MAE subliniază necesitatea oferirii unui plus de substanță Parteneriatului Strategic româno-ungar

Șeful diplomației române, Emil Hurezeanu, a avut o primă întrevedere cu omologul său de la Budapesta, Péter Szijjártó, prilej cu care cei doi oficiali au abordat teme legate de stadiul și perspectivele cooperării bilaterale, precum și subiecte de pe agenda europeană și de securitate. 

Ministrul Emil Hurezeanu a subliniat necesitatea oferirii unui plus de substanță Parteneriatului Strategic româno-ungar, element fundamental al cooperării bilaterale: „A exprimat încrederea că menținerea unei abordări deschise, pragmatice, întemeiate pe conlucrare și cooperare, va permite valorificarea pe deplin a potențialului bilateral”, informează MAE într-un mesaj postat pe pagina de Facebook. 


La începutul vizitei sale de lucru în România, ministrul ungar de externe a pledat pentru dezvoltarea cooperării economice dintre România și Ungaria: „Prin dezvoltarea cooperării româno-maghiare, toată lumea are de câștigat: maghiarii și românii deopotrivă.”

„Am fost încântat să am prima mea întâlnire cu ministrul Emil Hurezeanu. Impresiile mele au fost absolut pozitive, pentru că obiectivele noastre sunt aceleași: să valorificăm relațiile româno-maghiare pentru ambele țări și ambele națiuni. Ca vecini, suntem interesați de stabilitatea, pacea și dezvoltarea regiunii Europei Centrale. Am convenit să ne continuăm programele comune de dezvoltare, să îmbunătățim schimburile comerciale, să construim noi puncte de trecere a frontierei și să cooperăm și mai strâns în domeniul energiei”, a scris ministrul ungar de externe într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.


De asemenea, cei doi miniștri au convenit că unul din obiectivele principale pentru viitor este dezvoltarea și aprofundarea cooperării economice și sectoriale bilaterale, prin implementarea de proiecte comune, de interes pentru toți cetățenii celor două state, în domenii precum infrastructura, transporturile, energia etc.

Ministrul român al afacerilor externe a evidențiat preocupările față de provocările de securitate generate de agresiunea Federației Ruse în Ucraina, precum și implicațiile multiple ale acestora, reiterând pozițiile consecvente ale României. A prezentat, totodată, susținerea pe care România o acordă Republicii Moldova, inclusiv în domeniul energiei.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare