Președintele american Joe Biden a reiterat sâmbătă, la Varșovia, alături de omologul polonez Andrzej Duda, că articolul 5 din Tratatul NATO constituie „un angajament sacru” pentru Statele Unite, informează Casa Albă.
„Articolul 5 este un angajament sacru care se referă la fiecare membru al NATO. Puteți conta pe asta”, a declarat președintele american.
Joe Biden a precizat că Statele Unite au învățat din experiența tristă a celor două războaie mondiale când „am stat deoparte și nu ne-am implicat în stabilitatea Europei, aceasta se întoarce întotdeauna împotriva noastră”, a spus el.
„Stabilitatea în Europa este extrem de importantă pentru Statele Unite în ceea ce privește interesele noastre nu doar în Europa, ci în întreaga lume. Unul dintre lucrurile pentru care i-am mulțumit președintelui Andrzej Duda a fost faptul că cel mai important criteriu în această perioadă de schimbare a lumii este ca NATO să rămână complet unită; să nu existe nicio separare a punctelor noastre de vedere; orice am face, să facem la unison”, a punctat Joe Biden.
Today, I met with Polish President Andrzej Duda in Warsaw. I thanked him and the people of Poland for opening their homes and hearts to their neighbors in need. And we discussed our shared commitment to support the people and government of Ukraine. pic.twitter.com/bxKnkAGi6J
— President Biden (@POTUS) March 26, 2022
Mai mult, liderul de la Casa Albă s-a declarat convins că președintele rus Vladimir Putin a mizat pe posibilitatea „de a diviza NATO, de a separa flancul estic de cel vestic, de a separa națiunile în funcție de trecutul istoric”.
„Dar nu a reușit să facă acest lucru. Am rămas cu toții împreună”, a adăugat Biden.
În finalul discursului său, președintele american i-a mulțumit omologului Andrzej Duda și poporului polonez pentru că „și-au deschis casele și inimile pentru vecinii lor ”.
La rândul său, Andrzej Duda a afirmat că relaţiile polono-americane sunt ”înfloritoare” şi vor fi ”consolidate foarte mult” de vizita oaspetelui său şi, în final, că ţara sa este un aliat ”serios” al Statelor Unite, potrivit Agerpres.




