Joe Biden anunță că misiunea militară americană din Afganistan ”va fi încheiată la 31 august”: Punem capăt celui mai lung război al Americii

Președintele american, Joe Biden, a anunțat joi că misiunea militară a Statelor Unite în Afganistan ”va fi încheiată la 31” august”, dând asigurări că americanii ”și-au atins obiectivele” în această țară, și anume lupta împotriva amenințării teroriste, anunță Reuters și AFP, citate de Agerpres.

Statele Unite nu au intervenit în Afganistan acum 20 de ani ”pentru a construi o națiune”, a precizat Biden, conform căruia aceasta este ”responsabilitatea” afganilor înșiși.

Într-un discurs dedicat retragerii definitive a trupelor americane, Joe Biden a mai dat asigurări că autoritățile afgane au ”capacitatea” de a asigura continuitatea guvernării.

Liderul de la Casa Albă a menţionat totuşi că este ”foarte improbabil” că ”nu va exista decât un guvern unit în Afganistan care să controleze toată ţara”.

În acelaşi timp, Joe Biden a promis că sprijinul american pentru poporul afgan va ”continua” în pofida retragerii trupelor.

”Nu voi trimite o altă generaţie de americani să lupte în Afganistan”, a insistat Biden. ”Punem capăt celui mai lung război al Americii, dar vom onora pentru totdeauna curajul celor care au servit acolo”, a adăugat preşedintele.

În același timp, liderul american a atras atenția că ”nu este inevitabil” ca Afganistanul să cadă în mâinile talibanilor.

De la decizia lui Biden din luna aprilie de a retrage toate trupele americane înainte de data de 11 septembrie pentru a pune capăt celui mai lung război în care sunt angajate Statele Unite, fiind 20 de ani de conflict, talibanii au dus lupte zilnice cu forțele guvernamentale.

Gruparea a demarat o campanie de extindere a influenței sale în întreaga țară, în contextul în care Washingtonul a demarat procedurile de retragere a trupelor la 1 mai și a închis unele baze pe care le-au predat guvernului afgan.

Oficialii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la blocarea negocierilor și au declarat că talibanii nu au prezentat încă o propunere scrisă de pace, care să constituie un punct de plecare pentru discuții de fond.

În mai, analiști ai serviciilor de informații americane au publicat o analiză potrivit căreia talibanii ”ar anula o mare parte” din progresul privind drepturile femeilor afgane dacă gruparea ar recâștiga puterea națională.

Armata americană a anunţat marţi că a încheiat în proporţie de ”peste 90%” retragerea finală din Afganistan, la aproape 20 de ani de la debutul intervenţiei sale militare, alături de NATO, în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001.

Săptămâna trecută, forţele americane şi ale NATO s-au retras de la baza aeriană Bagram, cea mai mare din Afganistan, situată la 50 km nord de Kabul şi care a fost centrul nevralgic al operaţiunilor purtate în această ţară.

La 27 iunie, România și-a încheiat participarea de aproape două decenii în Afganistan, ultimul detașament militar fiind repatriat. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare