Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Jean-Claude Juncker și Boris Johnson, prima convorbire telefonică: UE critică discursul agresiv al premierului britanic și îi transmite că acordul de retragere nu este negociabil

Published

on

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a transmis din nou joi premierului britanic Boris Johnson că acordul de ieşire încheiat cu Londra este singurul posibil pentru Uniunea Europeană, în timp ce negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a afirmat că solicitările de modificare a acordului de divorţ formulate de noul premier britanic Boris Johnson sunt “inacceptabile” şi UE trebuie să se pregătească pentru o ieşire a Marii Britanii fără acord.

Boris Johnson, noul prim-ministru al Marii Britanii, instalat în funcție cu doar 100 de zile înainte de termenul limită pentru ieșirea Marii Britanii din UE, a afirmat miercuri că trebuie abolit așa-numitul mecanism de backstop privind granița nord-irlandeză, o măsură destinată să evite restabilirea unei frontiere dure între provincia britanică Irlanda de Nord și Irlanda.

Într-un transcript al celor discutate de Juncker și de Johnson, purtătoarea de cuvânt a președintelui Comisiei Europene a spus că acesta i-a spus noului premier britanic “că acordul de ieşire este cel mai bun şi singurul posibil pentru Uniunea Europeană”.

“El i-a oferit de asemenea asigurări că executivul european este pregătit să lucreze cu Regatul Unit pentru a completa declaraţia politică (anexată acordului de ieşire) şi pentru a analiza toate propunerile sale, cu condiţia ca ele să fie compatibile cu acordul de ieşire”, a mai afirmat purtătoarea de cuvânt, Mina Andreeva.

Aceasta a precizat că ”cei doi lideri au făcut schimb de numerele de telefon mobil şi au convenit să rămână în contact”.

“Comisia rămâne disponibilă în cursul următoarelor săptămâni dacă Marea Britanie vrea să organizeze discuţii şi să îşi clarifice poziţia mai detaliat”, a mai anunţat ea.

Anterior convorbirii telefonice dintre cei doi, negociatorul Michel Barnier a declarat că ”discursul mai degrabă agresiv” al lui Boris Johnson arată că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească ”pentru o situaţie în care el acordă prioritate planificării unui ‘no deal’, în parte pentru a face presiune asupra unităţii UE 27″, scrie Agerpres.

Citiți și Declarația Parlamentului European după ce Boris Johnson a devenit noul premier al Executivului britanic: Un Brexit fără acord ”ar fi foarte dăunător din punct de vedere economic”

Boris Johnson a calificat joi drept “inacceptabil” acordul de retragere negociat de Theresa May, căreia i-a urmat în fruntea guvernului, şi a cerut Uniunii Europene să redeschidă negocierile.

Boris Johnson a promis, şi a repetat după anunţul victoriei sale, că va scoate ţara din UE pe 31 octombrie, data fixată acum pentru Brexit, prevăzut iniţial pentru 29 martie şi amânat în două rânduri. Şi chiar dacă vrea să ajungă la o soluţie negociată cu UE, el este gata şi să scoată ţara din Uniune fără acord şi nu va accepta o nouă amânare.

Totuşi, dacă liderii UE sunt “gata să lucreze din nou la declaraţia privind noul parteneriat” între Marea Britanie şi UE după Brexit, ei se opun unei redeschideri a negocierilor privind acordul de retragere. Acesta stabileşte condiţiile de divorţ şi prevede un dispozitiv controversat numit “plasa de siguranţă” sau backstop care îşi propune să evite o frontieră fizică între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord după Brexit.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

COMISIA EUROPEANA

Dezvoltarea spațiului Schengen trebuie realizată pe trei direcții de lucru, susține președinta Comisiei Europene

Published

on

© European Union, 2020/ Source: EC - Audiovisual Service

Dezvoltarea Spațiului Schengen, concomitent cu păstrarea beneficiilor lui, trebuie realizată pe trei direcții de lucru, a propus șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul primul forum Schengen, organizat în format videoconferință luni, 30 noiembrie, cu scopul intensificării cooperării concrete și a dialogului politic pentru a aborda provocările actuale și pentru a construi un spațiu Schengen mai rezilient.

„Primele luni ale pandemiei ne-au arătat ce se întâmplă atunci când Schengen nu mai funcționează: Europa se oprește. Poate suna ca un paradox, dar această experiență m-a făcut foarte încrezătoare în viitorul Schengen. Este prea prețios pentru noi toți. Nu  vom permite să eșueze. Dar acest lucru nu înseamnă că putem lua Schengen ca un fapt dat. Ultimii ani au creat tensiuni în spațiul Schengen. Între 2006 și 2014, pe parcursul a nouă ani, controalele la frontierele interne au fost reintroduse de 35 ori. Dar din 2015, în mai puțin de cinci ani, controalele la frontierele interne au fost reintroduse de 205 de ori. Aceasta este o creștere semnificativă. Trebuie să înțelegem motivele care stau la baza acesteia și să le abordăm urgent. Adevărul este că provocările cu care se confruntă astăzi spațiul Schengen nu sunt aceleași ca în urmă cu 25 de ani. Ar trebui să confruntăm aceste provocări”, a declarat președintele Comisiei Europene. 

În acest sens, Ursula von der Leyen a menționat trei domenii de lucru:

  1. Întărirea securității la frontierele externe ale UE: definitivarea rapidă a sistemelor de informații de ultimă generație necesare pentru identificarea riscurilor de securitate; elaborarea de proceduri eficiente pentru gestionarea intrărilor neregulamentare în UE.
  2. Asigurarea securității spațiului comun de libertate și securitate: cooperare polițienească strânsă între autoritățile din statele membre, de exemplu pentru un schimb mai bun și mai rapid de date, cum ar fi amprentele digitale ale suspecților; și asigurarea un rol mai important pentru Europol, agenția Uniunii Europene pentru cooperare în materie de aplicare a legii.
  3. Îmbunătățirea guvernanței spațiului Schengen: întărirea sistemului de evaluare și monitorizare privind aplicarea acquis-ului Schengen în întreaga Europă și elaborarea unei abordări comune mai bune privind gestionarea spațiului Schengen în cooperare cu Parlamentul European și statele membre. 

Am încredere că putem și trebuie să continuăm dezvoltarea spațiului Schengen, păstrând în același timp beneficiile acestuia”, a mai spus șefa Executivului European. 

Discuțiile din cadrul primului forum Schengen vor influența Strategia pentru un spațiu Schengen mai puternic, care urmează să fie prezentată la jumătatea anului 2021, și vor aborda următoarele teme:

  • consolidarea guvernanței spațiului Schengen și îmbunătățirea mecanismului de evaluare a punerii în aplicare a normelor Schengen, pe baza experienței acumulate în urma pandemiei de coronavirus
  • rolul spațiului Schengen în etapa de redresare economică post-coronavirus
  • găsirea unei căi de urmat în ceea ce privește revizuirea Codului frontierelor Schengen
  • utilizarea mai eficientă a măsurilor alternative la reintroducerea controalelor la frontieră
  • o mai bună gestionare a frontierelor externe ale UE
  • consolidarea cooperării polițienești și a schimbului de informații.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Raport: Emisiile de gaze cu efect de seră din UE au înregistrat în 2019 cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani

Published

on

© European Union, 2009

Emisiile de gaze cu efect de seră din UE au înregistrat în 2019 cel mai scăzut nivel din ultimii treizeci de ani, se arată în Raportul intermediar privind politicile climatice ale UE, adoptat luni, 30 noiembrie, de Comisia Europeană

Raportul intermediar privind politicile climatice, intitulat „Către o Europă neutră din punct de vedere climatic”, descrie progresele înregistrate de UE și de statele sale membre în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, furnizând totodată informații privind evoluțiile recente din cadrul politicii UE în domeniul climei. 

Astfel, potrivit documentului, în UE-27, emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut cu 3,7 % de la un an la altul, în timp ce PIB-ul a crescut cu 1,5 %. În prezent, nivelurile emisiilor sunt cu 24 % mai reduse față de nivelurile din 1990. 

„Uniunea Europeană dovedește că reducerea emisiilor este posibilă concomitent cu asigurarea creșterii economice. Raportul de astăzi confirmă însă încă o dată că este necesar să ne intensificăm eforturile în toate sectoarele economiei pentru a ne atinge obiectivul comun al neutralității climatice până în 2050. Tranziția este fezabilă dacă ne respectăm angajamentul și dacă profităm de oportunitățile oferite de redresare pentru a reimpulsiona economia într-un mod mai ecologic și mai rezilient și pentru a crea un viitor sănătos și sustenabil pentru toți”, a declaratFrans Timmermans, vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european.

Emisiile care fac obiectul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) au înregistrat cea mai mare reducere în 2019, scăzând cu 9,1 %, adică aproximativ 152 de milioane de tone de dioxid de carbon echivalent, față de 2018.

Această scădere s-a datorat mai ales sectorului energiei electrice, în care emisiile au scăzut cu aproape 15 %, în principal ca urmare a înlocuirii producției de energie electrică pe bază de cărbune cu producția de energie electrică din surse regenerabile și pe bază de gaze naturale. Pe de altă parte, emisiile din sectorul industrial au scăzut cu aproape 2 %, iar emisiile verificate generate de aviație, care acoperă în prezent doar zborurile din Spațiul Economic European, au continuat să crească modest față de 2018, respectiv cu 1 %, adică cu aproximativ 0,7 milioane de tone de dioxid de carbon echivalent.

Emisiile nereglementate de EU ETS, cum ar fi cele generate de sectoarele industriale care nu fac obiectul ETS, de transporturi, clădiri, agricultură și deșeuri, nu au înregistrat nicio schimbare semnificativă față de nivelurile din 2018.

Cheltuielile UE pentru politicile climatice, finanțarea tehnologiilor verzi, implementarea de noi soluții și cooperarea internațională au crescut în 2019 și vor înregistra o nouă creștere în contextul redresării Europei în urma pandemiei de COVID-19.

Veniturile din licitațiile din cadrul sistemului EU ETS reprezintă o sursă din ce în ce mai importantă de finanțare a combaterii schimbărilor climatice. Între 2012 (anul în care au început licitațiile în cadrul EU ETS) și jumătatea anului 2020, statele membre, Regatul Unit și țările SEE au încasat în urma licitațiilor venituri totale de peste 57 de miliarde EUR, peste jumătate din această sumă fiind generată numai în 2018 și 2019. În 2019, veniturile totale din licitații au depășit 14,1 miliarde EUR. Din acest total, un procent de 77 % va fi utilizat în scopuri legate de climă și energie, cu 7 puncte procentuale mai mult decât cota de 70 % raportată în 2018. În plus, tot mai multe proiecte din domeniul climei care primesc fonduri UE sunt finanțate prin monetizarea certificatelor de emisii prin programul NER 300Fondul pentru inovare și Fondul pentru modernizare.

 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană: Încrederea în economia zonei euro a scăzut în luna noiembrie, pe fondul celui de-al doilea val al pandemiei de coronavirus

Published

on

© IMF/ Twitter

Încrederea în economia zonei euro a scăzut în luna noiembrie a acestui an pentru prima dată în ultimele șapte luni, în contextul în care cel de-al doilea val al pandemiei de COVID-19 a lovit continentul, afectând toate sectoarele, cu precădere cele de servicii și retail, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Conform datelor date vineri publicității de Comisia Europeană, indicele sentimentului economic (ESI) a scăzut în luna noiembrie la 87,6 puncte, de la 91,1 puncte, câte erau în luna octombrie.

În mod obişnuit, studiul este realizat în primele două-trei săptămâni ale lunii, ceea ce înseamnă că are legătură cu noile restricţii severe anunţate, inclusiv în cele mai mari economii ale zonei euro, Germania şi Franţa.

”După o redresare parţială a încrederii în perioada mai – septembrie şi a expansiunii din octombrie, luna aceasta s-a înregistrat primul declin de când încrederea a scăzut semnificativ la primul val al pandemiei”, se arată în raportul publicat de Comisia Europeană.

Evoluțiile reprezintă o consecință directă a scăderii încrederii în retail, servicii și în rândul consumatorilor. Scăderi mai reduse s-au înregistrat în industrie şi construcţii, două sectoare care nu sunt extrem de afectate de noile restricţii.

Încrederea în sectorul serviciilor, responsabil pentru două treimi din PIB-ul zonei euro, s-a înrăutăţit la minus 17,3 puncte în noiembrie, de la minus 12,1 puncte luna precedentă.

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

Cristian Bușoi51 mins ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE: Tranziția către economia verde trebuie să fie echilibrată, adaptată nevoilor fiecărui stat membru

ENGLISH2 hours ago

MEP Vasile Blaga: Commission’s centralised approach on procuring COVID-19 vaccines shows us the advantage of Romania’s membership of the European Union

NATO2 hours ago

Bogdan Aurescu participă la reuniunea miniștrilor de externe din NATO: Aliații vor avea o discuție strategică despre ascensiunea Chinei cu partenerii din Asia-Pacific și UE

U.E.3 hours ago

Oficial european: Statele membre salută planul UE privind nevoia de a revigora parteneriatul transatlantic pe cinci direcții de acțiune

NATO3 hours ago

Jens Stoltenberg l-a invitat pe Joe Biden la summitul NATO de la Bruxelles din 2021, unde va prezenta propunerile sale privind viitorul Alianței: A venit timpul să reînnoim Conceptul Strategic

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

Eurodeputatul Vasile Blaga: Coeziunea europeană în privința achiziționării centralizate a vaccinurilor anti-COVID-19 ne arată avantajul apartenenței României la UE

NATO4 hours ago

Secretarul general al NATO: Trebuie să ne consolidăm prezența în regiunea Mării Negre, care este de importanță strategică pentru Alianță și pentru toți aliații

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Dezvoltarea spațiului Schengen trebuie realizată pe trei direcții de lucru, susține președinta Comisiei Europene

INTERNAȚIONAL4 hours ago

Bloomberg: SUA şi Taiwanul pregătesc o alternativă la proiectul de infrastructură chinez ”O centură, un drum”

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Raport: Emisiile de gaze cu efect de seră din UE au înregistrat în 2019 cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Ludovic Orban: Finalizarea gazoductului BRUA, o investiţie extrem de importantă pentru România şi pentru Europa, permiţând diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz natural ale UE

ROMÂNIA2 days ago

Faza I a gazoductului BRUA, finalizată. Președintele Klaus Iohannis: O etapă esențială a întăririi securității energetice atât a țării noastre, cât și a Uniunii Europene

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Ludovic Orban: În următoarea perioadă, România va beneficia de finanțări extrem de importante de la nivel european

EVENIMENTE5 days ago

Coaliția “Votez pentru Sănătate” organizează dezbaterea “De ce avem nevoie de un parteneriat strategic pentru sănătate?” (LIVE, 26 noiembrie, ora 11:00)

Dacian Cioloș5 days ago

Dacian Cioloș: Europa este ținută ostatică de două țări, iar Bruxelles-ul trebuie să arate că știe să ia decizii ferme pentru a apăra libertatea și democrația

U.E.1 week ago

Președinția Germaniei la Consiliul UE patronează proiectul fotografic ”Faces of Europe”, un tablou despre toleranță și conviețuirea în pace

Marian-Jean Marinescu1 week ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Bugetul politicii de transport nu a fost mărit de Parlamentul European, ceea ce este în detrimentul țărilor din Est

ROMÂNIA1 week ago

Președintele Klaus Iohannis: Voi sprijini solicitările pentru fonduri europene pentru a începe reconstrucția Institutului Clinic Fundeni

Marian-Jean Marinescu1 week ago

Marian-Jean Marinescu: Parlamentul European cere o foaie de parcurs privind trecerea de la motoare cu combustie la cele bazate pe resurse nepoluante pentru a proteja producătorii și consumatorii

Gheorghe Falcă1 week ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Administrațiile locale trebuie să acorde prioritate studiilor pentru reabilitarea termică a clădirilor pentru a primi rapid finanțare europeană

Advertisement
Advertisement

Trending