Legea privind piețele digitale (DMA), în consultare publică. Comisia Europeană așteaptă feedback de la cetățenii UE până la data de 24 septembrie 2025

Comisia Europeană a lansat astăzi, 3 iulie, o consultare publică privind prima revizuire a Legii privind piețele digitale (DMA). Astfel, cetățenii UE, dar și întreprinderile mici și mijlocii, împreună cu organizațiile de afaceri și alte părți interesate pot oferi feedback, până la data de 24 septembrie 2025, pe o platformă online dedicată. 

Pe baza contribuțiilor primite, Comisia Europeană va întocmi un raport de evaluare a impactului DMA, care va fi prezentat Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European.

Comisia Europeană are obligația de a efectua o revizuire a DMA până la 3 mai 2026 și, ulterior, la fiecare trei ani. Părțile interesate au termen până la 24 septembrie 2025 pentru a trimite opiniile. 

Consultarea publică poate fi accesată aici

Regulamentul privind piețele digitale stabilește un set de criterii obiective clar definite pentru a califica o platformă online mare drept „controlor de acces”, garantând un comportament echitabil în mediul online și asigurând contestabilitatea. Regulamentul privind piețele digitale este unul dintre elementele centrale ale strategiei digitale europene.

Care sunt avantajele Regulamentului privind piețele digitale?

  • Întreprinderile utilizatoare care depind de controlorii de acces pentru a-și oferi serviciile pe piața unică vor beneficia de un mediu de afaceri mai echitabil.
  • Inovatorii și startup-urile tehnologice vor avea noi oportunități de a concura și de a inova în mediul platformelor online, fără a trebui să respecte clauze și condiții inechitabile care le limitează dezvoltarea.
  • Consumatorii vor avea la dispoziție servicii mai numeroase și mai bune, mai multe oportunități de a-și schimba furnizorul, dacă doresc acest lucru, acces direct la servicii și prețuri mai echitabile.
  • Controlorii de acces vor avea în continuare posibilitatea de a inova și de a oferi noi servicii. Doar că nu vor putea să recurgă la practici neloiale față de întreprinderile utilizatoare și față de clienții care depind de ei pentru a obține avantaje necuvenite.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare