Connect with us

S&D

Marcel Ciolacu, întâlnire cu Olaf Scholz: Am exprimat dorința noastră de a consolida prezența investitorilor germani pe piețele românești, mai ales în sectoare strategice

Published

on

© Marcel Ciolacu/ Facebook

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut în întâlnire cu cancelarul german, Olaf Scholz, căruia i-a transmis dorința de ”a consolida prezența investitorilor germani pe piețele românești, mai ales în sectoare strategice, inclusiv prin relocarea în România a activităților companiilor germane care planifică să își reevalueze activitățile de producție din Rusia și Belarus”.

”I-am mulțumit cancelarului Germaniei, domnul Olaf Scholz, pentru întregul sprijin acordat în accederea României la spațiul Schengen, mesajul recent de sprijin, transmis de la Praga, fiind practic o încununare a celor 30 de ani de cooperare și parteneriat în Europa cu Germania. Totodată, am prezentat dorința PSD de a consolida prezența investitorilor germani pe piețele românești, mai ales în sectoare strategice, inclusiv prin relocarea în România a activităților companiilor germane care planifică să își reevalueze activitățile de producție din Rusia și Belarus, manifestându-ne în același timp dorința de a contribui la dezvoltarea proiectului privind reconstrucția regiunii”, a precizat Ciolacu într-un mesaj publicat pe Facebook.

Acesta a salutat agenda socială a SPD, ”un model pentru PSD”,  și a susținut ”necesitatea intensificării colaborării cu Germania pentru a face față crizelor actuale, inclusiv pe zona de energie”.

Marcel Ciolacu a participat la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni, găzduit de formațiunea cancelarului german, Olaf Scholz.

În cadrul evenimentului, PES a adoptat o rezoluție prin care solicită, printre altele, ca România, Bulgaria și Croația să fie acceptate în Spațiul Schengen ”fără alte întârzieri”.

Recent, Germania, care a avut rețineri până acum să facă aprecieri cu privire la primirea României, Bulgariei și Croației în Schengen, și-a exprimat sprijinul, prin vocea cancelarului său, Olaf Scholz, cu privire la acest obiectiv al Bucureștiului, Sofiei și Zagreabului, argumentând că ”trebuie să închidem golurile rămase”. 

Cea mai mare zonă de liberă circulație din lume a fost fondată de cinci țări membre UE. Astăzi, spațiul Schengen reprezintă casa a peste 420 de milioane de cetățeni din 26 de state europene, 22 din Uniunea Europeană și patru din afara UE: Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein. 

De la crearea sa, în 1985, spațiul Schengen a adus o schimbare în viața de zi cu zi a milioane de oameni. Aproape 1,7 milioane de persoane locuiesc într-un stat Schengen și lucrează în altul. Oamenii și-au organizat viața în funcție de libertățile oferite de spațiul Schengen, 3,5 milioane de persoane tranzitând zilnic dintr-un stat Schengen în altul.

Revenind la relația comercială dintre România și Germania, motorul economiei europene este principalul partener comercial al țării noastre.

Potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane – AHK România, volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România și-a menținut tendința ascendentă și în prima jumătate a anului 2022, însumând 18,4 mld. EUR.

Creșterea este de 12,3% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut (primele 6 luni 2021: 16,4 md. EUR) , potrivit ultimelor cifre ale Destatis.

Astfel, exporturile către România s-au ridicat la 9,8 mld. EUR, ceea ce înseamnă o creștere de 8,8% față de perioada similară din 2021, în vreme ce importurile Germaniei din România au însumat 8,6 mld. EUR, în creștere cu 16,6% față de primele șase luni ale anului trecut.

Aceste rezultate plasează România pe locul 19 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei privind exporturile și pe locul 21 privind importurile.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Victor Negrescu, negociatorul-șef al PE pentru bugetul UE 2025, a început negocierile cu reprezentanții Comisiei Europene și Consiliului UE: Trebuie să trecem de la programe pe hârtie la acțiune în teren

Published

on

© Victor Negrescu/ Facebook

Eurodeputatul Victor Negrescu, negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE pentru 2025, a început discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Consiliului Uniunii Europene privind acest dosar.

Acesta a dat asigurări că va susține cu tărie ”necesitatea unei bugetări axate pe nevoile cetățenilor în jurul a trei principii cheie”:

  • finanțarea programelor prin care creștem nivelul de trai al cetățenilor și dezvoltăm componenta socială prin care nu lăsăm pe nimeni în urmă;
  • asigurarea că banii europeni ajung acolo unde este nevoie de ei, printr-o mai bună implementare, flexibilizarea și simplificarea regulilor, combaterea corupției și prioritizarea finanțărilor şi către obiective noi de finanțare;
  • protejarea modului de viață european, prin creșterea investițiilor în zone de siguranță și de securitate, pornind de la apărarea comună a UE până la reziliența societății pe componente precum combaterea traficului de droguri sau investițiile în educație și sănătate

”Liderii europeni trebuie să înțeleagă că așteptările de la Uniunea Europeană sunt consistente și îndreptățite”, a semnalat Negrescu.

În consecință, el i-a explicat comisarului european pentru bugete că ”trebuie să trecem de la teorie la practică, de la programe pe hârtie la acțiune în teren pentru ca oamenii să simtă beneficiile apartenenței la UE”.

La mijlocul lunii martie, Parlamentul European a aprobat prioritățile bugetare pentru anul viitorul propuse și susținute de negociatorul-șef al acestei instituții pentru bugetul UE, eurodeputatul Victor Negrescu.

Citiți și: Victor Negrescu, negociator-șef al PE, prezintă prioritățile pentru bugetul UE 2025: Trebuie să alocăm resurse financiare pentru o Europă echitabilă care nu lasă pe nimeni în urmă

Parlamentul European a aprobat prioritățile bugetare pentru 2025 prezentate de Victor Negrescu, negociatorul-șef pentru bugetul UE

Prioritățile negociate de europarlamentarul social-democrat au fost adoptate cu 380 de voturi pentru din 582 de eurodeputați prezenți.

Comisia Europeană este așteptată acum să facă următorul pas, în contextul în care Consiliul Uniunii Europene și-a stabilit deja orientările pentru bugetul pentru 2025, considerând că acesta ar trebui să fie unul realist și să asigure o finanțare prudentă și să lase suficiente marje în cadrul plafoanelor cadrului financiar multianual (CFM) pentru a face față unor circumstanțe neprevăzute și pentru a aborda provocările Uniunii.

Cel mai probabil, executivul european va prezenta propunerea de buget pentru următorul an în vara lui 2024.

Bugetul pentru 2025 trebuie să fie convenit între Consiliu și Parlament până la sfârșitul acestui an.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2024

Victor Negrescu a discutat cu Olaf Scholz despre o reprezentare mai bună a României și a social-democraților la nivelul UE după alegerile europene

Published

on

© Victor Negrescu/ Facebook

Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni, a discutat luni, la Berlin, cu cancelarul german Olaf Scholz despre reprezentarea României și a familiei social-democrate europene la nivelul Uniunii Europene după alegerile europene din 6-9 iunie 2024.

“La Berlin, continuăm dialogul cu privire la reprezentarea României și familiei social-democrate europene după alegerile pentru Parlamentul European. Astăzi am discutat cu Olaf Scholz, cancelarul social-democrat al Germaniei, care a fost sâmbătă în România la evenimentul PES și PSD”, a scris Negrescu, pe pagina sa de Facebook.

El a amintit că a fost ales în urmă cu câteva luni în poziția de Chestor al Parlamentului European, cea mai importantă funcție pe care o are România la nivelul legislativului european în prezent.

“Sunt convins că o să putem obține și mai mult”, a subliniat Negrescu.

“O reprezentare mai bună pentru România înseamnă o influență mai mare pentru țara noastră la nivel european, fonduri europene mai multe, drepturi egale și prioritizarea temelor noastre pe agenda europeană”, a conchis el.

 

Citiți și Olaf Scholz, la reuniunea liderilor PES de la București: Să urăm bun venit României în Schengen. Decizia s-a luat târziu, dar pe deplin meritat

Partidul Social Democrat şi PES activists România au găzduit, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, o reuniune a liderilor Partidului Socialiştilor Europeni, la întrunire participând premierul Marcel Ciolacu, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, comisarul european Nicolas Schmit, preşedintele PES, Stefan Lofven, secretarul general PES, Giacomo Filibeck, şi vicepreşedintele PES, Victor Negrescu.

Au fost prezenți, de asemenea, candidatul PSD-PNL pentru Primăria Municipiului Bucureşti, Cătălin Cîrstoiu, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Adrian Câciu, ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Temele de dezbatere au fost: alternativa la mandatele preşedinţilor de Comisie de dreapta, soluţiile social-democraţiei europene la problemele cu care oamenii se confruntă, ce va face PES pentru ca Uniunea Europeană să funcţioneze mai bine, mai eficient şi mai ales, în interesul cetăţenilor.

Continue Reading

Victor Negrescu

Victor Negrescu, printre primii candidați pe lista alianței PSD-PNL la alegerile europene: Îmi doresc o Românie puternică într-o UE mai socială, umană, democratică

Published

on

© Victor Negrescu/Facebook

Eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu, aflat printre primii candidați pe lista alianței electorale PSD-PNL pentru alegerile europene din 9 iunie, afirmă, într-un mesaj pe Facebooj, că își dorește o Românie puternică într-o UE mai socială, umană, democratică și care va asigura un trai mai bun pentru cetățeni.

„Lista de candidați pentru Parlamentul European a fost oficial depusă. Sunt onorat de sprijinul colegilor mei din Partidul Social Democrat, de faptul că sunt al 4-lea reprezentant al PSD pe lista comună și locul 7 pe lista alianței pentru legislativul european”, scrie Victor Negrescu.

În acest sens, el prezintă, pe scurt, trei priorități cheie în viitorul mandat:

1. Sprijinirea măsurile care conduc la creșterea nivelului de trai și la dezvoltarea Uniunii Europene și a României.

„În calitate de negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE de anul viitor lucrăm la o bugetare în interesul cetățenilor”, asigură eurodeputatul social-democrat.

2. Drepturi egale pentru cetățenii europeni și români.

„Continuăm să susținem aderarea completă la spațiul Schengen și la un tratament egal pentru toți cetățenii europeni, de la recunoașterea studiilor până la dezvoltarea calității serviciilor de educație și de sănătate în toate țările membre”, mai informează acesta.

3. Promovarea României în în afara granițelor și dezvoltarea proiectului european.

„Îmi doresc o Românie puternică într-o Uniune Europeană mai socială, umană, democratică și care asigura un trai mai bun pentru cetățeni. Pentru acest lucru, abordăm cu profesionalism și seriozitate temele europene și rolul pe care țara noastră îl are la nivel european și internațional”, mai precizează Victor Negrescu.

Mai multe informații despre programul alianței, la care eurodeputatul a lucrat, pe platforma www.stabilitate.ro.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
INTERNAȚIONAL56 mins ago

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg: Nimeni nu are de câștigat de pe urma unui alt război în Orientul Mijlociu. Facem apel la toate părțile să dea dovadă de reținere

PARLAMENTUL EUROPEAN1 hour ago

Parlamentul European se reunește într-o nouă sesiune plenară centrată pe combaterea violenței împotriva femeilor, revizuirea politicii agricole a UE și combaterea spălării banilor

NATO12 hours ago

Candidatura lui Iohannis la NATO, pe agenda convorbirii cu Erdogan. Liderul turc susține că următorul secretar general trebuie să consolideze unitatea și solidaritatea Alianței

NATO12 hours ago

Klaus Iohannis a discutat la telefon cu Recep Tayyip Erdogan despre rolul NATO în regiune și contribuția României și a Turciei la unitatea transatlantică

U.E.19 hours ago

Viktor Orban: Nu vom interveni de nicio parte a războiului ruso-ucrainean

G719 hours ago

Miniștrii de externe din G7 reafirmă ”angajamentul față de securitatea Israelului” și avertizează că sunt gata ”să adopte noi sancțiuni” contra Iranului, cerând părților să evite o escaladare

CONSILIUL EUROPEAN19 hours ago

Charles Michel răspunde la atacurile lui Trump cu cifre: Sprijinul UE pentru Ucraina, 150 de miliarde de dolari. Nu vă lăsați intimidat de Putin, că noi nu suntem

NATO19 hours ago

MApN: Încă trei avioane de luptă F-16 achiziționate de la Norvegia au aterizat în România la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii

G719 hours ago

Țările G7 se angajează să consolideze apărarea aeriană a Ucrainei și vor analiza folosirea activelor rusești înghețate în sprijinirea Kievului

ROMÂNIA20 hours ago

Sebastian Burduja: Hidroelectrica și compania emiratează Masdar încheie un parteneriat de investiții verzi de 1,5 mld. de euro în România

ROMÂNIA2 days ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA3 days ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA3 days ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA3 days ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA4 days ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ4 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ4 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO1 week ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

Trending