Connect with us

POLITICĂ

Klaus Iohannis, discurs în Parlamentul României la 100 de ani de la Marea Unire: A fi român echivalează azi cu a fi european. Românii aşteaptă o guvernare la înălţimea moştenirii care ne-a fost încredinţată

Published

on

România se află acum la un veac de la cea mai importantă realizare a românilor – înfăptuirea unităţii naţionale, iar politicienii trebuie să răspundă la întrebarea dacă vor continua să să promită mult şi să livreze puţin, a declarat preşedintele Klaus Iohannis în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului cu prilejul unei ședințe solemne dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918.

În discursul său, șeful statului a afirmat că, în prezent, la 100 de ani de la acest moment al desăvârșirii unității naționale România beneficiază de un parteneriat strategic cu cea mai mai puternică democrație a lumii – Statele Unite, și de apartenența la NATO și la Uniunea European, afirmând că „a fi român echivalează azi cu a fi european”.

Aniversăm astăzi un veac de la cea mai importantă realizare a românilor – înfăptuirea unităţii naţionale. Elitele intelectuale şi politice ale începutului secolului XX ne impresionează prin exemplul lor de viziune, angajament şi jertfă. Este vorba despre suveranii României, de prim-miniştrii, de politicieni (…). Marea Unire a fost şi este mai mult decât momentul definitoriu al unui popor care pregătea democratic cadrul statal natural. Marea Unirea s-a putut înfăptui şi mai ales a durat pentru că propunea în plan intern drepturi şi libertăţi acceptate de toţi oamenii. (…) Astăzi întrebarea la care trebuie să răspundă politicenii, indiferent de partid sau doctrină, este dacă vor continua să promită mult şi să livreze puţin sau dacă vor avea curajul şi responsabilitatea de a pune bazele dezvoltării României. (…) Cred că răspunsul la această întrebare poate să ne indice sursele demnităţii şi coeziunii naţionale”, a spus Iohannis.

Potrivit lui Iohannis, oamenii au mari speranţe pentru viitorul ţării noastre şi aşteptări îndreptăţite de la cei care o conduc.

„Românii aşteaptă o guvernare la înălţimea moştenirii care ne-a fost încredinţată şi vor lideri politici (…) cinstiţi”, a mai declarat preşedintele. 

Solemnul eveniment are loc cu trei zile înainte ca România să celebreze 100 de ani de la realizarea Marii Uniri. Totodată, astăzi, 28 noiembrie, se împlinesc 100 de ani de când Bucovina s-a unit cu Regatul României.

Discursul integral al șefului statului redat de Administrația Prezidențială:

“Domnilor Președinți ai Senatului și  Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Doamnelor și domnilor membri ai Guvernului,

Excelențe,

Doamnelor și domnilor,

Dragi români,

Acum exact 100 de ani se înfăptuia Unirea Bucovinei cu România. Urmându-i declarației Sfatului Țării de la Chișinău din 27 Martie 1918, prin care se proclama Unirea Basarabiei cu România, Moțiunea adoptată de Congresul Național al Bucovinei făcea al doilea pas pe calea realizării Marii Uniri, care avea să se împlinească la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.

Aniversăm astăzi un veac de la cea mai importantă realizare a românilor: înfăptuirea unității naționale. Elitele intelectuale și politice ale începutului secolului XX ne impresionează prin exemplul lor de viziune, angajament și jertfă. Este vorba despre suveranii României, de prim-miniștri, de politicienii Regatului României ori de cei din Transilvania, Basarabia sau Bucovina. Este vorba despre oameni de știință și cultură, după cum este vorba despre eminenți păstori ai spiritualității poporului român.

Ei au rămas cu toții în memoria națiunii pentru că au urmărit cu tenacitate realizarea proiectelor și aspirațiilor naționale. Rostite de la tribunele Unirii, cuvintele făuritorilor Statului național nu ne explică doar cum a fost posibilă întregirea României, ci ne transmit, peste ani, un patrimoniu de idei și valori care își păstrează neștirbită actualitatea.

Năzuința împlinirii unității naționale a fost, totodată, și expresia unor valori civice, întrunind adeziunea tuturor segmentelor societății, nu doar a elitelor.

Mai mult chiar, în 1918, unirea provinciilor istorice cu România încetase să mai fie un obiectiv strict românesc, pentru a deveni unul convergent cu interesele și aspirațiile minorităților care conviețuiau cu românii în Basarabia, Bucovina, Transilvania ori Banat.

Prin toate acestea, Marea Unire a fost și este mai mult decât momentul definitoriu al unui popor care își regăsea, democratic, cadrul statal natural.

Marea Unire s-a putut înfăptui și, mai ales, a durat pentru că propunea în plan intern drepturi și libertăți așteptate de toți oamenii. Ea susținea în plan internațional prevalența dreptului asupra forței și principiul frățietății universale.

Într-un moment de criză a relațiilor internaționale, România, cu sprijinul aliaților săi, a fost parte a soluției, și nu a problemei. Pe 1 decembrie 1918, Iuliu Maniu se întreba, la Alba Iulia, ce ar putea face generația sa pentru a se ridica la înălțimea îndeplinirii unui asemenea ideal.

Cu privilegiul de a fi Președintele României în vremea Centenarului, preiau emoționanta interogație a fruntașului ardelean, făuritor al Marii Uniri, și v-o adresez dumneavoastră, aleșilor nației: prin ce putem să fim noi demni de împlinirile de acum 100 de ani?

Astăzi, întrebarea la care trebuie să răspundă politicienii, indiferent de partid sau doctrină, este dacă vor continua să promită mult și să livreze puțin sau dacă vor avea curajul și responsabilitatea de a pune bazele dezvoltării României în cel de-al doilea centenar.

Cred că răspunsul la această întrebare poate să ne indice sursele demnității și coeziunii naționale. Răspunsul la această întrebare se găsește, în ultimă instanță, în oglinda clasei politice românești și misiunea sa.

Doamnelor și domnilor,

Centenarul nu este numai un prilej de a ne întoarce privirea spre trecut și a ne onora istoria. Este, în egală măsură, și un moment de reflecție, în care să ne întrebăm, cu toată onestitatea, dacă ne-am revendicat locul pe care îl merităm în rândul țărilor lumii.

Mergem astăzi în direcția corectă sau ne aflăm pe un drum greșit, care ne va duce în cu totul altă parte decât unde vrem să ajungem, ca națiune? Aniversarea celor 100 de ani ai țării noastre ne găsește la o răscruce pentru destinul României în următorul centenar.

Secolul pe care l-am parcurs nu a fost deloc ușor, dar în ultimele lui decenii am reușit să progresăm. Trăim într-o societate liberă, cu instituții stabile, și ne leagă un amplu parteneriat strategic de cea mai puternică democrație a lumii, Statele Unite ale Americii.

Suntem parte a NATO, cu toate beneficiile de securitate care decurg din acest statut, și suntem membri ai Uniunii Europene, integrați în marea familie a națiunilor, așa cum au visat înaintașii noștri.

Nu ne-a fost simplu să ajungem aici. Și, tocmai de aceea, la fel ca acum un secol, oamenii au mari speranțe pentru viitorul țării noastre și așteptări îndreptățite de la cei care o conduc.

Cu atât mai mult de Centenar, românii așteaptă o guvernare la înălțimea moștenirii care ne-a fost încredințată, vor lideri politici responsabili, cinstiți și care să-și propună obiective politice ambițioase pentru România, nu pentru interesele lor vremelnice.

Românii înțeleg că prosperitatea noastră depinde, în mod esențial, de alegerile pe care le facem, de opțiunile de dezvoltare pe care le adoptăm, de consecvența în a ne urma angajamentele. Este timpul să înțeleagă același lucru și majoritatea politică și guvernamentală.

Doamnelor și domnilor,

Celebrăm Centenarul într-o perioadă tumultoasă pentru societatea românească, iar unele abordări populiste, demagogice și manipulatorii au semănat discordie și au afectat unitatea care ar fi trebuit să caracterizeze modul în care sărbătorim împlinirea unui vis de veacuri.

Spiritul națiunii este însă viu și s-a manifestat în susținerea fără echivoc pe care cetățenii au arătat-o în fața oricăror încercări de a pune în pericol principiile și valorile care au stat și la baza Marii Uniri de acum 100 de ani.

A fi român echivalează acum cu a fi european, iar acest lucru înseamnă mult mai mult decât semnificația istorică sau geografică a termenului. Înseamnă a fi parte a unei comunități de valori care prețuiește libertatea, solidaritatea, respectarea demnității umane, democrația și în care domnește necondiționat statul de drept. Sunt lucruri care fac parte din fibra națională și nimeni, sub nicio formă, nu are dreptul de a le contesta.

Doamnelor și domnilor parlamentari și guvernanți,

Ascultați vocea românilor, recuplați-vă la interesele naționale, ridicați-vă la demnitatea Centenarului și nu îl dezonorați! Luați exemplul anului 1918: România își atinge potențialul său doar atunci când politicienii sunt inspirați de năzuințele oamenilor și ghidați de un proiect național!

România trebuie să țintească tot mai sus ca națiune liberă, ca stat performant, în slujba cetățenilor săi, iar nu să-și piardă direcția și să devină captivă lipsei de viziune a câtorva politicieni fără simțul guvernării democratice.

Printre cele mai importante idealuri ale Marii Uniri au fost respectul legii și libertatea individului. Sunt idealuri care și astăzi mobilizează societatea românească și, prin urmare, trebuie să mobilizeze și acțiunea forului suprem al acestei națiuni, care este Parlamentul României.

Este responsabilitatea dumneavoastră să asigurați o bună legiferare, într-un cadru de dezbateri deschise și transparente, prin implicarea profesioniștilor și prin dialog social, astfel încât deciziile luate aici să fie adaptate la nevoile reale ale societății. Este încă timp să reveniți asupra unor legi care nu au nici susținerea oamenilor și nici nu corespund standardelor europene de drept.

Nu puneți în joc tot efortul și sacrificiile românilor pentru care sunt atât de respectați în Uniunea Europeană, nu faceți rău societății românești mergând mai departe cu legi ale justiției și cu modificări ale codurilor penale care sunt incongruente cu o democrație veritabilă.

Sunt atât de multe probleme care își așteaptă rezolvarea și asupra cărora românii își doresc să vă aplecați, de la readucerea la performanță a marilor sisteme publice, la eficientizarea administrației publice și modernizarea infrastructurii.

Doamnelor și domnilor,

Aniversarea Centenarului a fost așteptată de concetățenii noștri ca unul dintre acele momente de vitalitate ale unei națiuni. Cu prilejul Centenarului, românii au aflat ce și-au propus și au văzut ce au realizat înaintașii noștri.

Dacă clasa politică de astăzi dorește să fie evocată atunci când, peste ani, se va vorbi despre România la Centenarul Marii Uniri, atunci va trebui să-și asume proiecte fundamentale și să atingă acele obiective care corespund cu adevărat așteptărilor cetățenilor noștri.   

La mulți ani, români! La mulți ani, România!”

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

POLITICĂ

PMP, apel către Parlamentul României pentru a-și relua „rolul său constituțional și pentru a adopta, de urgență, legile cerute de români”

Published

on

© Parlamentul României - Camera Deputaților/ Facebook

Partidul Mișcarea Populară lansează un apel către Parlament pentru a-și relua rolul său constituțional și pentru a adopta, de urgență, legile cerute de români, potrivit unui comunicat postat pe Facebook.

„Guvernul interimar a blocat întreaga țară și se află în imposibilitatea de a pune capăt crizelor, care s-au suprapus în această perioadă. De aceea, singura soluție poate veni de la parlamentarii noștri, care trebuie să se trezească din indolența lor și să preia inițiativa legislativă”, se menționează în comunicat. 

De asemenea, PMP a transmis că în Parlament există legi care așteaptă de luni sau de ani de zile și care, printr-o mobilizare exemplară, pot trece prin plen și pot salva România.

„Criza pandemică înseamnă diferența dintre viață și moarte, iar proiectul noii legi a Sănătății, zace, de peste un an, în sertarele parlamentarilor. Inițiativele privind plafonarea prețurilor la energie electrică așteaptă la rând și e nevoie doar de un acord politic între partidele parlamentare pentru a trece prin plen”, a punctat Partidul Mișcarea Populară.

Potrivit comunicatului PMP, independența energetică a țării stă doar într-o înțelegere între partide pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, care să ducă la adoptarea legii off-shore și la deblocarea investițiilor marilor companii energetice.

„PMP cere Parlamentului, principala instituție a democrației, să dea dovadă de responsabilitate și să recâștige încrederea românilor, tocmai, într-un moment greu prin care trece țara noastră. Guvernul interimar are nevoie urgentă de cadrul legislativ necesar pentru a putea relua lupta cu criza pandemică, cu creșterea alarmantă a prețurilor la energie, la carburanți, la alimentele de bază, în plină iarnă”,  se adaugă în comunicat. 

Continue Reading

POLITICĂ

“Un guvern al responsabilității naționale”: Cine sunt miniștrii și care este programul de guvernare al cabinetului premierului desemnat Dacian Cioloș

Published

on

© USR

Premierul desemnat Dacian Cioloş va depune luni la Parlament lista cu miniștrii propuși pentru cabinetul său monocolor și programul de guvernare al Uniunii Salvați România.

Biroul Naţional al USR şi Comitetul Politic al partidului au aprobat duminică lista membrilor guvernului propuşi de Dacian Cioloş şi programul de guvernare, conform unui comunicat al formațiunii remis CaleaEuropeană.ro. Decizia de a merge la procedurile din Parlament cu un guvern monocolor vine după ce USR nu s-a înțeles cu foștii parteneri de coaliție – PNL și UDMR – în vederea refacerii acesteia.

“USR este singurul partid care și-a asumat responsabilitatea guvernării și a venit cu plan concret de soluții și măsuri pentru combaterea pandemiei, rezolvarea crizei prețurilor și pentru punerea în aplicare a reformelor din PNRR. În plin val patru al pandemiei de COVID-19, România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline și acesta a fost obiectivul nostru, exprimat clar din momentul negocierilor pentru formarea noului executiv. Sperăm ca, în ultimul ceas, toate partidele parlamentare să dea dovada de responsabilitate și să nu mai prelungească actuala criza politică” a transmis USR, partidul cu a treia cea mai mare reprezentare în legislativul de la București.

Membrii cabinetului premierului desemnat de președintele Klaus Iohannis lunea trecută sunt:

Prim-ministru – Dacian Cioloș

Ministerul Finanțelor – Dragoș Pîslaru (fost ministru al muncii, actual europarlamentar)

Ministerul Afacerilor Interne – Alin Stoica (fost prefect al Capitalei)

Ministerul Afacerilor Externe – Dan Barna (fost viceprim-ministru în Guvernul Cîțu)

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – George Cățean (fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii)

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Mihai Goțiu (fost senator USR)

Ministerul Justiției – Stelian Ion (fost ministru în Guvernul Cîțu)

Ministerul Apărării Naționale – Nicu Fălcoi (deputat, președinte al Comisiei de control a activității SIE)

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – Claudiu Năsui (fost ministru în Guvernul Cîțu)

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Cristian Ghinea (fost ministru în Guvernul Cîțu)

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Ionuț Moșteanu (liderul deputaților USR)

Ministerul Energiei – Cristina Prună (deputat)

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Cătălin Drulă (fost ministru în Guvernul Cîțu)

Ministerul Muncii și Protecției Sociale – Oana Țoiu (deputat, fost secretar de stat în Ministerul Muncii)

Ministerul Sănătății – Ioana Mihăilă (fost ministru în Guvernul Cîțu)

Ministerul Culturii – Iulia Popovici (jurnalistă, critic de teatru și de film)

Ministerul Tineretului și Sportului – Tudor Pop (deputat)

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – Monica Berescu (deputat)

Ministerul Educației – Corina Atanasiu (fost secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene)

Care este programul de guvernare?

USR a finalizat și programul de guvernare, pe care îl va prezenta tot luni în Parlament. Programul de guvernare, intitulat “Un guvern al responsabilității naționale” poate fi citit aici.

Printre măsurile propuse de USR în programul de guvernare se numără: un pact național pentru vaccinare, măsuri pentru reechilibrarea prețurilor la energie, desființarea SIIJ, reformarea CSM și prevalența dreptului european, digitalizarea sănătății, susținerea parcursului european al Republicii Moldova și crearea unui fond pentru democrație, realizarea Codului patrimoniului și regândirea sistemului de finanțare culturală, alegeri locale în două tururi și Parlament cu 300 de aleși, desființarea inspectoratelor școlare, dezvoltarea industriei de apărare, prioritizarea achizițiilor militare în regim off-set, o nouă lege a sportului și strategia națională pentru tineri.

De asemenea, USR propune în domeniul infrastructurii de transport – măsura de investiţii în infrastructură rutieră – realizarea a 434 de kilometri de autostradă, 52 de staţii electrice, 625 de hectare perdele forestiere şi 18 parcări securizate cu ajutorul celor 3,095 de miliarde de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Pentru a putea fi validat, guvernul Cioloș are nevoie de 234 de voturi favorabile. În acest moment, după eșecul negocierilor cu PNL și UDMR, Dacian Cioloș se bazează doar pe cele 80 de voturi ale parlamentarilor USR dintr-un legislativ compus de 446 de membri.

Continue Reading

POLITICĂ

Președintele PMP: Agențiile Standard & Poor’s și Moody’s nu laudă Guvernul, iar ratingul stabil nu se datorează unor politici deștepte

Published

on

© Partidul Mișcarea Populară/ Facebook

Agenţiile de rating Standard &Poor’s și Moody’s nu laudă Guvernul, ci baza de evaluare sunt rezultatele economice din trimestrul II și III, când România a funcționat pe consum, apreciază președintele Partidului Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu.

”Agenţia americană de rating Moody’s a modificat perspectiva ratingului de ţară al României privind datoria suverană pe termen lung şi scurt, de la “negativă” la “stabilă”. Dar România rămâne pe ULTIMA TREAPTĂ de rating recomandat investiţiilor. Agenţia de rating Standard &Poor’s a anunţat că menţine ratingul suveran al României, la acelaşi nivel, cu perspectiva stabilă. Aceste evaluări sunt fundamentate pe baza unei singure premise: DACĂ VOR VENI BANII EUROPENI. Banii din PNRR nu îi avem. Sunt promişi. A doua etapă de aprobare, în Consiliul Uniunii Europene, se va finaliza pe 28 octombrie după care TOATĂ responsabilitatea revine autorităţilor de la Bucureşti. Care <<autorităţi>>? Guvern legitim? Nu sunt şanse. Funcţionarii în ministere stau şi aşteaptă; şefii comunităţilor locale spun că <<nu e treaba lor să se ocupe de dezastrul sanitar>>, iar propaganda criminală zburdă”, și-a exprimat revolta Diaconescu într-un mesaj publicat pe Facebook în care critică ”politicienii din Guvern şi Parlament care se presupune că administrează un stat civilizat cum povestesc ei ce bine se trăieşte în ţara noastră <<dacă ar fi luate nişte măsuri>>.”

Președintele PMP a explicat că ”Guvernul interimar, care o fi acesta, are atribuţii numai de administrare iar primele măsuri care trebuie luate sunt legate de adoptarea sau modificarea cadrului legislativ aplicabil accesării banilor europeni.”

”Unele dintre acestea au termen final până la sfârşitul anului 2021. Exemplu: cadrul administrativ concret prin care fondurile din PNRR vor ajunge la UAT-uri, cum se vor accesa, ce tip de cereri/proiecte trebuie să depună UAT-urile, termene de depunere, implementare etc. Toate aceste propuneri legislative se lucrează în ministere şi se aprobă de guverne compuse din profesionişti. Proiectele, care se finanţează european, sunt interconectate iar eşecul privind un obiectiv promis atrage imposibilitatea demarării altora. NU ai reformă, amâni investiţia şi rişti să se piardă banii. Agenţiile de mai sus nu laudă Guvernul, ratingul stabil nu este datorat unor politici deştepte, strategii de investiţii sau perspective de administrare a României care să genereze aşteptări miraculoase. Baza de evaluare sunt rezultatele economice din trimestrele II şi III, când România a funcţionat pe consum. Deci, despre ce vorbim astăzi?”, s-a întrebat retoric Cristian Diaconescu.

”În sensul mesajului pozitiv, aspiraţional, am aflat astăzi de la prim-ministrul ţării că <<SECTORUL SANITAR a fost o prioritate!>>. Ce <<a fost>> şi nu mai este, sectorul sanitar sau prioritatea? Pentru că ştim şi simţim un singur lucru: ROMÂNIA se află pe PRIMUL LOC în lume în ceea ce priveşte numărul de morţi din cauza Covid raportat la numărul de locuitori. TRIST record. Probabil că prim-ministrul ţării are o scară de valori inversată”, a continuat Cristian Diaconescu.

Adresându-se premierului interimar Florin Cîțu, președintele PMP l-a întrebat când va vedea și analiza ”realitatea României în gravitatea ei din aceste zile? Cât timp vă mai trebuie pentru a nu lăsa acest popor să se scufunde la un nivel de unde probabil îi vor mai trebui alte decenii ca să îşi revină?”

Agenția internațională de evaluare financiară Standard & Poor’s a reconfirmat ratingul României pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în moneda naţională la BBB minus/A-3, perspectiva fiind una stabilă, arată un comunicat publicat de agenție, citat de Agerpres.

În pofida optimismului, aceasta semnalează că revenirea economiei se confruntă încă cu obstacole, avertizând că ar putea retrograda România dacă eforturile sale de echilibrare a bugetului vor deraia din cauza blocajului politic.

Și agenția de rating Moody’s a reconfirmat ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3/P-3 pentru datoria pe termen lung și scurt în monedă locală și valută și a îmbunătățit perspectiva din negativă în stabilă, informează Ministerul Finanțelor într-un comunicat.

Cei doi factori-cheie care stau la baza deciziei Moody’s sunt perspectivele solide de creștere economică bazate pe sectorul privat dinamic și pe utilizarea fondurilor NGEU și așteptările ca procedura de deficit excesiv să acționeze ca o ancoră-cheie a strategiei de consolidare fiscală consistentă și susținută în următorii trei ani.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
CONSILIUL UE23 mins ago

Bogdan Aurescu solicită UE sprijin pentru Republica Moldova în criza alimentării cu gaze naturale: Este un moment critic pentru Guvernul de la Chișinău

NATO38 mins ago

Serghei Lavrov anunță că Rusia suspendă misiunea sa la NATO și misiunea Alianței la Moscova: Condiţiile de bază pentru conlucrare nu mai sunt întrunite

COMISIA EUROPEANA38 mins ago

Comisia Europeană lansează o platformă de consultare cu privire la Consiliul UE-SUA pentru Comerț și Tehnologie, permițând părților interesate să își împărtășească opiniile

SUA1 hour ago

Colin Powell, primul secretar de stat afro-american al SUA și veteran al politicii externe americane, a murit la vârsta de 84 de ani din cauza COVID-19

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Comisia Europeană: Certificatul digital COVID a stabilit un standard global, fiind singurul sistem care funcționează deja la nivel internațional

NATO1 hour ago

Ministrul apărării Nicolae Ciucă: Miercuri vom primi vizita secretarului apărării din SUA, o confirmare a nevoii de a continua acțiunile de apărare și descurajare pe flancul estic

U.E.1 hour ago

UE semnează primul acord în domeniul transportului aerian cu o țară din Golf. Qatarul își deschide piața pentru toate companiile aeriene din Uniune

U.E.2 hours ago

Strategia UE pentru Indo-Pacific: UE și Japonia, exercițiu naval comun antipiraterie pentru consolidarea securității maritime

Corina Crețu2 hours ago

Corina Crețu speră că “Guvernul României, indiferent de culoarea sa politică, va acorda sistemului medical statutul de prioritate națională”

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Institutul European de Inovare și Tehnologie sprijină noul Bauhaus european cu 5 milioane de euro

U.E.6 hours ago

Conservatorul Peter Marki-Zay, candidatul opoziției unite din Ungaria care îl va înfrunta pe Viktor Orban în alegerile din 2022: Vrem o Ungaria nouă, cinstită

ROMÂNIA2 days ago

Standard & Poor’s şi Moody’s au reconfirmat ratingul de țară al României, cu perspectivă stabilă. Florin Cîțu: Atestă că în ”România merită să investești”

ROMÂNIA3 days ago

Viitorul Spital Regional Brașov va avea 31 secții, 26 de săli de operație, 972 paturi și va fi inaugurat în 2028, arată concluziile studiului BERD

ROMÂNIA3 days ago

Octavian Oprea anunță că ADR lucrează la Sistemul național de interoperabilitate: Instituțiile publice nu vor mai solicita cetățeanului o informație pe care o altă instituție o deține

ROMÂNIA3 days ago

Florinel Chiș, director executiv ARMO: Cifra de afaceri din comerțul electronic din România se va situa în jurul a 6,9 mld. de euro în 2021

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII3 days ago

Guvernul a aprobat memorandumul privind contractarea unui împrumut de 300 de milioane de euro de la BEI pentru construirea Spitalului Regional Cluj

Cristian Bușoi4 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, solicită Comisiei Europene ca statele UE să poată folosi pentru plafonarea și subvenționarea prețurilor la energie fondurile neutilizate din exercițiul 2014-2020

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Comisarul european pentru energie, interpelat de Marian-Jean Marinescu în Comisia ITRE din PE: Care va fi necesarul de energie în 2030 dacă prevederile pachetului ”Fit for 55%” rămân neschimbate

ROMÂNIA4 days ago

Asociația Română a Magazinelor Online organizează vineri a doua ediție a Zilei Naționale a Comerțului Electronic (LIVE, 15 octombrie, ora 10:15)

Dragoș Pîslaru5 days ago

Dragoș Pîslaru: Tinerii și copiii pot beneficia de investiții pentru viitorul lor în valoare de 40 miliarde de euro prin intermediul celor 25 de PNRR-uri

Team2Share

Trending