Prim-ministrul britanic Keir Starmer și-a apărat vineri vizita în China ca pe un mijloc de a reconstrui o încredere reciprocă și a de întări relațiile comerciale cu Beijingului, o perspectivă pe care Donald Trump a caracterizat-o drept „foarte periculoasă”, relatează AFP, potrivit Agerpres.
În cadrul unui discurs susținut în fața comunității chineze și britanice la Bank of China, Starmer a vorbit despre discuțiile „foarte călduroase, foarte bune”, cu președintele Xi Jinping de joi, care au permis „realizarea unui progres real”.
„Așa ne construim încrederea reciprocă”, a subliniat el.
Ca și recenta vizită a premierului canadian Mark Carney, această apropiere între Londra și Beijing îl irită pe Donald Trump, în contextul rivalității crescânde între primele două puteri mondiale.
„Este foarte periculos pentru ei să facă acest lucru”, a spus președintele american în cadrul unei discuții cu presa înainte de avanpremiera la Washington a unui documentar consacrat soției sale Melania Trump.
„China este gata să întărească cooperarea cu toate țările, într-un spirit de beneficiu reciproc și de rezultate câștigătoare pentru toată lumea”, a răspuns într-un briefing de presă Guo Jiakun, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe.
În mod concret, Keir Starmer, care a ajuns la Shanghai la mijlocul zilei înainte de a pleca spre Japonia sâmbătă, nu ar urma să plece din China cu o recoltă de contracte sau cu anunțuri răsunătoare, comentează AFP.
El a obținut câteva gesturi din partea Beijingului, precum scăderea taxelor vamale asupra exporturilor de whisky sau un acord de cooperare în materie de luptă împotriva imigrației, ale cărui efecte rămân să fie demonstrate.
Downing Street a anunțat la rândul său că Beijingul îi va acorda Regatului Unit o scutire de vize pentru britanicii care efectuează sejururi mai scurte de treizeci de zile în China. Însă purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe a afirmat vineri că China „examinează activ” o astfel de scutire și „o va face publică în timpul dorit, o dată procedurile necesare îndeplinite”.
„Este simbolic ceea ce facem cu această relație”, a afirmat totuși Keir Starmer la Bank of China.
În total, în jur de zece acorduri de cooperare – cu prevederi încă neclare – au fost semnate, în domenii precum sănătatea sau serviciile.
În paralel, gigantul farmaceutic britanic AstraZeneca și-a anunțat intenția de a investi 15 miliarde de dolari până în 2030 în China, în timp ce furnizorul de energie Octopus Energy va crea o societate comună cu un partener chinez pentru a opera pe piața chineză.
Trump a făcut aceste declarații după ce premierul britanic s-a întâlnit joi la Beijing cu președintele chinez Xi Jinping, unde Starmer a solicitat o relație „mai complexă” între cele două țări și a obținut pentru cetățenii britanici dreptul de a călători fără viză în China pentru o perioadă de până la 30 de zile, precum și o reducere a tarifelor chinezești pentru whisky-ul scoțian.




