Maia Sandu contestă datoria revendicată de Gazprom pentru livrările de gaze și acuză Moscova că urmărește să înșele R. Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a negat duminică datoria de 800 de milioane de dolari reclamată de compania rusă Gazprom pentru livrările de gaze și a acuzat Moscova că urmărește să înșele Chișinăul din acest punct de vedere, anunță EFE, citat de Agerpres.

Aceasta a amintit că o companie internațională a întreprins un audit și ”nu a găsit nicio datorie față de Gazprom de 800 de milioane de dolari. Au încercat să ne păcălească și în 2021”, a atras atenția Sandu asupra practicilor Kremlinului, conform Vedomosti.md.

Disputele dintre Guvernul de la Chișinău și compania rusă datează din 2021, motivul fiind prețul gazului natural oferit Republicii Moldova și achitării facturilor restante pentru livrările efectuate. Fiecare parte are o estimare diferită asupra cifrelor.

Acum doi ani, Republica Moldova a decis prelungirea contractului cu Gazprom, urmând ca în 2022 să decidă demararea unui audit asupra datoriilor cumulate de compania de stat Moldovagaz.

Doar că Guvernul de la Chișinău a încheiat abia în august 2022 contracte cu compania norvegiană Wikborg Rein Advokatfirma şi cu cea britanică Forensic Risk Alliance pentru efectuarea acelui audit.

Aflată în această situație de șantaj și martoră a războiului ilegal declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, Republica Moldova a demarat acțiunile de diversificare a surselor de energie, îndreptându-și privirile către Occident, zonă a valorilor către care aspiră prin aderare la UE.

Aceste deziderate beneficiază de sprijinul Uniunii Europene și Statelor Unite, România jucând un rol de punte și sprijin pentru Chișinău.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare