Connect with us

ROMÂNIA

Aproape jumătate dintre proiectele UE prioritare derulate de Guvern sunt la un grad modest de execuţie

Published

on

Aproape jumătate dintre proiectele UE prioritare derulate de Guvern au avansat extrem de modest în primele două luni ale anului, cu un grad de execuţie şi de jumătate de procent, sau nici măcar nu au fost lansate, iar realizările estimate pentru acest an au fost revizuite în scădere în unele cazuri, informează agenţia Mediafax.

Lista acestor proiecte, în valoare totală de aproximativ 8 miliarde euro, a fost convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional la sfârşitul anului trecut, majoritatea dintre acestea fiind atunci la un stadiu de execuţie cu puţin peste 0%.  Pentru multe dintre aceste proiecte, semnate în intervalul 2009-2011, Executivul s-a angajat să ridice gradul de execuţie aproape de 50%, dacă termenul de finalizare nu expiră chiar în acest an. Conform calendarului, proiectele trebuie finalizate în perioada 2012-2015.

Ultimele date privind evoluţia acestor proiecte până la 29 februarie, relevă însă că situaţia a rămas neschimbată pentru aproape jumătate dintre investiţii.

Astfel, lucrările pentru modernizarea sistemelor de alimentare cu apă din judeţele Botoşani, Satu Mare, Sibiu, Mureş, Braşov, Galaţi şi Vâlcea, de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Argeş, de reabilitare a sistemului de termoficare din Râmnicu-Vâlcea şi de construcţie a variantei de ocolire Carei au rămas la un nivel zero de execuţie, situaţie înregistrată şi în cazul altor proiecte, pentru care estimarea de realizări aşteptate pentru sfârşitul acestui an a fost modificată în scădere.

Alte proiecte care au rămas la acelaşi nivel scăzut de execuţie, fără niciun progres, sunt lucrările de modernizare a sistemului de apă din judeţul Brăila (a rămas la un nivel de realizare de 1,50%, cu o ţintă a realizărilor pentru finalul acestui an de 16,50%) şi Suceava (3,22%, ţintă de 10,22%) şi de eficientizare a consumului de energie la societatea comercială Prefabricate Vest Patru Bucureşti (10%, cu o ţintă de 90%).

Afla de AICI mai multe detalii.

Sursa articol: Mediafax.ro
Sursa foto:  iulianvlad.wordpress.com

ROMÂNIA

Klaus Iohannis: Lupta împotriva discriminării și asigurarea unui trai decent pentru persoanele cu dizabilități trebuie să constituie o prioritate pentru statul român

Published

on

© Administrația Prezidențială

Lupta împotriva discriminării și asigurarea unui trai decent pentru persoanele cu dizabilități trebuie să constituie o prioritate pentru statul român, este mesajul pe care președintele României, Klaus Iohannis, l-a transmis vineri, 3 decembrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Astăzi, atenția noastră se îndreaptă către persoanele cu dizabilități din România, cărora statul român trebuie să le asigure o viață în acord cu respectarea drepturilor, a valorilor, a libertăților și a demnității umane. Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități este un prilej pentru noi toți de a condamna ferm toate formele de discriminare și excluziune socială a persoanelor cu dizabilități. 

Dizabilitatea reflectă mai degrabă modul în care societatea reacționează la anumite caracteristici individuale, iar persoanele cu dizabilități contribuie în mod activ la dezvoltarea societății, atunci când beneficiază de susținerea acesteia.

Pentru persoanele cu dizabilități, pandemia de COVID-19 a însemnat o nouă barieră în calea dezvoltării și asigurării bunăstării acestora, alimentând inegalitățile și exacerbând problemele existente deja. 

Educația, sănătatea, protecția socială, mobilitatea, integrarea pe piața muncii, participarea socială sunt doar câteva dintre domeniile în care persoanele cu dizabilități din România se confruntă cu dificultăți majore, care pot fi surmontate doar printr-un efort comun al tuturor actorilor responsabili. Implicarea organizațiilor reprezentative ale persoanelor cu dizabilități, implementarea unor măsuri coerente și dezvoltarea unor mecanisme independente de monitorizare, prin campanii de conștientizare cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități sunt esențiale în depășirea situațiilor dificile pe care acestea le întâmpină. 

De asemenea, trebuie să ne asigurăm că fiecare copil este integrat în sistemul educațional și că fiecare persoană are posibilitatea de a avea un loc de muncă adaptat nevoilor sale. Schimbările profunde nu se vor manifesta decât atunci când fiecare dintre noi își va asuma la nivel personal crezul că suntem cu toții diferiți, dar egali. Fiecare persoană poate contribui la dezvoltarea societății dacă nu i se pun limite și este încurajată să facă acest lucru.

România a înregistrat progrese în ceea ce privește incluziunea socială și economică a persoanelor cu dizabilități, dar mai avem de făcut pași importanți. Lupta împotriva discriminării și a marginalizării, complementar cu protejarea drepturilor și libertăților, precum și cu dezvoltarea de pârghii care să asigure un trai decent trebuie să constituie, în continuare, o prioritate pentru statul român. 

O societate funcțională este o societate tolerantă, incluzivă, solidară, în care drepturile și demnitatea umană reprezintă valori absolute. Orice abatere de la aceste principii este fundamental greșită și trebuie condamnată public pentru a nu permite generarea altor manifestări reprobabile.

Reconfirm angajamentul ferm de a susține toate demersurile care apără și promovează drepturile persoanelor cu dizabilități, precum și pentru combaterea discriminării și a abuzurilor de orice fel și asigurarea unor condiții de viață echitabile.”


În fiecare an, data de 3 decembrie marchează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, eveniment organizat de Organizația Națiunilor Unite începând cu anul 1992 pentru a promova o mai bună înțelegere a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități.

În România, cadrul pentru promovarea și protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități a fost creat prin Legea nr. 221/2010 pentru ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de România la 26 septembrie 2007. Tema aleasă de UNESCO și ONU pentru această zi în 2020 este ”Să reconstruim mai bine: către o lume post COVID-19 inclusivă, accesibilă și sustenabilă, realizată de către, pentru și împreună cu persoanele cu dizabilități”, atrăgând atenția asupra provocărilor sporite cu care se confruntă persoanele cu dizabilități în perioadele de criză. Din datele oficiale ale Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, la 30 iunie 2020 numărul total de persoane cu dizabilităţi era de 853.465, reprezentând 3,85% din populația României.

 

Continue Reading

ROMÂNIA

România a repatriat 122 de cetățeni români și 62 de cetățeni UE din Maroc: “În vremuri de criză, solidaritatea este cheia”

Published

on

© TAROM/ Facebook

România a evacuat joi, din Maroc, un număr 122 de cetățeni români și 62 de cetățeni din diferite țări ale Uniunii Europene, a anunțat ministrul de externe Bogdan Aurescu. “În vremuri de criză, solidaritatea este cheia“, a subliniat șeful diplomației române într-o postare pe Twitter.

Mesajul său, însoțit de un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, arată că lista de pasageri îmbarcați la bordul aeronavei, elaborată ca urmare a demersurilor active ale MAE, prin Ambasada României de la Rabat, inclusiv pe baza solicitărilor de asistență consulară primite din partea misiunilor diplomatice ale altor state membre UE acreditate în Maroc, a cuprins 184 de persoane, după cum urmează: 122 de cetățeni români și 62 cetățeni europeni (4 cetățeni bulgari, 15 cetățeni croați, 2 cetățeni greci, 22 cetățeni polonezi, 12 cetățeni ungari, 2 cetățeni lituanieni, 4 cetățeni sloveni și un cetățean austriac).

Cei 62 de cetățeni europeni blocați temporar în Maroc în urma anulării unor curse aeriene. Aeronava TAROM a aterizat la București la ora 19.30.

De la începutul, dar și pe parcursul situației pandemice, România s-a remarcat printr-o politică de solidaritate la nivel european și aliat, trimițând echipe de medici și specialiști în țări precum ItaliaSlovaciaRepublica Moldova sau SUA, găzduind rezerva strategică de echipamente medicale a UE și oferindu-se să găzduiască o unitate similară la nivelul NATO. De asemenea, România a fost primul stat aliat care a utilizat capabilităţile de transport strategic aerian NATO în contextul COVID-19 pentru a transporta echipamente de protecție din Coreea de Sud. De la autorizarea vaccinurilor Pfizer BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson, România a donat vaccinuri unui număr însemnat de state precum Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Serbia, Tunisia, Egipt, Albania, Vietnam sau Coreea de Sud.

Aceste exemple de solidaritate s-au întors cu gesturi similare în a doua parte a acestui an, când România s-a confruntat cu o recrudescență a cazurilor COVID-19.

În ultima perioadă, nouă state membre au oferit asistență României prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, iar alte două state non-UE au venit în sprijinul României. Cele 11 țări sunt: Austria, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Slovacia, Ungaria, Serbia și Republica Moldova, iar sprijinul a constat în furnizarea de medicamente pentru tratament, concentratoare de oxigen, teste COVID-19, echipe de medici de specialitate trimise în România și preluarea de pacienți într-unele din țările menționate.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Infringement: Comisia Europeană solicită României să se conformeze normelor UE privind drepturile de autor

Published

on

© European Union, 2021/Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a decis să trimită României o scrisoare suplimentară de punere în întârziere pe motiv că normele naționale privind gestionarea drepturilor asupra operelor muzicale contravin normelor UE pentru dreptul de autor (Directiva 2001/29/CE referitoare la armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională și Directiva (UE) 2019/790 privind dreptul de autor pe Piața Unică Digitală), potrivit pachetului de infringement din decembrie

Comisia a deschis prima dată procedura de constatare a încălcării dreptului Uniunii Europene prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere către autoritățile române la 8 decembrie 2017, atunci când a contestat utilizarea gestiunii colective obligatorii pentru comunicarea publică a operelor muzicale.

Ulterior, România și-a modificat legislația în ianuarie 2019 pentru a asigura acordarea de licențe colective cu efect extins, dar Comisia consideră că această modificare nu abordează pe deplin încălcarea dreptului UE identificată inițial. În plus, noile norme nu sunt conforme cu articolul 12 din Directiva (UE) 2019/790, care armonizează condițiile în care statele membre pot prevedea mecanisme de acordare de licențe colective cu efect extins.

Autoritățile române au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde la argumentele invocate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
COMISIA EUROPEANA37 mins ago

UE și alți 67 de membri OMC încheie un acord istoric pentru reducerea birocrației în comerțul cu servicii

CHINA47 mins ago

Declarație comună UE-SUA: Suntem profund îngrijorați privind „acțiunile problematice și unilaterale” ale Chinei în Marea Chinei de Sud și de Est

ROMÂNIA1 hour ago

Klaus Iohannis: Lupta împotriva discriminării și asigurarea unui trai decent pentru persoanele cu dizabilități trebuie să constituie o prioritate pentru statul român

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 hour ago

Eurodeputatul Mircea Hava: Digitalizarea ne obligă să avem un internet sigur, iar UE va avea o legislație care să ne protejeze

Gheorghe Falcă2 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: România a primit prima tranșă din PNNR. Țara noastră are șansa dezvoltării prin proiecte durabile și sustenabile

Daniel Buda2 hours ago

Comisia ANIT din Parlamentul European a adoptat compromisul propus de eurodeputatul Daniel Buda care permite continuarea transportului de animale vii către țările terțe

U.E.5 hours ago

Germania și-a luat rămas bun de la Angela Merkel, primul cancelar femeie și est-german al țării, prin cea mai solemnă ceremonie militară: “Simt mai presus de orice recunoștință și smerenie”

ROMÂNIA6 hours ago

România a repatriat 122 de cetățeni români și 62 de cetățeni UE din Maroc: “În vremuri de criză, solidaritatea este cheia”

U.E.16 hours ago

Angela Merkel și Olaf Scholz susțin vaccinarea obligatorie, în timp ce anunță noi restricții în Germania: Avem nevoie de un “act de solidaritate națională”

PARLAMENTUL EUROPEAN18 hours ago

Președintele francez pledează pentru liste transnaționale și ”drept de inițiativă” pentru Parlamentul European, ”un spațiu democratic unic în lume”

ROMÂNIA2 days ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE2 days ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.4 days ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA5 days ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Team2Share

Trending