Connect with us

INTERNAȚIONAL

Justin Trudeau, apel pentru unitatea europenilor: ”Toată lumea are de câștigat de pe urma unei Uniuni Europene puternice”

Published

on

Premierul canadian Justin Trudeau a declarat joi la Strasbourg, în plenul Parlamentului European că întreaga lume are de câștigat de pe urma unei Uniuni Europene puternice și că Europa și Canada trebuie să conducă economia globală în aceste vremuri dificile.

”Relațiile dintre UE și Canada sunt atât de rezistente pentru că se bazează pe valori comune. Suntem mai puternici nu în ciuda diversității noastre, ci datorită acesteia Știm că în aceste vremuri trebuie să alegem să conducem economia globală. Tocmai am demonstrat lumii că împreună prețuim schimburile comerciale și beneficiile aduse de acestea”, a spus Trudeau în discursul din plenul legislativului european, la o zi după adoptarea acordului CETA dintre Uniunea Europeană și Canada.

FOTO: European Parliament

Trudeau a arătat că Uniunea Europeană este o realizare remarcabilă și un proiect al păcii, subliniind dosarele comune în care Europa și Canada colaborează.

Canada știe că o voce puternică europeană este esențială, dincolo de a fi preferabilă. Sunteți un actor important pentru provocările pe care le întâmpinăm, iar toată lumea are de câștigat de pe urma unei Uniuni Europene puternice”, a mai spus premierul Canadei.

Urmăriți și VIDEO&TEXT Justin Trudeau, în plenul Parlamentului European: Dacă CETA va funcționa pentru cetățeni, atunci va fi un model. Dacă nu, va reprezenta unul dintre ultimele acorduri comerciale

Justin Trudeau a devenit joi primul lider canadian care s-a adresat Parlamentului European, la o zi distanță după ce eurodeputații au adoptat acordul comercial dintre UE și Canada.

Parlamentul European a aprobat miercuri Acordul CETA, cu 408 voturi în favoarea tratatului comercial, 254 împotrivă și 33 de abțineri.

Negociat timp de șapte ani, acordul CETA a fost semnat în octombrie 2016 de UE și Canada, după ce parlamentul regiunii belgiene francofone Valonia se opusese inițial semnării.

CETA va retrage peste 99% din tarifele ce sunt impuse în prezent asupra comerțului dintre UE și Canada și va aduce o creștere a comerțului în valoare de aproximativ 10,9 miliarde de euro anual. Acesta oferă standarde înalte pentru consumator, inclusiv protecție a mediului și a dreptului de muncă.

Acordul include prevederi asupra accesului pe piață a bunurilor, serviciilor, investițiilor și a achizițiilor publice. Alte prevederi fac referire la drepturile proprietății intelectuale, măsuri sanitare, dezvoltare sustenabilă, cooperare în domeniul reglementării, facilități comerciale, cooperare în materii neprelucrate, soluționare a litigiilor și a barierelor tehnice.

În contextul CETA, dar ca acord distinct, a fost negociată și înțelegerea dintre România și Canada privind eliminarea vizelor pentru cetățenii români. Astfel, începând cu 1 decembrie 2017, toți românii pot intra pe teritoriul candian fără vize, în timp ce cei care au mai călătorit în Canada pot beneficia de acest acord de la 1 mai 2017.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

Papa Francisc, îngrijorat de incendiile din Pădurea Amazoniană: ”Acest plămân de pădure este vital pentru planeta noastră”

Published

on

Papa Francisc s-a declarat duminică îngrijorat de incendiile izbucnite în pădurea amazoniană, pe care a numit-o ”plămânul vital al planetei noastre”, anunță AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Suntem îngrijoraţi de incendiile vaste din Amazonia. Acest plămân de pădure este vital pentru planeta noastră”, a spus pontiful argentinian, în faţa unei mulţimi de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru, potrivit Adevărul.ro. 

Papa Francisc, care va organiza în toamnă o conferinţă mondială privind Amazonia, le-a cerut celor 1.3 miliarde de catolici din întreaga lume ”să se roage ca, datorită angajamentului tuturor, aceste incendii să fie stinse cât mai curând”.

Duminică, președintele Franței, Emmanuel Macron, gazda summitului G7, a anunțat că țările din Grupul statelor puternic industrializate au convenit ”să ajute cât mai repede posibil ţările lovite” de incendiile ce s-au extins în ultimele zile în jungla amazoniană, după ce liderul francez a decis joi să introducă această criză internațională” printre principalele subiecte abordate în cadrul reuniunii de la Biarritz. 

”Există o reală convergenţă pentru a spune <<ne-am pus cu toţii de acord să ajutăm cât mai repede posibil ţările lovite de aceste incendii>>”, a declarat preşedintele francez.

Emmanuel Macron a anunţat duminică existenţa unor contacte în curs ”cu toate ţările Amazoniei (…) pentru a finaliza angajamente foarte concrete asupra mijloacelor tehnice şi financiare”. ”Suntem pe cale să convenim asupra unui mecanism de mobilizare internaţională pentru a putea ajuta într-un mod mai eficace aceste ţări”, a precizat şeful statului francez, potrivit AFP și DPA, citate de Agerpres. 

Cât privește problema reîmpăduririi Amazoniei, liderul francez a completat că la masa discuțiilor ”au fost exprimate mai multe sensibilități”, copletând că ”miza Amazoniei atât pentru aceste ţări, cât şi pentru comunitatea internaţională, este aceea – în termeni de biodiversitate, oxigen, luptă împotriva încălzirii climatice – încât trebuie să demarăm această reîmpădurire”.

Această criză de mediu riscă să dinamiteze și acordul de liber schimb UE-Mercosur, la care au ajuns cele două părți la 29 iunie și care va crea una dintre cele mai extinse zone de comerț liber de pe mapamond.

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat vineri, în ajunul deschiderii summitului G7 de la Biarritz, că se va opune tratatului de liber schimb UE-Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay), după ce l-a acuzat în prealabil pe omologul său brazilian Jair Bolsanaro că a ”mințit” cu privire la angajamentele asumate în favoarea mediului.

”Ţinând cont de atitudinea Braziliei din ultimele săptămâni, preşedintele Republicii nu poate decât să constate că preşedintele Bolsonaro l-a minţit la summitul (G20) de la Osaka”, afirmă Palatul Elysée, apreciind că ”preşedintele Bolsonaro a decis să nu-şi respecte angajamentele climatice şi să nu se angajeze în materie de biodiversitate”.

”În aceste condiţii, Franţa se opune acordului Mercosur în situaţia actuală”, afirmă Administrația Prezidențială franceză.

Făcând front comun, Spania, Germania și Regatul Unit au respins poziția de blcare a acordului comercial de liber schimb.

”Spania a fost în fruntea ultimului efort de a semna acordul UE-Mercosur care va deschide oportunităţi enorme pentru cele două blocuri regionale”, a indicat Madridul, respingând un ”blocaj al ratificării” controversatului tratat de liber schimb.

”Pentru Spania, obiectivul de combatere a schimbărilor climatice este un obiectiv prioritar, dar considerăm că, prin aplicarea clauzelor de mediu ale acordului, putem avansa şi nu prin propunerea unei blocări a ratificării sale care ar izola ţările Mercosur”, potrivit guvernului spaniol.

Vineri, un purtător de cuvânt al guvernului german a estimat deja că opoziţia faţă de un acord între UE şi Mercosur ”nu este răspunsul potrivit” la incendiile din pădurea amazoniană din Brazilia.

Germaniei i s-a alăturat și Regatul Unit care, prin vocea premierului britanic, Boris Johnson, a criticat decizia liderului francez.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Ministrul de externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, a sosit într-o vizită-surpriză la summitul G7, unde programul nuclear iranian reprezintă una dintre principalele teme

Published

on

©️ Javad Zarif/ Facebook

Ministrul iranian al afacerilor externe, Mohammad Javad Zarif, a sosit într-o vizită-surpriză la summitul G7, care se desfășoară în orașul francez Biarritz, unde dosarul iranian reprezintă una dintre cele mai importante teme de pe agenda lideilor statelor cele mai indistrializate la nivel mondial, a anunţat un purtător de cuvânt al ministrului iranian, informează DPA, citat de Agerpres.

Ministerul iranian de externe a confirmat că Zarif a plecat la Biarritz la invitația omologului său francez, Jean-Yves Le Drian. Un purtător de cuvânt a spus că nu vor exista întâlniri cu oficialii americani.

La începutul celei de-a doua zile de lucru, președintele francez, Emmanuel Macron, a sugerat un plan în cadrul summitului pentru a dezamorsa tensiunile crescânde din Golf, sugerând ridicarea parțială a embargoului american asupra petrolului iranian în schimbul revenirii Teheranului la respectarea deplină a acordului nuclear din 2015, potrivit The Guardian.

Donald Trump a fost însă evaziv. Întrebat care este reacția sa la această idee, președintele SUA a spus că nu a discutat această propunere cu Macron. Cu toate acestea, oficiali europeni au confirmat că liderul francez a discutat în cadrul cinei de lucru de sâmbătă seara despre conducerea unei inițiative diplomatice privind Iranul.

Din membrii delegației americane prezentă la summit G7 de la Biarritz face parte și consilierul pentru securitate al Casei Albe, John Bolton, un adept al campaniei de ”presiune sporită” asupra Iranului, ce urmărește să forțele Guvernul de la Teheran să renunțe la activitățile nucleare, inclusiv cele de îmbogățire a uraniului.

Acordul nuclear cu Iranul a fost semnat în 2015 la Lausanne, de Grupul P5+1 din care fac parte marile puteri (China, Franța, Rusia, Marea Britanie, SUA și Germania), după negocieri care au durat 12 ani. Printre prevederile acordului se număra și obligația asumată de Iran de a permite timp de 25 de ani controale extinse ale programului său nuclear din partea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), în schimbul relaxării sancțiunilor internaționale.

Liderul de la Casa Albă a anunțat că SUA se retrag din acest acord la 8 mai 2018, calificându-l drept unul ”defectuos”.

După decizia din mai, Administraţia Trump a reinstituit în noiembrie 2018 toate sancţiunile eliminate prin acordul nuclear din 2015. Sancţiunile vizează exporturile de petrol, transportul şi băncile, sectoare esenţiale ale economiei iraniene.

Citiți și: 
Administrația lui Donald Trump continuă seria măsurilor îndreptate împotriva Teheranului: Țările care vor importa petrol din Iran vor fi supuse sancțiunilor americane

Continue Reading

GENERAL

Donald Trump dorește să deschidă un consulat al SUA în Groenlanda pentru a ”intensifica prezența americană în zona artică și a promova interesele” Statelor Unite în regiune

Published

on

Administrația Trump dorește să deschidă un consulat al SUA în Groenlanda pentru prima dată după mai multe decenii, decizie care vine în contextul intensificării intereselor strategice și economice pentru zona arctică, anunță The Guardian și Associated Press, citate de Adevărul.ro.

Departamentul de stat a transmis Congresului că re-redeschiderea unui consulat în Nuuk este un element important într-un plan mai larg de creştere a prezenţei americane în regiunea arctică. O copie a scrisorii trimise Congresului american a fost obţinută de Associated Press.

Statele Unite au ”un interes strategic în intensificarea relaţiilor politice, economice şi comerciale în regiunea arctică”, arată scrisoarea trimisă comitetului pentru afaceri externe al Senatului.

Potrivit documentului, o prezență diplomatică permanentă ar permite Statelor Unite să ”protejeze acţiuni esenţiale în Groenlanda şi să dezvolte relaţii mai strânse cu oficialii şi societatea locală”, arătând că un consulat ar fi ”o componentă critică a eforturilor noastre de a intensifica prezenţa americană în zona arctică şi ar servi drept o platformă pentru promovarea intereselor noastre în Groenlanda”.

Decizia survine după un context diplomatic tensionat între SUA și Danemarca, ca urmare a intențiilor declarate de liderul american de a cumpăra Groenlanda, respinsă cu vehemență de statul danez.

Premierul danez Mette Frederiksen a calificat interesul lui Trump pentru achiziționarea Groenlandei de la Danemarca, exprimat la 19 august, drept unul ”absurd”, completând că ”Groenlanda nu este de vânzare. Groenlanda nu este daneză. Groenlanda aparține Groenlandei. Sper cu tărie că acest lucru nu este luat în serios”.

Drept urmare, liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a anunțat într-o postare pe pagina sa de Twitter că și-a amânat vizita în Danemarca, ce urma să aibă loc la începutul lunii septembrie. 

Cu toate acestea, premierul danez Mette Frederiksen a avut joi o ”conversație constructivă” cu liderul american Donald Trump, în cadrul căreia au discutat despre cooperarea privind politica de securitate.

De altfel, Donald Trump a calificat-o pe Frederinksen la scurt timp după discuția telefonică drept o ”femeie minunată”.

Am avut o conversaţie excelentă”,  a spus acesta. ”Avem o relaţie foarte bună cu Danemarca. Foarte frumos. M-a sunat şi am apreciat foarte mult acest lucru”, a completat liderul american.

Groenlanda a fost colonie daneză până în 1953, dată la care a intrat în “Comunitatea Regatului” danez. În 1979, insula a obţinut statutul de “teritoriu autonom”, însă economia sa depinde în continuare foarte mult de ajutoarele acordate de Copenhaga.

Continue Reading

Cum pot vota românii din diaspora la alegerile prezidențiale

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending