Acasă U.E. La o zi după votarea moțiunii de cenzură împotriva guvernului francez condus...

La o zi după votarea moțiunii de cenzură împotriva guvernului francez condus de Michel Barnier, Emmanuel Macron dă asigurări că își va duce mandatul „până la final”

426
© Emmanuel Macron /X

Preşedintele Franței, Emmanuel Macron a dat asigurări joi, în cursul unui discurs adresat francezilor, că îşi va duce mandatul prezidenţial „până la final” în 2027, în timp ce un număr tot mai mare de lideri politici vorbesc despre demisia sa, la o zi după votarea moţiunii de cenzură împotriva guvernului condus de Michel Barnier de către Adunarea Naţională, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

„Mandatul pe care mi l-aţi încredinţat în mod democratic este un mandat de cinci ani şi îl voi exercita pe deplin până la finalul lui”, a declarat preşedintele francez, promiţând că va numi în zilele următoare un prim-ministru responsabil cu formarea unui guvern „strâns şi de interes general”.

„Nu voi putea candida pentru realegere în 2027. Până la sfârșitul mandatului meu, pe care îl voi exercita pe deplin, singurul calendar care va conta pentru mine nu este cel al ambițiilor, ci cel al națiunii noastre, cel care contează pentru noi toți”, a scris Emmanuel Macron, pe platforma X.

 

Franţa, a doua economie ca mărime din zona euro, se confruntă cu un deficit bugetar uriaş care afectează acţiunile şi obligaţiunile franceze şi creşte costurile de împrumut. Ţara cheltuieşte 60 de miliarde de euro pe an pentru plata dobânzilor la datoria sa, ceea ce este mai mult decât cheltuieşte pentru apărare sau pentru învăţământul superior, după cum a spus Barnier în intervenţia pe care a avut-o înainte de vot.

Adunarea Naţională a Franţei (camera inferioară a parlamentului) a votat miercuri pentru demiterea guvernului aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniunii Europene.

După trei ore şi jumătate de dezbateri aprinse într-o sală arhiplină, 331 de deputaţi au decis în cele din urmă să demită executivul, măsură pentru care erau necesare 288 de voturi.

Moţiunea de cenzură a fost iniţiată de stânga şi extrema dreaptă. Premierul Michel Barnier urmează să-şi prezinte demisia preşedintelui Emmanuel Macron. Odată ce va demisiona oficial, Barnier va deveni prim-ministrul cu cel mai scurt mandat din istoria republicii franceze moderne și primul care va fi dat afară de parlament din 1962.

Emmanuel Macron i-a mulțumit joi premierului Michel Barnier pentru „pentru munca pe care a depus-o pentru Franța, pentru dăruirea și hărnicia sa”. 

Guvernul Barnier s-a prăbușit în urma încercării marelui conservator de a promova un buget auster menit să liniștească investitorii și să reducă deficitul uriaș al Franței, scrie Politico.eu. Haosul politic și perspectivele slabe ale unei soluții imediate au determinat un număr tot mai mare de parlamentari să ceară demisia președintelui francez. 

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a desemnat în luna septembrie pe Michel Barnier, fost negociator-şef al UE pentru Brexit, drept prim-ministru al ţării, cu sarcina de a forma un nou guvern de uniune în serviciul ţării. În vârstă de 73 de ani, Barnier cel mai în vârstă prim-ministru francez.

Criza politică în care intră Franța urmează celei din Germania, coaliția de guvernare formată din social-democrații cancelarului Scholz, verzii și liberalii prăbușindu-se luna trecută. În acest context, pentru prima dată în 20 de ani, Germania pregătește alegeri legislative anticipate pentru data de 23 februarie 2025, în timp ce guvernul lui Scholz va cere Parlamentului un vot de încredere pe 16 decembrie 2024.