Ligia Deca participă la Summitul Global al Competențelor, organizat sub umbrela OCDE: Misiunea noastră comună este de a dezvolta competențe transversale pentru o societate aflată într-o continuă schimbare

Ministrul Educației, Ligia Deca, participă între 21-22 februarie la Summitul Global al Competențelor (”Skills for the future: Building bridges to new opportunities”), la Bruxelles, un eveniment care reunește decidenți din domeniul educației, al muncii și al formării profesionale din 40 de țări, sub umbrela Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

”Misiunea noastră comună de a dezvolta competențe transversale pentru o societate aflată într-o continuă schimbare este cu atât mai importantă, cu cât suntem în marja anului declarat de Comisia Europeană ca fiind Anul European al Competențelor”, a subliniat aceasta într-un mesaj publicat pe Facebook.

Evenimentul are o amploare și un impact deosebite și pune accentul pe trei direcții de acțiune care ar trebui să guverneze activitatea autorităților: identificarea unor strategii pentru competențele viitorului, dezvoltarea unor noi oportunități de învățare continuă și creșterea capacității individuale de dobândire a competențelor transversale.

”Pentru România, participarea la acest eveniment în calitate de țară-candidată pentru aderarea la OCDE poate contribui la creșterea capacității autorităților publice de a își adapta măsurile de intervenție în domeniul competențelor la nevoile actuale ale societății, folosind exemplele de bune practici ale celorlalte 38 de țări invitate să ia parte la Summit”, a evaluat Deca.

Aceasta a evidențiat că țara noastră ”face pași importanți în dezvoltarea continuă a competențelor pentru toți actorii implicați în sistemul de educație: de la implicarea celor 100.000 de cadre didactice în programe de formare pentru pedagogie digitală, la formarea altor 20.000 de cadre didactice din cadrul serviciilor de educație timpurie, până la dotarea tuturor unităților de învățământ liceal cu laboratoare de științe și laboratoare inteligente, toate aceste demersuri reprezentând o dovadă a faptului că țara noastră înțelege importanța politicilor publice de dezvoltare a educației și a formării profesionale, ce, odată implementate, conduc la dezvoltarea economiei și a societății în ansamblul ei”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare