Klaus Iohannis, întrevedere la New York cu președintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves

Preşedintele României,  Klaus Iohannis, a avut duminică, 27 septembrie a.c., o întrevedere cu Președintele Estoniei, domnul Toomas Hendrik Ilves, în marja participării la cea de-a 70-a Adunare Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

În cadrul întrevederii, cei doi înalţi demnitari și-au exprimat dorinţa de intensificare a dialogului bilateral, România și Estonia având interese comune atât în cadrul UE, cât și în cadrul NATO, informează un comunicat al Administrației Prezidențiale.

iohannis Tooms Hendrik Ilves
FOTO: Presidency.ro

Decizia de a deschide ambasade în București și Tallinn este percepută ca fiind un semnal puternic al determinării de a întări cooperarea dintre cele două state. De ambele părți s-a manifestat interesul într-o colaborare și coordonare strânsă în vederea preluării apropiate în timp a Președinției Consiliului UE (Estonia – semestrul I, 2018; România – semestrul al II-lea, 2019).

Cei doi oficiali au avut și un schimb de opinii cu privire la evoluţiile regionale în aria securității. A fost subliniată importanța întăririi capacității Alianței Nord-Atlantice de a răspunde oricărui tip de amenințări.

În încheiere, Președintele Estoniei a adresat o invitaţie Preşedintelui României de a efectua o vizită oficială la Tallinn.

.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

3 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

Articole Populare