decizie și ritmul de a face pași pentru că foarte puțini oameni în administrația locală s-au ocupat de economie. Economia îți întoarce foarte multe venituri pentru a te ajuta mai departe în dezvoltare și toate aceste lucruri le-am luat de la Bruxelles, din grupul PPE și tot în grupul PPE am învățat regulile: niciodată când vei da ajutor social, nu îl salvezi pe om, dar întotdeauna când o să îi dai un loc de muncă l-ai salvat și pe el, și pe familie și ai adus prosperitate comunității. De aceea, întotdeauna am cerut în România mai multe atribuțiuni pentru dezvoltarea economică. Dezvoltarea economică înseamnă dezvoltarea omului”.

„Este nevoie de transparență și comunicare în instituțiile UE”

”Eu apreciz democrația din PE, dar în același timp spun că este nevoie de transparență și comunicare. Așa cum sunt ambasade în fiecare țară, așa ar trebui să avem mai multă informare, nu pentru noi cei care suntem în politică, ci pentru cetățeni. Sunt oameni care vor mai mult ca informație, cum funcționează, cum se iau deciziile, care este ritmul de a se implementa o decizie, care sunt decizii obligatorii pentru stat și care nu, pentru că de multe ori politicienii când nu reușesc ceva, spun nu pot că nu îmi dă voie UE și lucrurile sunt atât de false pentru că ei nu pot pentru că nu sunt în stare, nu pentru că UE împiedică ceva. Dar își găsesc astfel o scuză și ajungem în zona populistă și acest pas aș vrea să se întâmple în viitor, o mai multă prezentare a ceea ce înseamnă Uniunea Europeană, Parlamentul, Comisia, Consiliul, toate aceste structuri care par multe și greoaie dar sunt un sistem funcțional foarte bun care a adus prosperitate multor oameni”,  a declarat primarul, în contextul alegerilor europene de anul viitor. 

Urmăriți și Seria dialogurilor locale PPE ajunge în România. Dialogul cu cetățenii “Europa începe la Arad”, LIVE pe Calea Europeană (5 octombrie, ora 12:00)

Sub titulatura „Europa începe la Arad”, vineri, 5 octombrie, cetățenii au discutat despre viitorul Europei alături de președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, vicepreședintele grupului PPE în Comitetul European al Regiunilor (CoR), Franz Schausberger, și primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, membru al Delegației Naționale a României la CoR.

Seria de dialoguri locale reprezintă angajamentul PPE la nivel local și regional în reconectarea cu cetățenii și consolidarea încrederii acestora în Uniunea Europeană. 

Acestea au fost lansate în luna martie, la Sofia, și reprezintă angajamentul de bază în contextul viitoarelor alegeri europene din mai 2019.

Cu motto-ul „Europa începe în satul meu/ orașul meu / regiunea mea”, „familia PPE urmărește să aducă Europa mai aproape de cetățeni în două moduri: prin a face auzită vocea cetățenilor de către liderii europeni și prin restabilirea încrederii în proprietatea UE în orașele și regiunile acesteia”. Totodată, ”misiunea vizează să asigure că viziunile și așteptările cetățenilor sunt luate în considerare în programul PPE pentru alegerile din 2019, în prioritățile PPE Spitzenkandidat și în următorul mandat politic al instituțiilor UE”.

După lansarea în Bulgaria, un alt eveniment la nivel înalt este planificat în Austria în decembrie 2018.

Un summit al liderilor locali și regionali, cu participarea candidatului PPE pentru președinția Comisiei Europene, este preconizat a fi punctul culminant al angajamentului și va fi organizat în România în perioada 14-15 martie, chiar înainte de alegerile europene din mai 2019.

Dialogul de la Arad precedă discursul privind Starea Uniunii: viziunea regiunilor și orașelor (#SOTREG2018), un discurs ce va fi susținut de președintele Comitetului European al Regiunilor în perioada 8-11 octombrie 2018 în cadrul Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor și care va culmina și cu prezentarea opiniei CoR privind viitorul Europei.

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.