Guvernul ungar condus de Orban, criticat din nou de SUA pentru încălcarea principiilor democratice: Suntem ”profund îngrijorați” de ”acțiunile draconice” ale Biroului pentru Protecția Suveranității

Statele Unite au denunțat punerea în aplicare de către Ungaria a unei noi legi privind suveranitatea și acțiunile Biroul pentru Protecția Suveranității, recent înființat, care vizează societatea civilă și organizațiile media independente, arată Radio Free Europe.

Oficiul pentru Protecția Suveranității, care a fost însărcinat cu apărarea suveranității țării împotriva influenței străine, a lansat săptămâna aceasta o anchetă asupra filialei maghiare a organizației anticorupție Transparency International.

La 25 iunie, organizația a declarat că a primit o scrisoare de șase pagini în care era informată cu privire la ”o investigație specifică și cuprinzătoare” a activităților Transparency International Ungaria și în care erau solicitate informații financiare și operaționale.

La 27 iunie, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a afirmat într-o declarație că Statele Unite sunt ”profund îngrijorate” de ”acțiunile draconice” ale biroului.

”Statele Unite sunt profund îngrijorate de punerea în aplicare de către guvernul maghiar a <<Legii privind apărarea suveranității naționale>>, inclusiv de acțiunile draconice din această săptămână ale recent înființatului <<Birou de protecție a suveranității>> de a viza operațiunile societății civile și ale organizațiilor media independente.  Încercarea guvernului maghiar de a hărțui, intimida și pedepsi organizațiile independente contravine principiilor guvernării democratice înrădăcinate în statul de drept.  Această lege nu pune nicio limită capacității acestei entități de a viza drepturile omului și libertățile fundamentale ale propriilor cetățeni și pune în pericol orice țară, entitate de afaceri sau individ care alege să se angajeze cu ei.  Statele Unite vor continua să pledeze pentru protecția organizațiilor societății civile și a libertății presei în fața acestor măsuri antidemocratice”, critică SUA în declarația mai sus amintită.

Este a treia oară în mai puțin de două zile când Departamentul de Stat al SUA critică conducerea Ungariei, care preia săptămâna viitoare președinția Consiliului Uniunii Europene.

În timpul prezentării unui raport privind libertatea religioasă, secretarul de stat american Antony Blinken a acuzat Budapesta că recurge la clișee antisemite.

”În Ungaria, guvernul defăimează, face țapi ispășitori, stigmatizează persoanele LGBTQI+ – le defăimează folosind etichete degradante, le refuză drepturi egale, normalizează violența împotriva lor”, a declarat Blinken la o recepție Pride la Departamentul de Stat.

Citiți și: Ambasadorul SUA la Budapesta își manifestă ”îngrijorarea” față de ”aprofundarea legăturilor între Ungaria şi Rusia într-un moment în care ele trebuie limitate”

Washingtonul este ”îngrijorat” de degradarea relaţiilor dintre SUA și Ungaria: Abordarea politizată a guvernului ungar se bazează pe minciuni flagrante

Administrația premierului Viktor Orban a interzis în 2021 “promovarea homosexualității” în rândul minorilor sub 18 ani, în ciuda criticilor puternice din partea organizațiilor pentru drepturile omului și a Uniunii Europene. Căsătoriile gay nu sunt recunoscute în Ungaria și doar cuplurile heterosexuale pot adopta legal copii.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare