Connect with us

BRAZILIA

Liderul unui trib indigen din Amazonia, propus la Premiul Nobel pentru Pace pentru viața dedicată în scopul protejării pădurii amazoniene

Published

on

© Wikipedia

Un grup de antropologi şi ecologişti din Brazilia l-a propus pe şeful tribului Kayapo, Raoni Metukire, pentru Premiul Nobel pentru Pace pe 2020, pentru eforturile depuse de acesta toată viaţa în scopul protejării pădurii amazoniene, informează Reuters, potrivit Adevărul.ro.

Raoni, un simbol inconfundabil al Amazonului, a devenit cunoscut în plan internaţional ca un apărător al mediului, în anii ’80, avându-l pe Sting alături.  

La 89 de ani, Raoni a pornit la drum din nou în acest an, căutând ajutor pentru stoparea incendiilor care au distrus pădurea amazoniană. El consideră că de vină pentru incendii sunt planurile preşedintelui Jair Bolsonaro de dezvoltare a Amazoniei şi asimilare a populaţiei indigene.  

Fundaţia Darcy Ribeiro, care poartă numele unuia dintre primii antropologi ai Braziliei, a anunţat că l-a propus oficial pe Raoni Comitetului Nobel, care decide cine obţine premiul annual.  

Reprezentanţii fundaţiei i-au scris şi preşedintelui francez Emmanuel Macron pentru a-i cere susţinerea în privinţa nominalizării lui Raoni.

Şeful indigen s-a întâlnit în acest an de două ori cu Macron, care a criticat dur practicile Braziliei cu privire la mediu la summit-ul G7 de la Biarritz, unde liderii celor mai industrializate țări au convenit acordarea unui ajutor financiar de 20 de milioane de dolari pentru conservarea Pădurii Amazoniene, mistuită de incendii.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

BRAZILIA

Facebook și Instagram șterg înregistrările video prin care președintele Braziliei dezinformează cu privire la pandemia de coronavirus

Published

on

Facebook şi Instagram au şters luni la rândul lor, după Twitter, înregistrări video cu preşedintele brazilian Jair Bolsonaro, apreciind că acestea transmit un mesaj greşit cu privire la pandemia de coronavirus, informează marţi AFP, potrivit Agerpres.

“Retragem de pe Facebook şi Instagram conţinuturile ce nu respectă condiţiile noastre de utilizare, (condiţii) care nu autorizează dezinformarea ce poate cauza suferinţe fizice persoanelor”, a informat Facebook într-un comunicat trimis mass-media.

Cu o zi înainte, Twitter a invocat, în legătură cu aceleaşi înregistrări video, “înăsprirea regulilor sale pentru a lua în calcul conţinuturi care sunt în contradicţie cu ordine de sănătate publică ce vin de la surse oficiale şi care ar putea spori riscul de transmitere a COVID-19”.

Înregistrările video vizate îl arată pe şeful statului brazilian făcând o baie de mulţime duminică, la Brasilia, în contradicţie flagrantă cu restricţiile oficiale de pe teritoriul Braziliei.

Brazilia înregistrează 4.579 de cazuri de contaminări cu noul tip de coronavirus, dintre care 159 fatale.

Preşedintele de extremă dreapta al Braziliei s-a arătat cu toate acestea sceptic cu privire la gravitatea a ceea ce el consideră “o mică gripă”.

Continue Reading

BRAZILIA

Coronavirus: Twitter a sterș două postări ale președintelui brazilian Jair Bolsonaro care puneau la îndoială măsurile de izolare a populației

Published

on

Twitter a şters duminică două postări de pe contul oficial al preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro, în care acesta a pus sub semnul întrebării măsurile de izolare decise în contextul combaterii epidemiei de COVID-19, motivând că acestea “au încălcat regulile” reţelei de socializare, informează luni AFP, potrivit Agerpres.

Şeful statului brazilian a publicat pe contul său trei videoclipuri în care apărea întâlnindu-se cu oameni pe străzile capitalei Brasilia, contrar instrucţiunilor transmise de propriul său guvern pentru a evita răspândirea COVID-19.

În aceste videoclipuri, preşedintele brazilian putea fi văzut discutând cu locuitori, comercianţi şi simpatizanţi pe străzile capitalei sau în exteriorul reşedinţei prezidenţiale.

Două dintre aceste trei videoclipuri au fost şterse, iar în locul lor Twitter a postat o notă prin care îşi explică decizia.

“Twitter a anunţat recent la nivel mondial că îşi consolidează regulile pentru a ţine cont de conţinutul care ar putea contraveni liniilor directoare de sănătate publică provenind din surse oficiale şi care ar putea creşte riscul transmiterii COVID-19”, a explicat Twitter într-un comunicat.

Jair Bolsonaro continuă să minimalizeze riscurile epidemiei COVID-19, pe care a descris-o ca fiind o “gripa uşoară” şi a criticat dur măsurile restrictive puse în aplicare în diferite state de autorităţile locale, în special de guvernanţii statelor Sao Paulo şi Rio de Janeiro, cele mai afectate de epidemie.

“Această izolare, dacă continuă astfel, cu numărul (persoanelor care vor ajunge) în şomaj nu peste mult timp, vom avea o problemă foarte gravă, care ne va lua ani întregi să o rezolvăm”, a declarat Bolsonaro într-una din postările video. “Brazilia nu se poate opri, dacă se opreşte, devenim Venezuela”, a adăugat şeful statului.

Brazilia înregistrează peste 4.200 de cazuri confirmate cu noul coronavirus și 136 de decese.

Continue Reading

BRAZILIA

Președintele Braziliei Jair Bolsonaro dezminte că ar fi infectat cu coronavirus

Published

on

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a dezminţit vineri pe reţelele de socializare relatările din presa locală care susţineau că el este infectat cu coronavirus, relatează AFP şi EFE.

El a fost testat pentru coronavirus după ce secretarul său de presă, Fabio Wajngarten, a fost testat pozitiv pentru Covid-19, dar în cazul său rezultatul este negativ.

Într-o postare pe contul său de Twitter, Jair Bolsonaro a denunțat un ”fake news” cu privire la depistarea sa cu coronavirus.

 

Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, ar fi fost testat pozitiv pentru coronavirus, a relatat The Guardian, care citează presa locală.

Testul pozitiv ar fi venit după ce secretarului de presă al lui Bolsonaro a fost descoperit că are coronavirus în urma unei călătorii în SUA la finalul săptămânii trecute, în care președintele brazilian și echipa sa s-au întâlnit cu președintele american Donald Trump și administrația SUA.

Fiul său, Eduardo Bolsonaro, un congresman care a fost și el în călătorie, a replicat că tatăl său ”nu prezintă semne ale bolii”.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending