Connect with us

CONSILIUL UE

Josep Borrell pledează pentru creșterea investițiilor în domeniul apărării: A cheltui împreună este cel mai bun mod de a cheltui mai bine

Published

on

© European Union, 2022

Rezultatul analizei noastre privind deficitul de investiții în domeniul apărării este că europenii trebuie să cheltuiască împreună mai mult și mai bine, consideră Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, care a participat marți la Consiliul Afaceri Externe (CAE) unde au fost abordate aspectele legate de apărarea europeană.

”A cheltui împreună este cel mai bun mod de a cheltui mai bine”, a completat oficialul european. 

Consiliul Afaceri Externe a avut abordat în cadrul reuniunii punerea în aplicare a Busolei Strategice, document ce conține peste 80 de acțiuni concrete și termene exacte de realizare a acestora, dintre care 51 trebuie puse în aplicare până la finalul anului 2022.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Uniunii Europene, discuțiile s-au axat în principal pe modul în care UE își poate adapta misiunile și operațiunile din cadrul politicii de securitate și apărare comune (PSAC) și le poate face mai eficace.

Dialogul a evidențiat necesitatea de a dispune de o mai mare flexibilitate atunci când se răspunde nevoilor partenerilor, de o formare mai bine orientată, de asistență, de echipamente și de adaptabilitate la mediul de securitate, de exemplu, prin posibile sarcini executive. În plus, miniștrii au subliniat importanța prevenirii crizelor, oferind partenerilor formare, consiliere sau echipamente încă dinainte de izbucnirea unui conflict, eventual în echipe mai mici și mai agile.

Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei

Miniștrii apărării din UE au discutat despre agresiunea rusă în curs de desfășurare împotriva Ucrainei, cu participarea secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și a ministrului apărării din Ucraina, Oleksii Reznikov. Acesta din urmă i-a informat pe miniștri cu privire la situația de pe teren și la nevoile armatei ucrainene pe care UE continuă să o sprijine.

Înaltul Reprezentant a subliniat că sprijinul UE face diferența pe câmpul de luptă și că UE trebuie să susțină efortul și să refacă resursele și stocurile ucrainene.

El a anunțat, de asemenea, că o tranșă suplimentară de 500 de milioane de euro în cadrul Facilității europene pentru pace va ridica în curând la 2 miliarde de euro sprijinul militar total al UE pentru forțele armate ucrainene de la începutul invaziei ruse.

Misiunea de consiliere a UE în Ucraina (EUAM Ucraina) își va relua activitatea la Kiev și a dezvoltat două direcții de lucru suplimentare, legate de sprijinirea gestionării frontierelor și de investigarea și urmărirea penală a crimelor de război.

Comitetul director al Agenției Europene de Apărare

Comitetul director ministerial al Agenției Europene de Apărare (AEA) s-a reunit înaintea reuniunii Consiliului.

Acesta a discutat analiza ”Scoping EU defence investment gaps” (Analiza lacunelor de investiții în domeniul apărării în UE) pe care agenția a realizat-o ca urmare a sarcinii date de șefii de stat sau de guvern în cadrul reuniunii lor informale de la Versailles din 10-11 martie 2022. În plus, Comitetul director a aprobat înființarea unui Hub european pentru inovare în domeniul apărării (HEDI) în cadrul AEA.

Comisia Europeană va prezenta miercuri un plan prin care va dobândi un nou rol revoluționar în domeniul apărării, ajutând țările membre să își coordoneze cheltuielile militare în creștere, anunță Politico Europe.

Confruntându-se cu acest continent care se remilitarizează, oficialii și diplomații au declarat că planul ”Defense-EU” de miercuri ar încerca să acorde Bruxelles-ului un rol în asigurarea unei mai mari eficiențe în ceea ce privește cheltuielile cu armele, permițând cumpărătorilor europeni să se grupeze pentru a avea o influență pe piață.

În concordanță cu ambițiile Europei pentru o mai mare ”autonomie strategică”, oficialii UE au insistat asupra faptului că pachetul va avea o componentă industrială puternică.

Se așteaptă ca o piesă centrală a anunțului să fie o evaluare de către Comisie a ”deficitelor de investiții în domeniul apărării” ale Europei.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CONSILIUL UE

Consiliul UE adoptată o nouă legislație pentru a consolida securitatea cibernetică și reziliența la nivel întregii Uniuni Europene

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Consiliul Uniunii Europene a adoptat o legislație pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică în întreaga Uniune, în vederea îmbunătățirii capacității de reziliență și reacție la incidente, atât în sectorul public și privat, cât și la nivel UE în ansamblu.

Potrivit unui comunicat al instituției, noua directivă, denumită ”NIS2”, va înlocui actuala directivă privind securitatea rețelelor și a sistemelor informatice (directiva NIS).

”Nu există nicio îndoială că securitatea cibernetică va rămâne o provocare cheie în anii următori. Mizele pentru economiile și cetățenii noștri sunt enorme. Astăzi, am făcut încă un pas pentru a ne îmbunătăți capacitatea de a contracara această amenințare”, a declarat Ivan Bartoš, viceprim-ministru ceh pentru digitalizare și ministru al dezvoltării regionale.

O mai bună cooperare în materie de riscuri și incidente și o mai bună gestionare a acestora

NIS 2 va stabili nivelul de referință pentru măsurile de gestionare a riscurilor în materie de securitate cibernetică și pentru obligațiile de raportare în toate sectoarele reglementate de directivă, cum ar fi energia, transporturile, sănătatea și infrastructura digitală.

Directiva revizuită are ca obiectiv eliminarea divergențelor privind cerințele în materie de securitate cibernetică și punerea în aplicare a măsurilor de securitate cibernetică în diferite state membre. În acest scop, directiva stabilește norme minime pentru un cadru de reglementare și definește mecanismele pentru o cooperare eficace între autoritățile competente din fiecare stat membru. Aceasta actualizează lista sectoarelor și a activităților care fac obiectul obligațiilor în materie de securitate cibernetică și prevede căi de atac și sancțiuni pentru a asigura respectarea legislației.

Directiva va institui în mod oficial Rețeaua europeană a organizațiilor de legătură în materie de crize cibernetice, UE-CyCLONe, care va sprijini gestionarea coordonată a incidentelor de securitate cibernetică de mare amploare.

Extinderea domeniului de aplicare al normelor

În temeiul vechii directive NIS, statele membre erau responsabile de stabilirea entităților care îndeplinesc criteriile pentru a se califica drept operatori de servicii esențiale. În schimb, noua directivă NIS 2 introduce o regulă privind un prag după criteriul de dimensiune. Aceasta înseamnă că toate entitățile mijlocii și mari care își desfășoară activitatea în sectoarele reglementate de directivă sau care furnizează servicii reglementate de directivă vor intra în domeniul de aplicare al acesteia.

Deși acordul între Parlamentul European și Consiliu menține această regulă generală, textul convenit provizoriu include dispoziții suplimentare pentru a asigura proporționalitatea, un nivel mai ridicat de gestionare a riscurilor și criterii clare privind importanța critică a entităților pentru a stabili care dintre acestea sunt vizate.

Textul clarifică, de asemenea, faptul că directiva nu se va aplica entităților care desfășoară activități în domenii precum apărarea sau securitatea națională, siguranța publică, asigurarea aplicării legii și sistemul judiciar. Parlamentele și băncile centrale sunt, la rândul lor, excluse din domeniul de aplicare.

Dat fiind că administrațiile publice sunt adesea ținta atacurilor cibernetice, NIS 2 se va aplica entităților administrației publice de la nivel central și regional. În plus, statele membre pot decide ca aceasta să se aplice entităților respective și la nivel local.

Alte modificări introduse 

Textul noii directive este aliniat la legislația sectorială, în special la Regulamentul privind reziliența operațională digitală a sectorului financiar (DORA) și la Directiva privind reziliența entităților critice (REC), pentru a oferi claritate juridică și a asigura coerența dintre NIS 2 și aceste acte.

Un mecanism voluntar de învățare reciprocă va spori încrederea reciprocă și învățarea din bune practici și experiențe, contribuind astfel la atingerea unui nivel comun ridicat de securitate cibernetică.

Directiva va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în zilele următoare și va intra în vigoare în a douăzecea zi de la această publicare.

Statele membre vor avea la dispoziție 21 de luni de la intrarea în vigoare a directivei pentru a transpune dispozițiile în legislația lor națională.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Statele membre adaugă încălcarea sancțiunilor pe lista infracțiunilor prevăzute de legislația UE

Published

on

© EU2022CZ/ Flickr

Consiliul Uniunii Europene a adoptat în unanimitate o decizie prin care se adaugă încălcarea măsurilor restrictive pe lista infracțiunilor prevăzute de legislația UE inclusă în Tratatul privind funcționarea UE.

”UE a reacționat cu hotărâre la războiul neprovocat și nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei. Ea a adoptat un număr fără precedent de sancțiuni care vizează economia Rusiei și sunt menite să îi contracareze capacitatea de a continua această agresiune. Pentru ca aceste sancțiuni să își atingă obiectivul, punerea lor în aplicare necesită un efort comun, iar decizia de astăzi este un instrument esențial pentru a ne asigura că orice încercare de eludare a acestor măsuri va fi oprită”, a subliniat Pavel Blažek, ministrul ceh al justiției, a cărui țară deține președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

UE a adoptat o serie de măsuri restrictive în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și este esențial ca aceste măsuri să fie puse în aplicare pe deplin.

Potrivit unui comunicat al instituției, în prezent, statele membre au definiții diferite pentru ceea ce constituie o încălcare a măsurilor restrictive și pentru sancțiunile care ar trebui aplicate în cazul încălcării acestora.

Acest lucru ar putea avea drept rezultat niveluri diferite de asigurare a respectării sancțiunilor și riscul ca aceste măsuri să fie eludate, ceea ce le-ar putea permite persoanelor sancționate să continue să aibă acces la activele lor și să sprijine regimurile vizate de măsurile UE.

Includerea încălcării măsurilor restrictive pe lista infracțiunilor prevăzute de legislația UE este prima dintre cele două etape menite să garanteze un nivel similar de asigurare a respectării sancțiunilor în întreaga UE și să descurajeze încercările de a eluda sau de a încălca măsurile UE.

În urma adoptării acestei decizii, Comisia Europeană va prezenta o propunere de directivă care va conține norme minime privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor pentru încălcarea măsurilor restrictive ale UE. Acest proiect de directivă va trebui apoi să fie discutat și adoptat de Consiliu și de Parlamentul European.

În temeiul articolului 83 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Parlamentul și Consiliul pot stabili norme minime cu privire la definirea infracțiunilor și a sancțiunilor în domenii ale criminalității de o gravitate deosebită de dimensiune transfrontalieră. Domeniile criminalității enumerate în prezent în respectivul articol sunt terorismul, traficul de persoane și exploatarea sexuală a femeilor și a copiilor, traficul ilicit de droguri, traficul ilicit de arme, spălarea banilor, corupția, contrafacerea mijloacelor de plată, criminalitatea informatică și criminalitatea organizată.

La 25 mai 2022, Comisia Europeană a prezentat o propunere de decizie care urmărește extinderea listei acestor domenii ale criminalității, astfel încât aceasta să includă și încălcarea măsurilor restrictive adoptate de UE.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Regulament: Statele UE au pledat pentru o mai bună coordonare a achiziționării de gaze în comun. Gazele rusești, excluse

Published

on

© European Union

Miniștrii energiei din UE au convenit asupra conținutului propunerii de regulament al Consiliului privind noi măsuri de urgență temporare pentru a limita prețurile ridicate ale energiei și pentru a îmbunătăți securitatea aprovizionării. Noile măsuri vor îmbunătăți solidaritatea în cazul unei urgențe reale și al unui deficit real de aprovizionare cu gaze, vor asigura o mai bună coordonare a achiziționării de gaze în comun, vor limita volatilitatea prețurilor gazelor și energiei electrice și vor stabili indici de referință fiabili pentru prețul gazelor, potrivit comunicatului Consiliului UE. 

Noile norme vor permite statelor membre și întreprinderilor din domeniul energiei să achiziționeze gaze în comun de pe piețele mondiale. Comasarea cererii la nivelul UE va asigura faptul că țările UE au o pârghie mai bună în ceea ce privește achiziționarea de gaze de pe piețele mondiale și că statele membre nu supralicitează una împotriva celeilalte în acest proces.

UE va angaja un prestator de servicii care să calculeze cererea agregată și să caute oferte pe piețele mondiale pentru a satisface cererea totală.

Statele membre vor impune întreprinderilor naționale obligația să utilizeze prestatorul de servicii respectiv pentru a agrega cererea de volume de gaze la un nivel de 15% din obligațiile lor respective de constituire de stocuri de gaze pentru 2023 (aproximativ 13,5 miliarde de metri cubi pentru UE în ansamblu). Peste nivelul de 15%, agregarea va fi voluntară, dar se va baza pe același mecanism.

Într-o a doua etapă, întreprinderile din sectorul gazelor și întreprinderile care consumă gaze pot alege să achiziționeze gaze prin intermediul platformei, individual sau în cadrul unui consorțiu, de la producători sau furnizori de gaze ale căror oferte au corespuns cererii agregate.

Regulamentul include, de asemenea, dispoziții de creștere a transparenței licitațiilor preconizate și încheiate și a achizițiilor pentru aprovizionarea cu gaze, întreprinderile având obligația de a notifica în prealabil Comisia și statele membre în cazul în care intenționează să achiziționeze peste 5 TWh/an (puțin peste 500 de milioane de metri cubi).

Statele membre au precizat în mod explicit că gazele rusești vor fi excluse de la achiziționarea în comun.

Acestea au clarificat normele privind organizarea achiziționării în comun, selectarea prestatorului de servicii și participarea la achiziționarea în comun. În special, a fost clarificat faptul că sarcinile prestatorului de servicii includ o clauză de proporționalitate pentru a asigura egalitatea de tratament între întreprinderile mai mari și cele mici. Statele membre au stabilit, de asemenea, modul în care capacitatea subutilizată a infrastructurii ar urma să fie utilizată mai eficient.

Au fost detaliate, de asemenea, măsurile în materie de transparență, pentru a proteja informațiile comerciale confidențiale.

Noul indice de referință pentru prețurile gazelor

Regulamentul îi încredințează Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) sarcina de a elabora un nou indice de referință al prețurilor complementar, care va asigura prețuri stabile și previzibile pentru tranzacțiile cu GNL. Noul indice de referință va fi disponibil până la 31 martie 2023. Motivul este că multe contracte de furnizare a gazelor din Europa sunt indexate în funcție de principala bursă europeană de gaze, Title Transfer Facility (TTF), care este o platformă virtuală de tranzacționare a gazelor utilizată pe scară largă pentru tranzacțiile cu gaze în UE. TTF este principalul indice de referință utilizat pentru stabilirea prețurilor gazelor în contractele angro, care, la rândul lor, definesc prețurile de pe piețele cu amănuntul. Cu toate acestea, TTF nu mai reflectă cu acuratețe prețul tranzacțiilor cu GNL din UE.

Regulamentul va introduce, de asemenea, o limită de preț pentru tranzacțiile efectuate în aceeași zi în cadrul TTF. Acest mecanism de gestionare a volatilității intrazilnice va preveni fluctuațiile excesive ale prețurilor în cursul unei zile de tranzacționare. Acest lucru va împiedica creșterea și scăderea drastică a prețurilor instrumentelor financiare derivate dincolo de limita superioară și inferioară a coridorului de creștere a prețurilor intrazilnic. Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) va avea sarcina de a contribui la punerea în aplicare a mecanismelor de întrerupere a tranzacționării („întrerupătoare de circuit”) în cazul tranzacționării de instrumente financiare derivate intrazilnice.

În acest sens, statele membre au precizat că mecanismul de gestionare a volatilității intrazilnice va fi instituit pentru toate instrumentele financiare derivate pe mărfuri energetice.

Mecanismul de corecție a pieței

Propunerea de regulament includea inițial un cadru general pentru introducerea unui posibil „mecanism de corecție a pieței” temporar pentru a limita prețurile gazelor tranzacționate în cadrul TTF. Ulterior, la 22 noiembrie 2022, Comisia a prezentat o propunere paralelă (bazată, de asemenea, pe articolul 122 din tratat) conținând detaliile specifice ale unui mecanism de corecție a pieței. Prin urmare, Consiliul a eliminat dispozițiile privind mecanismul de corecție a pieței din acest regulament, pentru a aborda chestiunea separat și în mod coerent. Consiliul va analiza acum propunerea privind un mecanism de corecție a pieței și va încerca să ajungă la un acord politic cât mai curând posibil.

Măsuri suplimentare de solidaritate

Regulamentul introduce măsuri suplimentare de solidaritate în cazul unui deficit real de aprovizionare cu gaze, care completează normele existente. Noile norme permit statelor membre să reducă consumul de gaze neesențial al consumatorilor protejați (cum ar fi încălzirea în exterior sau încălzirea piscinelor rezidențiale din gospodării), pentru a putea furniza gazele serviciilor și industriilor esențiale. Consumul esențial al consumatorilor protejați (cum ar fi încălzirea locuințelor, a școlilor și a spitalelor) va fi protejat în toate circumstanțele. Statele membre vor avea libertatea de a defini ce înseamnă consum de gaze neesențial.

De asemenea, noile norme extind măsurile care permit statelor membre să solicite solidaritate din partea altor state membre la cazurile în care statele membre respective nu sunt în măsură să asigure volumele critice de gaze necesare pentru sistemul lor de energie electrică. Statele membre au clarificat excepțiile de la aceste norme, de exemplu pentru volumele esențiale de aprovizionare cu gaze pentru consumatorii protejați în virtutea principiului solidarității (gospodării, anumite servicii sociale), aprovizionarea cu gaze pentru energia electrică necesară pentru a produce și a transporta gaze sau anumite infrastructuri și instalații critice esențiale pentru funcționarea serviciilor militare, de securitate națională și de ajutor umanitar.

Regulamentul extinde, de asemenea, măsurile de solidaritate la statele membre cu instalații GNL.

Regulamentul stabilește o serie de norme implicite pentru partajarea gazelor în cazul unei urgențe reale. Normele implicite se vor aplica numai în cazul în care statele membre nu au încheiat acorduri bilaterale de stabilire a modalităților de acordare a solidarității, astfel cum se prevede în Regulamentul privind securitatea aprovizionării. Până în prezent, au fost încheiate doar șase din posibil 40 de acorduri de solidaritate.

În ceea ce privește prețul gazelor de solidaritate, statele membre au convenit ca acele state membre care beneficiază de solidaritate să acopere prețul de piață al gazelor, pe lângă costurile procedurilor judiciare sau de arbitraj și alte costuri indirecte, inclusiv rambursarea daunelor financiare sau de altă natură rezultate din întreruperea consumului clienților, cu condiția să nu depășească 100% din prețul gazelor. În cazul în care acoperă astfel de costuri, statele membre pot solicita Comisiei să decidă dacă o compensație mai mare este considerată adecvată.


Regulamentul urmează să fie adoptat în mod oficial de către Consiliu, împreună cu un acord cu privire la propunerea privind un mecanism de corecție a pieței, în cadrul următoarei reuniuni extraordinare a Consiliului Energie. Comisia a prezentat această propunere la 18 octombrie, în temeiul articolului 122, care este prevăzut pentru situații de urgență. Propunerea este o urmare a concluziilor Consiliului European din 20 și 21 octombrie.

Continue Reading

Facebook

NATO1 hour ago

Începe ministeriala de externe a NATO de la București. Jens Stoltenberg: Nu-l putem lăsa pe Putin să câștige. Mă aștept să sporim sprijinul de apărare antiaeriană pentru Ucraina

SCHENGEN10 hours ago

Social-democrații din Parlamentul Suediei spun “da” aderării României și Bulgariei la Schengen și se declară pregătiți să susțină poziția Guvernului de la Stockholm

NATO14 hours ago

Secretarul general al NATO: Sunt recunoscător pentru sprijinul puternic din partea României pentru aderarea Finlandei și Suediei la Alianță

NATO16 hours ago

Nicolae Ciucă, întâlnire cu Jens Stoltenberg. Prim-ministrul a apreciat măsurile luate din timp de NATO pentru apărarea colectivă a Flancului Estic

NATO16 hours ago

Klaus Iohannis, în ajunul ministerialei NATO de la București: Avem nevoie de planuri foarte concrete în cazul unui atac. Nu putem lăsa astfel de decizii pentru ultimul moment

ROMÂNIA16 hours ago

Nicolae Ciucă, mesaj înainte de 1 Decembrie: Misiunea noastră trebuie să fie națiunea română ca națiune europeană

ROMÂNIA16 hours ago

Președintele Camerei Deputaților îndeamnă, cu ocazia Zilei Naționale, la solidaritate cu toți cei care au cea mai mare nevoie de ajutor

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

Comisia Europeană a aprobat Programul de Dezvoltare Durabilă. Marcel Boloș: După finalizarea investițiilor din bani UE, gradul de conectare a populației la rețeaua de apă va fi de peste 85%

ROMÂNIA17 hours ago

SUA și România: parteneri strategici de 25 de ani. Washington-ul prezintă bornele unui parteneriat “înrădăcinat într-un angajament comun față de valorile democratice” în ajunul vizitei lui Blinken la București

NATO18 hours ago

Reuniunea Liderilor de la München: Bogdan Aurescu a pledat pentru un “to-do list” transatlantic pentru securitatea la Marea Neagră

NATO1 hour ago

Începe ministeriala de externe a NATO de la București. Jens Stoltenberg: Nu-l putem lăsa pe Putin să câștige. Mă aștept să sporim sprijinul de apărare antiaeriană pentru Ucraina

NATO19 hours ago

Reuniunea Liderilor de la München. Klaus Iohannis: Unitatea transatlantică, o surpriză strategică pentru Rusia. Importanța strategică a Mării Negre, o lecție învățată

NATO20 hours ago

Bogdan Aurescu: Organizarea Reuniunii Liderilor de la München la București, o recunoaștere a rolului strategic al României. Ce se întâmplă în Marea Neagră nu rămâne în Marea Neagră

ROMÂNIA22 hours ago

Nicolae Ciucă a discutat cu premierul Serbiei despre revigorarea dialogului bilateral și intensificarea cooperării economice

ROMÂNIA23 hours ago

Ministrul croat de externe se așteaptă la o decizie pozitivă privind aderarea țării sale la Schengen: Susţinem adoptarea aceleiaşi decizii pentru România şi Bulgaria

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Comisia Europeană va plăti transportul a 40.000 de tone de cereale în cadrul programului umanitar ”Cereale din Ucraina”

U.E.4 days ago

Volodimir Zelenski subliniază importanța unității europene în fața războiului rus: Suntem cu toții părți ale unui întreg

ROMÂNIA4 days ago

Klaus Iohannis pledează pentru coerența posturii de descurajare și apărare a NATO pe întreg flancul estic și anunță reluarea de către România a misiunilor de poliție aeriană în țările baltice din 2023

PARLAMENTUL EUROPEAN4 days ago

Ursula von der Leyen, încrezătoare că împreună putem ”reafirma ce înseamnă să fii european”: Cei care au luptat pentru libertate nu vor accepta robia unui trecut hidos

NATO4 days ago

Stoltenberg le va cere Aliaților, la București, să facă „mai mult” pentru Ucraina: Șansele pentru o soluție pașnică cresc în funcție de ce se întâmplă pe câmpul de luptă

Team2Share

Trending