Ludovic Orban, reuniune cu ambasadorii statelor UE acreditați la București. Premierul a evocat interesul României, în calitate de țară membră UE și NATO, pentru o relație transatlantică solidă

Prim-ministrul Ludovic Orban a transmis astăzi în cadrul reuniunii în format videoconferință cu șefii misiunilor diplomatice ai statelor membre UE acreditați la București că un prim proiect al Planului Național de Relansare și Reziliență este în curs de finalizare și va fi prezentat Comisiei Europene înainte de finalul acestei luni.

Potrivit unui comunicat al Guvernului remis CaleaEuropeană.ro, Ludovic Orban a transmis felicitările sale președinției germane a Consiliului Uniunii Europene, organizatorul reuniunii mai sus menționate, pentru modul eficient de gestionare a provocărilor la adresa Uniunii, generate de contextul actual dificil determinat de pandemia de COVID-19, și a salutat rezultatele de până în prezent pe durata mandatului acesteia, concretizate în acordul liderilor privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 și Planul european de relansare economică, precum și în avansarea negocierilor legislative ulterioare acestui acord.

În acest context, premierul României a subliniat importanța finalizării cât mai repede a acestor negocieri, care ”va permite accesul rapid la fondurile europene și demararea eforturilor efective de relnasare, în baza Planurilor Naționale de Relansare și Reziliență”.

De asemenea, șeful Executivului de la București ”a reiterat angajamentul Guvernului pentru reforme de natură să aducă României perspectiva modernizării sustenabile în domenii prioritare, precum: infrastructură de transport și schimbări climatice, conectivitate digitală, energie și eficiență energetică, dezvoltare urbană, sănătate, educație, cercetare-inovare, agricultură, creșterea rezilienței în timp de criză”.

Răspunzând, ulterior, în cadrul segmentului interactiv al reuniunii, întrebărilor ambasadorilor UE, prim-ministrul Ludovic Orban a oferit detalii cu privire la eforturile susținute ale Guvernului României pentru creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene în actualul exercițiu financiar și la liniile de acțiune pentru alinierea Planului Național de Reziliență și Redresare la obiectivele asumate la nivel european, prin creșterea eficienței energetice și combaterea schimbărilor climatice, realizarea de reforme și investiții pentru modernizarea și eficientizarea sistemului educațional, digitalizarea, inclusiv a serviciilor publice și susținerea mediului de afaceri.

Ludovic Orban a transmis, de asemenea, condoleanțe ambasadorilor Austriei și Franței pentru victimele atacurilor teroriste recente de pe teritoriul acestor țări, asigurând de solidaritatea deplină a României în susținerea eforturilor de combatere a acestui fenomen.

Premierul României a făcut trimitere în același timp și la la procesul electoral în curs din Republica Moldova, subliniind importanța respectării tuturor standardelor democratice în materie în ceea ce privește modul de organizare și desfășurare a turului doi al alegerilor prezidențiale de la Chișinău.

Totodată, în contextul recentelor alegeri prezidențiale din SUA, prim-ministrul Ludovic Orban a evocat interesul României, în calitate de stat membru UE și NATO, pentru o relație transatlantică solidă, funcțională, capabilă să răspundă eficient provocărilor comune.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare