Întruniți la Bruxelles pentru un summit cu mize echivalente cu direcția în viitor a Uniunii Europene, cei 27 de șefi de state sau de guverne din UE au adoptat Agenda Strategică pentru perioada 2024-2029, aceasta fiind una dintre cele patru decizii majore adoptate, alături de foaia de parcurs pentru reforma internă a Uniunii în perspectiva extinderii, pachetul de numiri în funcțiile cheie de la vârful UE și un acord comun de securitate UE – Ucraina.
Bazată pe trei piloni – o Europă liberă și democratică, o Europă puternică și sigură, o Europă prosperă și competitivă – agenda adoptată de liderii europeni consacră prioritățile pe care Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană vor trebui să le pună în practică în cursul următorului ciclu instituțional.
Documentul debutează cu o evaluare foarte sobră a noilor realități geopolitice.
“Uniunea Europeană a fost întemeiată pe imperativul asigurării păcii în Europa, având la bază cooperarea, solidaritatea și prosperitatea economică comună. Această promisiune inițială încă ne ghidează și servește drept fundament al priorităților noastre pentru o Europă puternică și suverană. Peisajul politic mondial este în curs de reconfigurare ca urmare a concurenței strategice, a creșterii instabilității la nivel mondial și a încercărilor de subminare a ordinii internaționale bazate pe norme. Rusia a readus războiul pe continentul nostru. În vecinătatea noastră, situația din Orientul Mijlociu este dramatică. Mediul nostru natural se confruntă cu daune și perturbări tot mai mari din cauza schimbărilor climatice, a declinului biodiversității și a poluării. Dezvoltarea rapidă a unor noi tehnologii generează atât oportunități, cât și potențiale riscuri. Aceste provocări fără precedent ne-au determinat să explorăm noi posibilități de cooperare și integrare în ultimii cinci ani”, arată documentul adoptat la finalul summitului Consiliului European.
Prin agenda strategică adoptată, liderii europeni făgăduiesc că “la nivelul Uniunii și la nivelul statelor membre, ne vom combina punctele forte și resursele pentru a întâmpina următorii ani cu unitate și hotărâre” și că “vom răspunde aspirațiilor cetățenilor noștri”.
O Europă liberă și democratică: valorile fondatoare, punctul T-zero al fundației viitorului comun european
Pilonul unei Europe libere și democratice plasează valorile fondatoare ale Uniunii Europene și acțiunea la nivel mondial bazată pe aceste valori drept punct de plecare.
“Valorile noastre și statul de drept sunt busola noastră, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Ele reprezintă fundamentul unei Uniuni mai puternice, mai prospere și mai democratice pentru cetățenii noștri”, au convenit liderii.
O Europă puternică și sigură: finanțarea industriei de apărare, interoperabilitatea forțelor armate europene, cu NATO în rolul de fundament al apărării colective pentru statele UE care sunt membre ale Alianței
Prin pilonul unei Europe puternice și sigure, liderii statuează că UE își va asuma “responsabilitatea necesară pentru securitatea și apărarea noastră” și își va “consolida capacitatea de a acționa pentru a ne apăra interesele și pentru a deveni mai influenți în lume”.
În noul context geopolitic multipolar, invazia pe scară largă a Ucrainei reprezintă și un atac la adresa unei Europe libere și democratice, au subliniat liderii, evocând nevoia unei acțiuni externe a UE coerente și influente, ambiția consolidării securității și apărării și pregătirea pentru extinderea UE.
“În viitor, vom investi substanțial mai mult și mai eficient împreună, ne vom reduce dependențele strategice, ne vom extinde capacitățile și vom consolida corespunzător baza industrială și tehnologică de apărare europeană. Sporirea securității noastre necesită o bază economică solidă. Vom mobiliza instrumentele necesare pentru a ne consolida securitatea, a întări protecția cetățenilor noștri și a răspunde noilor amenințări emergente. Vom consolida interoperabilitatea între forțele armate europene. Vom îmbunătăți de urgență condițiile pentru dezvoltarea industriei europene de apărare prin crearea unei piețe europene a apărării mai bine integrate și prin promovarea achizițiilor publice comune. Așteptăm cu interes proiecte emblematice și inițiative în domeniul apărării din partea statelor membre. Vom îmbunătăți accesul la finanțare publică și privată, explorând toate opțiunile, inclusiv prin consolidarea rolului de catalizator al Grupului Băncii Europene de Investiții. O Uniune Europeană mai puternică și mai capabilă în domeniul securității și apărării va contribui în mod pozitiv la securitatea mondială și transatlantică și este complementară NATO, care rămâne, pentru acele state care sunt membre ale NATO, fundamentul apărării lor colective. Vom coopera cu partenerii transatlantici și cu NATO, respectând pe deplin principiile stabilite în tratate și de către Consiliul European, fără a aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate și apărare a anumitor state membre și ținând seama de interesele de securitate și apărare ale tuturor statelor membre”, au convenit liderii, la rubrica dedicată securității și apărării.
Pregătindu-se pentru o Uniune mai mare și mai puternică, liderii au consacrat în agenda strategică faptul că noua realitate geopolitică evidențiază importanța extinderii ca investiție geostrategică în pace, securitate, stabilitate și prosperitate.
“Procesul de extindere a dobândit un nou dinamism. Atât UE, cât și țările care aspiră la aderare au acum responsabilitatea de a valorifica la maximum această oportunitate și de a comunica acest lucru în mod clar. Uniunea Europeană va urma o abordare a aderării bazată pe merit, cu stimulente concrete. Ea va sprijini țările care aspiră la aderare să îndeplinească criteriile de aderare cu ajutorul unor instrumente adecvate și va utiliza toate posibilitățile pentru a face să avanseze în continuare integrarea lor treptată. De asemenea, va încuraja eforturile de reformă, în special în ceea ce privește statul de drept, precum și integrarea regională, relațiile de bună vecinătate, reconcilierea și soluționarea diferendelor bilaterale. În paralel, Uniunea Europeană va întreprinde reformele interne necesare pentru a se asigura că politicile noastre sunt adaptate viitorului și finanțate în mod durabil și că instituțiile UE continuă să funcționeze și să acționeze în mod eficace”, au transmis liderii.
O Europă prosperă și competitivă: piața unică – cel mai important atu, frâul liber spiritului antreprenorial european și orientarea către următorul cadru financiar multianual
Sub pilonul unei Europei prospere și competitive, statele membre au convenit să consolideze competivitatea, reafirmând obiectivul de a deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic, realizând cu succes tranziția climatică și pe cea digitală, fără a lăsa pe nimeni în urmă
“În lumea hipercompetitivă de astăzi, trebuie să dăm frâu liber spiritului antreprenorial european. Europa este continentul oamenilor care acționează, produc și inovează. Încrederea în capacitatea întreprinderilor noastre de a transforma riscurile în oportunități va da un impuls investițiilor, va stimula creșterea economică și va face din Europa un lider mondial în industriile și tehnologiile verzi și digitale”, au precizat liderii
Următorul cadru financiar multianual al Uniunii, a cărui propunere bugetară liderii UE o doresc până la data de 1 iulie 2025, va trebui să reflecte aceste priorități, asigurându-se că bugetul UE este adaptat viitorului și că la provocările europene se oferă răspunsuri europene. În acest sens, liderii s-au angajat să depună eforturi în vederea introducerii de noi resurse proprii.
“Ne vom consolida suveranitatea în sectoare strategice și vom transforma Europa într-o putere tehnologică și industrială, promovând în același timp o economie deschisă. Vom elimina decalajele cu care ne confruntăm în materie de creștere, productivitate și inovare în raport cu partenerii internaționali și cu principalii noștri concurenți. Acest lucru necesită un efort semnificativ la nivel de investiții colective, care să mobilizeze atât finanțare publică, cât și finanțare privată, inclusiv prin intermediul Băncii Europene de Investiții”, au precizat cei 27 de șefi de stat sau de guvern.
În agenda strategică adoptat, liderii consacră piața unică drept cel mai important atu, motorul pe termen lung al prosperității și convergenței, care permite realizarea de economii de scară.
“Prin urmare, o vom aprofunda în continuare, în special în domeniile energiei, finanțelor și telecomunicațiilor. Vom elimina obstacolele rămase, în special în ceea ce privește serviciile și bunurile esențiale, și vom asigura accesul egal la piața unică prin îmbunătățirea conectivității. Vom asigura un cadru echilibrat și eficace privind ajutoarele de stat și concurența, pentru a menține integritatea pieței unice și condiții de concurență echitabile. IMM-urile vor rămâne esențiale pentru structura economică și socială a Europei. Pentru a debloca potențialul de investiții necesar, vom accelera integrarea financiară prin realizarea uniunii piețelor de capital și finalizarea uniunii bancare. Vom crea piețe europene de capital cu adevărat integrate, care să fie accesibile și atractive pentru toți cetățenii și toate întreprinderile și să aducă beneficii tuturor statelor membre. Învățând din experiență, nu vom permite subminarea piețelor noastre deschise”, au mai convenit liderii.
Sub angajamentul “Mergem înainte împreună”, documentul Agendei Strategice adoptat de liderii europeni se încheie profetic: “Destinul nostru se află în propriile noastre mâini. Avem talentul, curajul și viziunea pentru a ne modela cu succes viitorul. Această agendă strategică este angajamentul nostru comun de a lucra fără echivoc în slujba cetățenilor noștri și de a ne îndeplini obiectivul întemeietor de pace și prosperitate”.




