Keir Starmer promite că va “reface capacitatea de luptă” a forțelor armate britanice în fața amenințării ruse, cu o zi înainte de a lansa noua strategie de apărare a Regatului Unit

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a promis duminică că va “reface capacitatea de luptă” a forțelor armate ale Regatului Unit, în special în fața amenințării ruse, cu o zi înainte de a dezvălui noua strategie de apărare a guvernului său, transmite AFP.

“Vom reface capacitatea de luptă a Regatului Unit ca obiectiv central al forțelor noastre armate”, a declarat liderul guvernului într-un articol publicat în tabloidul The Sun, potrivit Agerpres.

“Este vorba despre a aduna toate capacitățile de care dispunem, de la drone la artilerie, trecând prin informații și instincte umane pentru a construi o mașină de luptă redutabilă și integrată”, a adăugat el.

Guvernul laburist urmează să publice luni noua sa strategie de apărare, care definește amenințările cu care se confruntă Regatul Unit și detaliază modul în care guvernul intenționează să se pregătească din punct de vedere militar.

În februarie, prim-ministrul Keir Starmer a anunțat că va crește cheltuielile pentru apărare ale țării la 2,5% din PIB până în 2027, față de 2,3% în prezent, într-un moment în care SUA își împing aliații din NATO și Europa să investească mai mult în apărarea lor.

Ambiția guvernului laburist este apoi de a ajunge la 3% din PIB în timpul următoarei legislaturi, adică după 2029, iar ministrul apărării, John Healey, a afirmat duminică la Sky News că nu are “nicio îndoială” că acest lucru se va întâmpla.

“Suntem direct amenințați de state cu forțe militare avansate, așa că trebuie să fim pregătiți”, a insistat Keir Starmer, citând Rusia, Iranul și Coreea de Nord.

Guvernul va mobiliza, printre altele, 1,5 miliarde de lire sterline (1,8 miliarde de euro) pentru a construi noi fabrici de producție de arme și muniție, ceea ce va duce la un buget alocat munițiilor de 6 miliarde de lire sterline pe durata acestei legislaturi și va investi un miliard de lire sterline într-un sistem inovator de detectare a țintelor în luptă.

Potrivit ziarului The Times, guvernul britanic ia în considerare, de asemenea, dezvoltarea descurajării sale nucleare prin achiziționarea de avioane de luptă capabile să lanseze rachete nucleare din SUA.
d
În prezent, Marea Britanie se poate baza doar pe submarinele sale pentru descurajare.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare