ROMÂNIA
Iulius Firczak, deputat în cadrul Comisiei pentru buget: Trebuie să învățăm cum să atragem capital privat în cercetarea medicală. Este un joc pe care SUA și China l-au învățat deja
Published
4 weeks agoon
By
Teodora IonIulius Firczak, deputat în cadrul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, consideră că Statele Unite ar putea reprezenta o sursă de inspirație pentru atragerea de capital privat în cercetarea medicală, mai ales în contextul în care România se află sub media europeană de 9% din PIB alocare pentru domeniul sănătății.
Acesta a acordat un interviu CaleaEuropeană.ro, realizat în contextul evenimentului intitulat ”România inovatoare: stat membru rezilient și competitiv în UE și OCDE”, organizat de Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și Calea Europeană.
”Suntem încă departe de standardele europene, de acel 9% care este media europeană de alocare din PIB și acest obiectiv trebuie să fie unul cât se poate de tangibil în perioada următoare. Pentru acest lucru trebuie să creștem și să lucrăm foarte intens la tot ceea ce înseamnă colectare. Suntem astăzi mult sub media europeană, suntem la 27% din PIB grad de colectare.În sume absolute și privind acest procent de 9%, mai avem însă mult de lucrat”, a deplâns Firczak.
El a arătat totuși că există și o parte plină a paharului, și anume că ”toate alocările făcute astăzi de la Ministerul Sănătății, de la nivelul autorităților locale, primării și consilii județene depășesc 6% și se apropie de 7%”.
Până la a atinge acest obiectiv, deputatul pledează pentru ”eficientizarea cheltuirii banilor pe care îi avem sau pe care îi vom colecta în perioada următoare”, care, în viziunea sa, ar trebui direcționați pentru două capitole importante:
- pentru hub-urile de cercetare, ”unde România stă foarte rău, dar, în comparație cu celelalte state ale UE, suntem pe același nivel. Din păcate, UE stă foarte rău din acest punct de vedere și China și SUA au un avans în ceea ce privește cercetare și dezvoltarea în domeniul farma”, a arătat Iulius Firczak.
- pentru ”a aduce investitori noi, pentru a deschide facilități noi de producție în țară”. ”Din păcate, deficitul de balanță comercială este mare și aici trebuie să găsim soluții de sprijinire a producătorilor de medicamente să vină în România și să scădem atât deficitul de balanță comercială, dar mai important pentru cetățeni, să aducem acces cât mai rapid la medicamentele inovative care să permită tratamentul cât mai urgent al persoanelor bolnave”, a subliniat deputatul.
Din punctul său de vedere, un model de succes pentru dezvoltarea competitivității Uniunii Europene în sectorul cercetării în domeniul sănătății îl reprezintă Statele Unite.
”Cred că trebuie să ne uităm foarte atent la ceea de face SUA în ceea ce privește atragerea de capital privat în cercetarea medicală. Vedem că proiectele de listări pe piața de capital din America sunt nenumărate și capitalul atras din piața privată este de la jucători care nu sunt activi în piața farma. Aici trebuie să găsim la nivel de piață de capital din România și din UE modalitățile prin care să stimulăm investitorii privați și instituționali și persoane fizice să investească în aceste proiecte de cercetare. Trebuie să învățăm cum să facem legislația, cum să facem marketingul și să atragem fonduri la nivel de miliarde pentru a putea să ținem pasul cu cercetarea din domeniul medical pe care America și China, acest joc, l-au învățat deja”, a conchis Iulius Firczak.
Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și Calea Europeană au organizat luni, 4 noiembrie, evenimentul intitulat ”România inovatoare: stat membru rezilient și competitiv în UE și OCDE”, în contextul strategiilor industriale și farmaceutice ale UE, dar și al aderării României la OCDE, organizație care include unele dintre cele mai competitive țări din lume și cu sistemele de sănătate cele mai dezvoltate.
Noul legislativ european și noua Comisie Europeană care urmează să-și oficializeze colegiul de comisari vor modela instrumentele fundamentale ale proiectul Uniunii Europene pe baza celor două rapoarte importante, raportul privind viitorul competitivității UE, redactat de fostul premier italian Mario Dragi, și raportul „Mai mult decât o piață”, întocmit tot de un fost premier, Enrico Letta.
Cele două documente strategice au în vedere îmbunătățirea pieței unice și redobândirea statului de lider al UE în domenii cheie, precum industria și inovația.
Inovația în sectorul farmaceutic european și în cadrul Uniunii Europene a Sănătății joacă un rol esențial în consolidarea pieței unice, a competitivității economice și rezilienței industriale ale Uniunii Europene.
Reamintim că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, are ca obiectiv finalizarea Uniunii Europene a Sănătății. Astfel, sănătatea va rămâne un punct central pentru următorii cinci ani la nivelul Comisiei Europene, după un mandat care a pus bazele unei Uniuni Europene a Sănătății, dedicată nevoilor cetățenilor, cu accent pe prevenirea bolilor cronice, oncologice, dar și a crizelor sanitare, precum pandemia de COVID-19. Executivul European va propune o Lege privind medicamentele critice pentru a reduce dependențele legate de medicamentele și ingredientele critice, îndeosebi pentru produsele în cazul cărora există doar câțiva producători sau țări furnizoare.
Pentru a revitaliza poziția de lider a Europei în domeniul sănătății, Uniunea Europeană trebuie să stabilească noi obiective îndrăznețe care să mobilizeze voința politică, inovarea științifică și investițiile strategice. Cetățenii UE se așteaptă ca Europa să facă față marilor provocări ale viitorului sănătății. Măsurile politice cuprinzătoare necesită o combinație adecvată de acțiuni la nivelul UE și la nivel național.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.
You may like
ICI București – partener la People Empowering Business Forum & Awards Gala 2024
Prima inițiativă majoră a viitoarei Comisii Europene va fi o busolă pentru competitivitate, axată pe trei piloni ai raportului Draghi, anunță Ursula von der Leyen: Vom pune inovarea în centrul economiei noastre
ICI București a participat la Conferința Anuală FIA Integra World, un eveniment dedicat tehnologiei și inovării. Tema ediției din acest an a fost explorarea inovației pentru industria digitală
Ministrul Economiei: Cu ajutorul noului Cluster de Inovare în Tehnologia Energetică, constituit la Ploiești, putem deveni lideri regionali ai cercetării privind utilizarea energiei curate
Comisia Europeană a primit șapte propuneri pentru fabrici de inteligență artificială. Spania a pregătit o propunere cu participarea a trei alte țări, inclusiv România
Comisarul desemnat pentru servicii financiare și uniunea economiilor și investițiilor promite să se concentreze asupra stabilității și integrității sistemului financiar al UE
ROMÂNIA
“Rusia va eșua din nou”: Reacția Bucureștiului după ce ideologul lui Putin a afirmat că “România va face parte din Rusia”
Published
2 hours agoon
December 3, 2024Ideologul rus Alexander Dughin, considerat ”creierul lui Putin”, a scris luni seară pe X (fostul Twitter) că ”Moldova va face parte curând din România, dar România va face parte din Rusia”, poziția sa primind o reacție din partea Ministerului de Externe de la București
”Unde pot fugi din SUA woke și elita Partidul Democrat? Canada? Trudeau a fost recent la Mar-a-Lago. Israel? Acolo există un război. Londra, Paris, Dubai? Exact acolo unde au fugit liberalii ruși. Sau Moldova? Asta va fi parte a României în curând. Dar România va fi parte din Rusia”, a scris Dughin, pe rețeaua de socializare.
Ministerul român de Externe a reacționat, prin purtătorul de cuvânt Andrei Țărnea, pe aceeași rețea de socializare
“Atât de previzibil! Pentru că ieri românii au sărbătorit cu mândrie Ziua Unirii, să ne reamintim că Rusia nu a recunoscut Unirea. A făcut-o doar cu rea-credință, sub efectul combinat al voinței suverane a României și al presiunii puterii occidentale. Același lucru va face ca Rusia să eșueze din nou”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAE pe X.
So predictable! Since Romanians proudly celebrated their Union Day yesterday, we are reminded that Russia din not recognise the Union. It only did so begrudgingly under the combined effect of Romanian sovereign will & Western power pressure. The same will make Russia fail again.
— Purtator de cuvant MAE Romania/ MFA spokesperson (@PdCMAERO) December 2, 2024
Dughin se află pe lista persoanelor interzise în Uniunea Europeană, fiind un promotor al conceptului ”Uniunii Eurasiatice”, din care să facă parte toate statele din URSS, și promotor al unor idei cvasi-naziste despre identitatea rusă.
Filosoful rus l-a lăudat pe Călin Georgescu, candidatul anti-NATO și anti-NATO cu discurs ultranaționalist din turul doi al alegerilor prezidențiale, imediat după anunțul victoriei din primul tur prezidențial, spunând că este un ”patriot” și un ”român autentic”.
POLITICĂ
Ambasadorul României în SUA: Nu există nicio susținere oficială din partea americană pentru Călin Georgescu. Niciun oficial SUA nu s-ar asocia cu viziunea politică pe care o reprezintă acesta
Published
13 hours agoon
December 2, 2024Ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, a transmis luni că “nu există nicio susţinere oficială din partea americană” pentru candidatul prezidenţial Călin Georgescu şi că echipa preşedintelui republican ales al SUA, Donald Trump, “a negat că vreun oficial american al viitoarei administraţii ar călători în Romania în perioada următoare pentru a participa la evenimente alături de candidatul Georgescu”, subliniind că “informaţia este falsă”.
“Referitor la speculaţiile din presă privind o presupusă susţinere americană pentru candidatul prezidenţial Călin Georgescu, vă pot spune că, la nivelul autorităţilor americane, al politicienilor americani din ambele partide (republican şi democrat) sau al personalităţilor politice sau civice cu orientări democratice care au o voce importantă în spaţiul public american, un astfel de sprijin nu există”, a precizat Muraru într-un comunicat de presă remis CaleaEuropeană.ro.
“Sunt câteva explicaţii pentru asta: în primul rând, este un principiu bine stabilit în mediul politic american de a respinge şi refuza orice acţiune sau opinie care poate fi interpretată ca interferenţă în alegeri. În alegerile americane sau în alegerile din alte ţări. Există legi în Statele Unite care interzic exact un astfel de comportament (cel mai important act normativ se numeşte “Hatch Act” şi interzice oficialilor cu funcţii federale să se pronunţe pe subiecte de campanie politică internă sau externă)”, a adăugat ambasadorul român.
“În al doilea rând”, a mai afirmat Muraru, “nimeni din echipa actualei administraţii democrate sau din echipa viitoarei administraţii republicane, sau din Congres, nu s-ar asocia cu genul de viziune politică pe care o reprezintă şi exprimă candidatul Georgescu”.
“Oamenii politici şi oficialii americani sunt foarte atenţi la mesajele antisemite, de negare a Holocaustului şi de glorificare a unor criminali de război fascişti din istorie, precum şi la poziţiile care neagă rolul SUA în asigurarea securităţii României şi care cer o aliniere la interesele Moscovei. În acelaşi timp, sunt foarte sensibili la percepţia publicului intern şi din ţările partenere şi prietene, care, cu siguranţă, s-ar simţi lezat de o posibilă încercare de implicare sau interferenţă în alegerile proprii”, a subliniat el, conform comunicatului.
“În ultimele zile am vorbit cu mulţi congresmeni, republicani şi democraţi, despre evoluţiile din Romania, precum şi cu alţi oficiali americani. Au fost surprinşi şi preocupaţi de ascensiunea acestui candidat cvasi-necunoscut, şi de modul în care s-a putut realiza această mobilizare greu de explicat în termenii unei campanii transparente şi reglementate. Oficialii americani au luat notă de concluziile CSAT cuprinse în comunicatul public din 28 noiembrie a.c. şi urmăresc în continuare foarte preocupaţi aceste evoluţii din România”, a continuat Muraru.
“Pe scurt – nu există nicio susţinere oficială din partea americană pentru candidatul Georgescu. Echipa preşedintelui Trump a negat că vreun oficial american al viitoarei administraţii ar călători în Romania în perioada următoare pentru a participa la evenimente alături de candidatul Georgescu. Informaţia este falsă”, şi-a încheiat ambasadorul român la Washington declaraţia.
Ultranaționalistul Călin Georgescu și candidata USR Elena Lasconi își vor disputa turul al doilea al alegerilor prezidențiale, programat pentru data de 8 decembrie, fiind prima dată când întâia rundă a alegerilor este câștigată de un candidat suveranist și tot pentru prima dată în istorie când candidatul Partidului Social-Democrat nu accede în turul al doilea. Rezultatele primului tur au fost validate luni, 2 decembrie, de către Curtea Constituțională.
Marea surpriză a alegerilor prezidențiale din România s-a produs duminică seară, la închiderea urnelor, când exit-poll-urile l-au plasat pe suveranistul Călin Georgescu, a cărui campanie electorală masivă pe rețele sociale precum TikTok a trecut mult timp neobservată de analiști, pe locul al treilea, pentru ca odată cu numărarea proceselor verbale acesta să obțină primul loc la votul în țară și în străinătate, o premieră absolută. Georgescu a făcut de-a lungul timpului afirmații controversate anti-NATO și anti-UE, spunând că NATO “este cea mai slabă alianță de pe fața pământului”, că sistemul antirachetă aliat de la Deveselu reprezintă o “rușine diplomatică” și că fondurile europene și PNRR ar constitui “o acțiune financiară de însclavagizare”.
Concluziile CSAT au indicat că în perspectiva și în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale “au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral” și că rețeaua de socializare TikTok nu a respectat prevederile legale privind campania electorală din România, un candidat la alegerile prezidențiale beneficiind de “o expunere masivă pe fondul tratamentului preferențial pe care platforma TikTok l-a acordat acestuia prin faptul că nu l-a marcat drept candidat politic”.
POLITICĂ
Elena Lasconi face apel la liderii politici din România să nu devieze cursul națiunii noastre: Trebuie să ne asumăm un guvern de uniune națională pro-european
Published
14 hours agoon
December 2, 2024Preşedinta USR, Elena Lasconi, a mulţumit luni celor implicaţi în respectarea legii şi a Constituţiei pentru faptul că au ascultat “vocile românilor” şi nu au “jucat ruleta rusească” cu democraţia din România.
Declaraţiile vin după ce Curtea Constituţională a României a respins, luni, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin. Președintele Curții Constituționale, Marian Enache, a anunțat că CCR a validat turul întâi al alegerilor pezidențiale și au respins contestația depusă de Cristian Terheș, precizând că turul al doilea al scrutinului prezidențial va fi organizat pe 8 decembrie între Călin Georgescu și Elena Lasconi.
“Mulţumesc tuturor celor implicaţi în respectarea legii şi a Constituţiei şi, mai ales, pentru că au ascultat vocile românilor. Vreau să vă mulţumesc că nu v-aţi jucat ruleta rusească cu democraţia din România şi cu acest drept sfânt de a vota liber. Sunt o susţinătoare fermă a legii şi a Constituţiei. Dumnezeu ne va ajuta şi de această dată să rămânem uniţi, să luptăm pentru democraţie şi să ţinem departe Rusia de ţara noastră. Ca preşedinte, voi uni toţi românii. Haideţi să facem o Românie puternică în Europa. Putem doar împreună să facem acest lucru. Şi le spun tuturor liderilor politici din România: să nu devieze cursul naţiunii noastre. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a arătat Lasconi, într-o declaraţie de presă susţinută, luni, la sediul USR.
Referitor la rezultatele alegerilor parlamentare de duminică, de Ziua Națională, Lasconi a precizat că românii au decis formarea unui guvern de uniune națională. Ea a anunțat că va începe discuții cu toate partidele democratice.
“În momentul ăsta nu mai vorbim despre partide, politicieni sau candidați. Vorbim doar despre România. Cred că trebuie să ne asumăm asta și cred că ar fi bine să avem un guvern de uniune națională pro-european. Oamenii au decis duminică. Trebuie să facă parte (din guvern – n.r.) PSD, trebuie să facă parte PNL, trebuie să facă parte USR și UDMR”, a adăugat Lasconi.
Ultranaționalistul Călin Georgescu și candidata USR Elena Lasconi își vor disputa turul al doilea al alegerilor prezidențiale, programat pentru data de 8 decembrie, fiind prima dată când întâia rundă a alegerilor este câștigată de un candidat suveranist și tot pentru prima dată în istorie când candidatul Partidului Social-Democrat nu accede în turul al doilea.
Potrivit rezultatelor finale publicate lunea trecută, suveranistul Călin Georgescu a obținut 22,94% din voturi (2.120.401 voturi), urmat de Elena Lasconi cu 19,18% (1.772.500) și de Marcel Ciolacu, la o distanță mică de 2.740 de voturi, cu 19,15% (1.769.760). Au votat aproximativ 9,46 milioane de români din țară și de peste hotare, reprezentând 52,55% din totalul alegătorilor.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”
Premierul britanic ”respinge cu vehemență” ideea de a alege între SUA conduse de Trump și consolidarea relațiilor cu Europa, amintind de ”sacrificiul comun” din timpul celor două războaie mondiale
SUA furnizează Ucrainei un nou pachet de armament în valoare de 725 mil. de dolari
“Rusia va eșua din nou”: Reacția Bucureștiului după ce ideologul lui Putin a afirmat că “România va face parte din Rusia”
Comisia Europeană: Vicepreședinta Roxana Mînzatu a evocat “realizarea unei Europe Sociale mai puternice” la prima reuniune cu miniștrii muncii și protecției sociale din UE
Ambasadorul României în SUA: Nu există nicio susținere oficială din partea americană pentru Călin Georgescu. Niciun oficial SUA nu s-ar asocia cu viziunea politică pe care o reprezintă acesta
Republica Moldova: Maia Sandu va dona un premiu de 100.000 de dolari primit pentru apărarea democrației
Elena Lasconi face apel la liderii politici din România să nu devieze cursul națiunii noastre: Trebuie să ne asumăm un guvern de uniune națională pro-european
Curtea Constituțională a validat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Finală între Călin Georgescu și Elena Lasconi pe 8 decembrie
Nicolae Ciucă, ales pentru nou mandat de senator PNL: Voi pune întotdeauna interesele Doljului și ale României pe primul loc
Șeful diplomației ungare, nouă „misiune de pace” la Moscova pentru a promova soluționarea conflictului dintre Rusia și Ucraina la masa negocierilor
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Comisia Europeană: Vicepreședinta Roxana Mînzatu a evocat “realizarea unei Europe Sociale mai puternice” la prima reuniune cu miniștrii muncii și protecției sociale din UE
Marcel Ciolacu, după alegerile parlamentare: Am înţeles răspunderea pe care o avem faţă de România. Să dezvoltăm țara cu bani europeni și să protejăm valorile naționale
Klaus Iohannis: Ne aflăm în fața unei decizii existențiale, între democrație și izolaționism. Votăm pentru a rămâne o ţară a libertăţii sau a ne prăbuşi într-o izolare toxică şi într-un trecut întunecat
Maia Sandu, apel emoționant la un vot pro-european în România: Soarta R. Moldova este strâns legată de soarta României. Biruința României este și a noastră, orice greutate o trăim împreună
Investiție de peste 1 mld. de euro în modernizarea a trei mari termocentrale din Capitală. Burduja: Vom avea un cost cu gigacaloria la jumătate după finalizarea proiectelor
Premierul Marcel Ciolacu anunță creșterea salariului minim brut pe țară la 4050 lei lunar de la 1 ianuarie 2025
PE va lucra cu noua Comisie Europeană pentru a construi o UE mai competitivă, subliniază Siegfried Mureșan: Un buget aliniat cu prioritățile UE reprezintă unul dintre instrumente pentru a avea rezultate
Dan Nica: Delegația română din grupul S&D va vota noul Colegiu al Comisarilor, dar cu un vot condiționat de îndeplinirea unor criterii clare și importante pentru România și UE
Prima inițiativă majoră a viitoarei Comisii Europene va fi o busolă pentru competitivitate, axată pe trei piloni ai raportului Draghi, anunță Ursula von der Leyen: Vom pune inovarea în centrul economiei noastre
Ursula von der Leyen îi încredințează Roxanei Mînzatu un rol cheie în inițiativa fanion “busola competitivității” a Comisiei, axat pe competențele oamenilor ca “fundament al economiei UE”
Trending
- U.E.4 days ago
Eurobarometru: 56% dintre români au încredere în Uniunea Europeană, iar 68% se simt atașați de Europa. 61% dintre români au încredere în NATO
- ROMÂNIA1 week ago
“Șoc în România” titrează presa internațională după ce “pro-rusul” Călin Georgescu a produs “un cutremur”, câștigând primul tur al prezidențialelor
- POLITICĂ1 week ago
Rezultate prezidențiale 2024: Suveranistul Călin Georgescu și pro-europeana Elena Lasconi își dispută finala pentru Cotroceni. Pentru prima dată, candidatul PSD nu intră în turul 2
- POLITICĂ1 week ago
LIVE UPDATE Cutremur la alegerile prezidențiale 2024: Ultranaționalistul Călin Georgescu se impune în primul tur și își va disputa finala cu Elena Lasconi
- EUROPARLAMENTARI ROMÂNI7 days ago
Privind spre viitoarele alegeri din România, Nicu Ștefănuță, vicepreședintele PE, demarează o campanie de informare a tinerilor despre beneficiile apartenenței la UE și NATO