Klaus Iohannis: DNA, un model la nivel european, a contribuit decisiv ca România să fie un pol de stabilitate și un partener strategic pentru partenerii din NATO și UE

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a făcut progrese mari, ajungând un model la nivel european, furnizor de expertiză şi bune practici în lupta împotriva corupţiei, deşi parcursul său nu a fost lipsit de obstacole, regrese sau eşecuri punctuale care trebuie evaluate obiectiv. De asemenea, șeful statului a subliniat că fără “contribuția decisivă” a DNA, România nu ar fi fost un pol de stabilitate în regiune şi un partener strategic pentru partenerii din cadrul NATO şi din Uniunea Europeană.

“Cu începuturi inerent timide şi marcate de clarificări ale statutului, dificultăţi organizatorice sau uneori legate chiar de lipsa voinţei politice de a asigura funcţionarea acestei instituţii, Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut progrese mari, ajungând un model la nivel european, furnizor de expertiză şi bune practici în lupta împotriva corupţiei. Parcursul DNA nu a fost, însă, lipsit de obstacole, regrese sau chiar eşecuri punctuale. Ele trebuie să fie evaluate onest, obiectiv, pentru că numai aşa se poate învăţa din lecţiile trecutului, păstrând mereu în minte obiectivul unei constante îmbunătăţiri a activităţii, în slujba societăţii şi a binelui comun”, a spus şeful statului la evenimentul “20 de ani de luptă împotriva corupţiei”, organizat de DNA la Cercul Militar Naţional, relatează Agerpres.

El a subliniat că o societate în care corupţia este combătută riguros, care are mecanisme de control şi echilibru, în care responsabilitatea decidenţilor faţă de cetăţeni este una reală sau în care sentimentul că nimeni nu e mai presus de lege este generalizat reprezintă o societate puternică şi stabilă.

“Lupta împotriva corupţiei este sinonimă cu lupta pentru societatea mai bună pe care ne-o dorim. Ea nu trebuie să fie apanajul exclusiv al unei instituţii, ci un angajament comun al tuturor factorilor decizionali. În acest efort comun, acţiunea instituţiei dumneavoastră este una crucială pentru modernizarea statului şi pentru prevenirea şi înlăturarea conduitelor care riscă să îi încetinească sau chiar să îi blocheze dezvoltarea”, a afirmat Klaus Iohannis.

Preşedintele Iohannis a arătat că, prin rezultatele sale, prin efortul susţinut al procurorilor şi al întregului personal din cadrul DNA, instituţia a ajuns un reper în regiune şi în Europa.

“Rapoartele Mecanismului de Cooperare şi Verificare au evidenţiat de fiecare dată progresul gradual realizat în domeniu, dar şi neajunsurile sau obiectivele a căror îndeplinire stagna. Sunt convins că fără contribuţia decisivă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie în combaterea corupţiei la nivel înalt şi a corupţiei sistemice, societatea românească ar fi arătat cu totul altfel astăzi. România este acum un pol de stabilitate în regiune şi un partener strategic pentru partenerii noştri din cadrul NATO şi din Uniunea Europeană”, a declarat acesta.

Şeful statului a precizat că înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie, devenit ulterior DNA, a reprezentat “un prim semnal al asumării luptei împotriva corupţiei de către România la cel mai înalt nivel şi pe termen lung”.

“În toţi aceşti ani, ţara noastră s-a schimbat radical, prin dezvoltarea capacităţii sale instituţionale, prin creşterea nivelului de transparenţă şi integritate în sectorul public şi prin transformarea economică şi democratică pe care a cunoscut-o. S-au schimbat şi mentalităţile, iar societatea românească nu mai tolerează lipsa de corectitudine în viaţa publică”, a spus preşedintele Iohannis. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare