Liderii europeni doresc mai multă reciprocitate în relațiile economice cu China și dezvoltarea autonomiei strategice a UE

Liderii europeni, reuniți la Bruxelles joi și vineri, au reafirmat importanța dezvoltării autonomiei strategice a UE în relație cu China, angajându-se, totodată, să introducă mai multă reciprocitate în relațiile economice cu aceasta, potrivit declarațiilor făcute de către președintele Consiliului European, Charles Michel, și de către șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. 

 

În context, cei doi oficiali au afirmat că UE este conștientă că funcționează după un sistem politic democratic, care este diferit de cel chinez, unde statul și Partidul Comunist reprezintă punctul de reper al vieții politice și care plasează China pe o traiectorie de asertivitate și dominație în Asia de Sud-Est și de proiectare a influenței la nivel global, însă statele membre nu doresc să se lanseze într-o „confruntare sistematică” cu aceasta. În schimb, UE va continua să-și apere „cu tărie” principiile fundamentale și să coopereze cu China „pe o bază de reciprocitate în relațiile economice”.

„Am luat act de faptul că sistemul politic chinez nu funcționează după aceleași reguli ca și noi. Considerăm că suntem o democrație și aceasta este o chestiune foarte importantă. Avem drepturi ale omului, drepturi individuale, libertăți, în timp ce în China, punctul de plecare este că statul și, într-adevăr, partidul reprezintă criteriul determinant. Așadar, operează după o matrice foarte diferită, cu un sistem politic foarte diferit. Acesta este un mod obiectiv, neutru de a stabili faptele”, a declarat Charles Michel.

„În cadrul Congresului (Partidului Comunist, n.r.), a fost foarte clar că președintele Xi continuă să consolideze cursul foarte asertiv și autonom pe care l-a luat China. Și, în mod clar, China își continuă misiunea de a-și stabili dominația în Asia de Est și influența la nivel global. Și, în același timp, am asistat în februarie la așa-numitul acord privind „parteneriatul fără limite” între Rusia și China chiar înainte de invazia din Ucraina. Așadar, aceste evoluții vor afecta relația UE-China. Sistemul chinez este fundamental diferit de al nostru. Și suntem conștienți de natura rivalității”, a declarat, la rândul său, președinta Executivului european. 

Prin urmare, discuția a arătat că UE trebuie să fie „foarte vigilentă” atunci când vine vorba despre dependențe după lecția învățată în ceea ce privește dependența excesivă de combustibilii fosili din Rusia, în cazul Chinei fiind necesară diminuarea „riscului de dependență de tehnologii și materii prime”, a adăugat von der Leyen. 

Prin urmare, prioritățile în acest caz sunt „consolidarea propriilor noastre capacități și, bineînțeles, diversificarea aprovizionării cu materii prime către furnizori de încredere”, a subliniat aceasta.

„În acest context, Legea privind Cipurile, referitoare la semiconductori, deci la tehnologii, și Legea privind materiile prime critice sunt inițiativele majore pe care le-am pus pe masă. Acestea reprezintă, în esență, răspunsul strategic la dependențele noastre. Dar la fel sunt și acordurile de liber schimb și parteneriatele privind materiile prime la care lucrăm cu alte țări. Cu alte cuvinte, cu parteneri de încredere. Recentul control al investițiilor străine directe este, de asemenea, un instrument puternic care ne-a fost oferit. Așadar, cu noile noastre instrumente, cum ar fi Instrumentul privind achizițiile publice internaționale și Regulamentul privind subvențiile străine, care vor intra în vigoare în primăvara anului viitor, vom avea o nouă bază pentru a aborda China”, a arătat șefa Comisiei Europene. 

În încheiere, von der Leyen a precizat că acest lucru arată că există „o abordare amplă din punct de vedere juridic a riscurilor pe care le vedem în relația cu China și, de asemenea, a dificultăților de a obține condiții de concurență echitabile și a pașilor pe care i-am făcut pentru a rezolva dezechilibrele și pentru a echilibra cu adevărat condițiile de concurență”. „Sper că vom putea adăuga în curând încă un nivel la aceasta”, a adăugat oficialul european. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare