Viitorul comisar european pentru afaceri economice va fi, “probabil”, socialist, a declarat marți Jean-Claude Juncker, desemnat președinte al viitoarei Comisii Europene (CE) de liderii statelor membre ale Uniunii Europene, informează AFP, potrivit Agerpres.
Juncker a inițiat un maraton de audieri pe lângă grupurile politice din cadrul Parlamentului European (PE), care va supune la vot, la 15 iulie, candidatura politicianului luxemburghez la șefia viitoarei Comisii Europene, după ce la 27 iunie el a fost desemnat viitor președinte al CE de către șefii de state și de guverne din UE.
Președintele grupului socialist din PE, Gianni Pittella, și-a exprimat satisfacția față de “disponibilitatea lui Juncker de a alege un socialist” pentru acest post, considerat crucial pentru o reorientare a politicii economice europene în favoarea unei creșteri mai mari, după ani întregi de austeritate bugetară.
Franța, prin fostul ministru de finanțe Pierre Moscovici, și Olanda, de unde vine actualul președinte al Eurogrupului (miniștrii de finanțe din zona euro), Jeroen Dijsselbloem, sunt favoriți pentru această funcție.
Italia, un alt membru important al zonei euro care are un guvern de stânga, ar putea de asemenea pretinde acest post, însă Roma face în prezent demersuri pentru ca ministrul său al afacerilor externe, Federica Mogherini, să obțină funcția de șef al diplomației UE.
În virtutea acordului privind o mare coaliție, încheiat între Partidul Popular European (PPE), socialiști și centriști, Juncker poate miza pe o confortabilă majoritate de 479 din totalul celor 751 de eurodeputați.
.
.




