Bursele din întreaga lume au înregistrat o nouă cădere semnificativă, după ce în urmă cu o lună China înregistra pierderi record. Atunci, bursa chinză, la o capitalizare bursieră totală estimată la 5,5 trilioane de dolari, a avut un minus ce semnifica o scădere de aproape 500 miliarde dolari.
Tot în China, bursa de la Shanghai a închis ieri (n.r. 24 august) în cădere cu 8,5%, cea mai drastică prăbuşire din ultimii opt ani, într-o zi considerată Lunea Neagră a piețelor financiare. În China s-au pierdut sute de miliarde de dolari în câteva ore, dar tsunamiul financiar nu a avut graniţe, informează Digi24.
A lovit la New York, Londra şi Paris, iar acţiunile Apple şi Facebook au scăzut cu peste 10 procente la un moment dat. Cutremurul s-a simţit şi la Bucureşti. Bursa noastră a închis şedinţa pe minus cu peste şase la sută.
Bursa de la București a închis în scădere cu 6,3% ședința de luni după deprecieri de aproape 8% în cursul zilei.
Bursa de Valori a căzut la un moment dat cu peste 8%. Din cauza numărului mare de accesări, site-ul bursei s-a blocat, iar unii brokeri au avertizat că situaţia s-ar putea înrăutăţi.
Adrian Simionescu, membru fondator al Bursei de Valori Bucureşti: „Nu s-a declanşat încă o criză majoră, nu este încă vorba despre o criză economică, dar pe pieţele de acţiuni, pe pieţele financiare, au loc corecţii majore care pot conduce la o astfel de criză”.
Bursele de la Paris, Londra şi Atena au cunoscut scăderi importante, de până la 10%, iar la Frankfurt şedinţa de tranzacţionare a început cu peste trei procente în pierdere şi a înregistrat cea mai mare scădere din ultimele şapte luni.
„Sunt convinsă că oficialii chinezi vor face tot posibilul să stabilizeze situaţia de acolo”, a spus Angela Merkel, cancelarul german.
Prăbuşirea bursei de la Shanghai a zguduit şi Wall Street, centrul financiar al celei mai mari economii mondiale. “Am transpirat continuu”, le-a mărturisit jurnaliştilor un trader american, după ce acţiunile de la bursa din New York au scăzut cu peste 6%, potrivit aceleași surse citate.
Oficialii de la Washington au încercat să calmeze spiritele cu ajutorul statisticii. Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe: „Avem 13 milioane de noi locuri de muncă, cea mai mare creştere de un asemenea nivel din istoria SUA, şomajul este de 5,3%, cel mai mic din ultimii şapte ani”.
Panica de pe pieţele financiare a început cu deprecierea yuan-ului, moneda naţională chineză. Economiştii susţin că totul a fost provocat de decizia marilor fonduri de investiţii de a-şi retrage capitalurile la presiunile investitorilor. Seismul bursier a afectat şi pieţele din Japonia, Australia, Indonezia şi chiar preţul petrolului. Barilul a ajuns la mai puţin de 40 de dolari, cel mai mic nivel din ultimii şase ani şi jumătate.
.






Comentariile sunt închise.