Lotul olimpic al României a obținut 7 medalii la Olimpiada Internațională de Astronomie

Lotul olimpic al României a obţinut şapte medalii – două medalii de aur, patru medalii de argint şi o medalie de bronz – la cea de-a 24-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie, care s-a desfăşurat în perioada 18-26 octombrie la Piatra Neamţ, în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale, se arată într-un comunicat.

A XXIV-a ediție a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie a fost găzduită de România, în perioada 18-26 octombrie, fiind organizată la Piatra Neamț în coordonarea Ministerului Educației Naționale. Cei peste 120 de participanți din 21 de țări au concurat, în funcție de vârstă, la două categorii: juniori și seniori.

Lotul României a fost reprezentat de trei elevi juniori și patru elevi seniori. Aceștia au obținut șapte premii: două medalii de aur, patru medalii de argint și o medalie de bronz.

Elevii laureați cu aur sunt Daria-Teodora Hărăbor (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați) și George Cristian Ardeleanu (Liceul Internațional de Informatică București).

Medaliile de argint au fost adjudecate de Traian Rareș Tuș (Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare), Teodor Ionuț Grosu (Colegiul Național „Gheorghe Vrânceanu” din Bacău), Dragoș-Andrei Sîrghi (Colegiul Național „Ștefan Cel Mare” din Suceava) și Adrian-Marian Țiripa (Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Brăila).

Flavia-Cristina Pascal (Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț) a fost medaliată cu bronz.

De asemenea, Adrian-Marian Țiripa a obţinut o diplomă specială pentru cel mai bun rezultat la proba observațională.

Lotul olimpic al României a fost coordonat de profesorii Grigoruță Oniciuc (Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț) și Lucian Stoian (Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare).

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare