Liderii statelor membre din UE au cerut Comisiei Europene să evalueze lacunele de investiții în apărare și să prezinte, până la jumătatea lunii mai, un plan pentru abordarea acestora, pe fondul crizei de securitate generate de Rusia, a declarat vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după summit-ul de la Versailles.
În context, von der Leyen a pledat pentru o abordare coordonată privind cheltuielile pentru apărare în UE și o coordonare strânsă cu NATO.
„Războiul lui Putin a modificat în mod fundamental mediul de securitate al Europei. Pentru a apăra Europa, vom avea nevoie de forțe diferite și de capacități diferite. Vor fi necesare investiții suplimentare semnificative în domeniul apărării în Europa. Și salut faptul că unii lideri au anunțat măsuri ambițioase de creștere a cheltuielilor pentru apărare. Vor urma și alții. Dar trebuie să evităm fragmentarea. Astfel, avem nevoie de o abordare coordonată, pentru că numai așa ne vom asigura că vom menține un avantaj tehnologic militar în baza noastră industrială europeană și că se asigură interoperabilitatea între forțele noastre armate europene. Acesta va fi punctul central al activității noastre în următoarele săptămâni. Vreau să fiu foarte clară că trebuie să ne coordonăm îndeaproape și cu NATO. NATO este cea mai puternică alianță militară din lume. Prin urmare, salut faptul că liderii ne-au însărcinat să pregătim o analiză a lacunelor de investiții în domeniul apărării și să ne asigurăm că avem un plan clar de abordare a acestor lacune în Europa până la jumătatea lunii mai, când Comisia va prezenta rezultatele acestui demers”, a precizat șefa Comisiei Europene.
Analiza lacunelor de investiții în apărare va fi făcută cu sprijinul Agenției Europene pentru Apărare, potrivit concluziilor summit-ului de la Versailles.
Liderii europeni s-au reunit pe 10 și 11 martie la Versailles, în Franța, pentru a discuta despre impactul războiului neprovocat pe care Rusia l-a declanșat împotriva Ucrainei. Confruntați cu instabilitate, concurență strategică și amenințări la adresa securității din ce în ce mai mari, aceștia au decis să își asume o mai mare responsabilitate pentru securitatea UE și să ia noi măsuri decisive în vederea consolidării suveranității europene, a reducerii dependențelor energetice și a conceperii unui nou model de creștere și de investiții pentru 2030.




