ROMÂNIA
Marcel Ciolacu: Regiunea Mării Negre are potențialul de a deveni un centru internațional de oportunități prin extinderea și modernizarea surselor de energie
Published
4 months agoon

La cea de-a șaptea ediție ”Black Sea and Balkans Security Forum”, eveniment dedicat provocărilor de securitate din regiunea Mării Negre și a Balcanilor, președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a arătat că regiunea Mării Negre are potențialul de a deveni un centru internațional de oportunități prin extinderea și modernizarea surselor de energie, iar prin poziția sa geografică, România trebuie să-și asume cu mai multă forță rolul-cheie de promovare a intereselor euro-atlantice în regiune.
„Este un privilegiu deosebit să iau parte la acel panel important. Eu sunt un om care nu uită trecutul. Și n-o să pot uita cât trăiesc imaginile tulburătoare pe care le-am văzut anul trecut, în Bucea sau Irpin. N-o să uit nici alte imagini, la fel de emoționante, de la începutul agresiunii ruse împotriva Ucrainei, când România și-a oferit tot sprijinul. Imagini cu mii de femei ucrainene cu copii în brațe, aflate la granițele noastre. România i-a sprijinit pe toți, atât pe refugiații ucraineni care doreau să tranziteze țara în drum spre Occident, cât și pe cei care au ales să rămână în țara noastră. Am susținut Ucraina din toate punctele de vedere pentru ca această țară să reziste invaziei ruse. Sunt însă și unii care încearcă să se racordeze cât mai atent în prezent la situațiile care evoluează atât de dinamic în jurul nostru. Și realitatea este că România are cea mai lungă graniță cu Ucraina, inclusiv porturi vitale la Marea Neagră și un rol major în promovarea intereselor euro-atlantice în regiune. Iar această realitate ne arată clar că trebuie să ne asumăm cu mai multă forță acest rol-cheie”, a afirmat Marcel Ciolacu.
În acest sens, el a menționat că România a început deja să reconstruiască arhitectura de bază a securității Mării Negre, care trebuie edificată atât pe securitatea economică, cât și pe securitatea apărării reciproce.
„Am investit în modernizarea Portului Constanța, am extins liniile feroviare care conectează Ucraina cu România. Am investit masiv în drumuri, poduri și autostrăzi pentru a facilita circulația mărfurilor de la Marea Neagră către Europa. Am avansat cu proiectul Cablului Energetic Submarin al Mării Negre care ne conectează cu țările din Caucazul de Sud. Este și momentul să învățăm din trecut, să folosim evoluțiile din prezent pentru a ne pregăti însă pentru viitor!”, a afirmat președintele Camerei Deputaților.
De asemenea, președintele Camerei Deputaților a precizat că „invazia rusă a rescris complet ecuația energetică în Europa” și, având în vedere poziția unică a României, „am făcut din independența energetică și interconectivitate o prioritate de vârf într-un efort de a reduce dependența europeană de Rusia”. Astfel, acesta a arătat că regiunea Mării Negre devine din ce în ce mai importantă pentru stabilitatea regională și globală. „Are potențialul de a deveni un centru internațional de oportunități prin extinderea și modernizarea surselor de energie, având în centrul preocupărilor infrastructura digitală și de transport”.
„Realitățile geopolitice necesită inițiative noi și îndrăznețe pentru a ne proteja valorile și interesele comune, reducând în același timp dependența noastră de petrolul și gazele rusești. Și acest lucru este valabil nu doar pentru Europa, ci și pentru prietenii și aliații noștri care cred în libertate și democrație din întreaga lume”, a adăugat Marcel Ciolacu.
În acest sens, liderul PSD a adus „o mulțumire specială prietenilor noștri din Congresul SUA care s-au străduit din greu pentru a introduce și a adopta Legea privind securitatea Mării Negre”. „Colegii mei de partid, senatorul Radu Oprea și senatorul Robert Cazanciuc, împreună cu europarlamentarul Victor Negrescu, au lucrat îndeaproape cu ambasadorul SUA și echipa ambasadei de aici la București și au mers la Washington pentru a susține Legea privind securitatea Mării Negre”, a mai spus Ciolacu.
În cele din urmă, liderul politic a precizat că „este miza întregii comunități democratice să-și arate puterea și solidaritatea, să sprijine Ucraina și Republica Moldova să devină parte a Uniunii Europene și a NATO”.
„Fiindcă pentru noi, pe lângă ajutorul acordat Ucrainei, a fost esențial ca și Republica Moldova să treacă peste această iarnă și să gestioneze problemele energetice create de Rusia. Și am reușit asta împreună. Voi continua sprijinul pentru Republica Moldova pe toate planurile, pentru menținerea stabilității în această țară și a cursului actual pro-european. Noi, românii, știm ce înseamnă să trăiești zeci de ani de cealaltă parte a Cortinei de Fier, într-o dictatură care ne-a fost impusă la începuturi de trupele sovietice. Tocmai de aceea prețuim foarte mult libertatea și facem tot ce putem pentru ca poporul ucrainean să-și păstreze libertatea. Sunt convins că Ucraina, cu sprijinul întregii comunități libere, va reuși să respingă agresiunea rusă. Va reuși să-și șteargă lacrimile. Va reuși să-și reconstruiască țara. Noi îi vom stăm alături, onești și implicați, așa cum știu să românii să se poarte cu toți cei care, la rândul lor, îi prețuiesc și respectă!”, a asigurat Marcel Ciolacu în cadrul Forumului de Securitate din regiunea Mării Negre şi Balcani.
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

You may like
-
Guvernul Ciolacu și-a asumat răspunderea în Parlament privind pachetul fiscal-bugetar: Singura cale prin care România se poate dezvolta este un parteneriat Guvern – mediul de afaceri
-
Premierul R. Moldova, vizită la Berlin. Dorin Recean va participa la Forumul de Afaceri Germania – România alături de premierul Marcel Ciolacu
-
Comisia Europeană pune la dispoziție 7 miliarde de euro pentru proiecte de transport, inclusiv cele care facilitează exporturile și importurile Ucrainei și R. Moldova. În premieră, Kievul și Chișinăul pot cere direct finanțare din partea UE
-
România se află în pragul unei revoluții energetice pentru care are nevoie de viziune, definită în Planul Naţional Integrat pentru energie şi schimbări climatice, subliniază Sebastian Burduja
-
Social-democrații europeni consideră că pachetul de măsuri fiscale asumat de guvernul Ciolacu reprezintă “un semnal de responsabilitate”
-
Premierul Marcel Ciolacu, dialog cu delegația parlamentară condusă de șeful Parlamentului din Georgia: Energia și conectivitatea sunt la ora actuală factorii motrici ai cooperării bilaterale
POLITICĂ
Guvernul Ciolacu și-a asumat răspunderea în Parlament privind pachetul fiscal-bugetar: Singura cale prin care România se poate dezvolta este un parteneriat Guvern – mediul de afaceri
Published
2 hours agoon
September 27, 2023
Singura cale prin care România se poate dezvolta este un parteneriat cinstit şi real între Guvern şi mediul de afaceri, a spus, marţi, prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că măsurile dure trebuie luate acolo unde există fraudă, evaziune şi risipă în cheltuielile statului.
“Nu sunt adeptul modificărilor fiscale atunci când nu este cazul. Nu am susţinut niciodată măsuri luate peste noapte, fără nicio analiză. Nu cred în varianta inventării de noi biruri pentru mediul de afaceri corect, care îşi achită impozitele şi taxele la stat. Cred, însă, că măsurile dure trebuie luate acolo unde există fraudă, acolo unde există evaziune, acolo unde există risipă în cheltuielile statului. Cred că singura cale prin care această ţară se poate dezvolta este un parteneriat cinstit şi real între Guvern şi mediul de afaceri!”, a afirmat Marcel Ciolacu în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, relatează Agerpres.
Premierul a punctat că amânarea luării măsurilor prin care Guvernul îşi asumă răspunderea până după alegerile electorale de anul viitor nu a reprezentat o opţiune pentru el.
“Nu am adoptat varianta comodă în care să nu fac nimic! (…) Nu pot să vin în faţa dumneavoastră şi să vă mint aşa cum aţi fost minţiţi înainte de alegerile din 2009, când vi s-a promis raiul pe Pământ şi apoi v-au fost tăiate salariile şi pensiile! Sunt un om responsabil şi cred că măsurile trebuie luate atunci când sunt necesare. Chiar dacă ele nu sunt pe placul unora! Chiar dacă cei care au crezut că şmecheria va putea continua la nesfârşit ţipă acum cât pot de tare! Nu, dragi români! Astăzi, se va încheia o etapă din istoria României! Astăzi, se termină cu şmecheria!”, a declarat Ciolacu.
El a adăugat că “toată lumea va plăti în funcţie de cât câştigă”.
“Astăzi, Guvernul pe care îl conduc îşi asumă răspunderea tocmai pentru că România nu-şi mai poate permite să se bazeze doar pe munca celor cinstiţi, a celor care îşi plătesc corect taxele şi impozitele la stat, iar pe ceilalţi să nu-i deranjeze nimeni! România nu-şi poate permite ca doar cei cu salarii mici să plătească corect taxele, iar cei cu venituri mari să le tot optimizeze! De astăzi, toată lumea va plăti în funcţie de cât câştigă! Nu poţi fi milionar, dar să plăteşti taxele la echivalentul salariului minim pe economie! Nu poţi obţine profituri excesive, dar în ţara în care le-ai obţinut să nu plăteşti nimic! La fel cum nu se poate ca simpla prezenţă la serviciu să-ţi dea dreptul automat la sporuri de zeci de mii de lei. Fără nicio performanţă! Şi, din acest motiv, tot astăzi Guvernul pe care îl conduc îşi asumă şi răspunderea pe măsurile de reducere a risipei bugetare. Pentru că nu este corect ca statul român să se lăfăie, cu cheltuieli care cresc de la an la an, rezultatul fiind doar un act administrativ total ineficient şi fără legătură cu nevoile reale ale cetăţenilor”, a mai spus premierul.
ROMÂNIA
Klaus Iohannis i-a primit pe noii ambasadori ai Belgiei, Estoniei, Finlandei, Lituaniei, Olandei și Sloveniei, cu care a discutat despre coordonarea în cadrul NATO și UE
Published
2 hours agoon
September 27, 2023
Preşedintele Klaus Iohannis i-a primit, marţi la Palatul Cotroceni, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare, pe ambasadorul agreat al Republicii Lituania, Artūras Žurauskas, pe ambasadorul agreat al Regatului Belgiei, Jean Cornet d’Elzius, pe ambasadorul agreat al Regatului Ţărilor de Jos, Willemijn van Haaften, pe ambasadorul agreat al Republicii Slovenia, Robert Kokalj, pe ambasadorul agreat al Republicii Estonia, Aune Kotli, şi pe ambasadorul agreat al Republicii Finlanda, Leena Anneli Liukkonen.
Șeful statului le-a urat noilor ambasadori succes în îndeplinirea mandatului, în vederea dezvoltării relaţiilor bilaterale, şi i-a asigurat de sprijinul autorităţilor române în acest sens, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis CaleaEuropeană.ro.
La întrevederea cu ambasadorul Republicii Lituania, Artūras Žurauskas, preşedintele Klaus Iohannis a amintit caracterul excelent al relaţiilor bilaterale româno-lituaniene, bazate pe dialog constant, coordonare eficientă şi similitudinea de poziţionări în cadrul Uniunii Europene şi NATO. Cei doi interlocutori au apreciat evoluţia pozitivă a schimburilor comerciale şi s-au arătat interesaţi de dezvoltarea cooperării bilaterale pe măsura potenţialului existent în plan sectorial, în special în domeniul securităţii şi al apărării, cel universitar şi al cercetării, concomitent cu stimularea contactelor inter-umane şi culturale.
În contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, au fost subliniate hotărârea celor două ţări de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru statele vulnerabile, în special Republica Moldova, şi interesul pentru consolidarea Flancului Estic al NATO. De asemenea, a fost evidenţiată buna cooperare româno-lituaniană în cadrul formatelor regionale, precum Iniţiativa celor Trei Mări şi Bucureşti 9.
În discuţia cu ambasadorul Regatului Belgiei, Jean Cornet d’Elzius, șeful statului a apreciat relaţiile bilaterale excelente, dinamica ascendentă a dialogului politic, evoluţia pozitivă a schimburilor economice şi a investiţiilor. A fost încurajată de ambele părţi dezvoltarea cooperării pe linie sectorială, cu accent pe domeniile energie, producţie industrială, cultură, coperare universitară şi contacte interumane. Preşedintele Klaus Iohannis a exprimat aprecierea pentru participarea trupelor belgiene în cadrul Grupului de Luptă NATO din România, o contribuţie esenţială la asigurarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic. În contextul actual de securitate, cei doi interlocutori au avut un schimb de vederi asupra evoluţiilor războiului din Ucraina şi a implicaţiilor sale regionale şi globale. De asemenea, a fost subliniată coordonarea româno-belgiană foarte bună la nivelul UE şi NATO, precum şi viziunea comună în ceea ce priveşte provocările de securitate actuale din vecinătatea estică.
În discuţia cu ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos, Willemijn van Haaften, au fost apreciate dinamica ridicată a dialogului politico-diplomatic, relaţiile economice solide, coordonarea foarte bună în plan UE, NATO şi multilateral, precum şi viziunea comună în ceea ce priveşte contextul actual de securitate. Șeful statului a mulţumit pentru participarea trupelor olandeze în cadrul Grupului de Luptă NATO din ţara noastră, o contribuţie importantă la asigurarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pentru susţinerea Regatului Ţărilor de Jos pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Cei doi interlocutori au avut şi un schimb de vederi asupra evoluţiilor de securitate din vecinătate şi de la Marea Neagră, reconfirmând solidaritatea bilaterală, precum şi continuarea sprijinului pentru Ucraina, inclusiv în ceea ce priveşte asigurarea tranzitului de cereale către pieţele globale.
A fost exprimată, de asemenea, intenţia de a dezvolta cooperarea sectorială româno-olandeză, cu accent pe educaţia în domeniul agriculturii, al schimbărilor climatice şi al prevenirii şi gestionării dezastrelor, mai arată sursa citată.
În dialogul cu ambasadorul Republicii Slovenia, Robert Kokalj, președintele Klaus Iohannis a subliniat interesul pentru consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor româno-slovene în plan european, politic şi economic. Totodată, a fost pus accentul asupra intensificării cooperării în domeniul energiei şi al industriei apărării. În cadrul discuţiilor, au fost evidenţiate şi abordările similare pe dosare importante la nivel regional şi european şi interesul pentru aprofundarea coordonării în cadrul Uniunii Europene şi al NATO”, conform sursei menţionate.
A avut loc şi un schimb de opinii asupra procesului de extindere a Uniunii Europene, fiind subliniată importanţa unor decizii favorabile pe tema avansării parcursului european al partenerilor din Balcanii de Vest, precum şi pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova până la sfârşitul acestui an.
În contextul războiului de agresiune al Rusiei, a fost reiterată continuarea sprijinului faţă de Ucraina şi necesitatea acordării de asistenţă substanţială Republicii Moldova, pentru a putea consolida rezilienţa acesteia în faţa ameninţărilor actuale.
În întrevederea cu ambasadorul Republicii Estonia, Aune Kotli, președintele Iohannis a reliefat nivelul excelent al relaţiilor româno-estone şi valoarea adăugată a dialogului bilateral la nivel înalt, mai ales în contextul geopolitic actual, evoluţia pozitivă a schimburilor comerciale şi cooperarea foarte bună în domenii precum apărarea şi securitatea cibernetică.
În actualul context de securitate, marcat de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, cei doi interlocutori au reliefat similitudinea poziţiilor în domeniul securităţii şi coordonarea foarte bună în materie de afaceri europene şi apărare dintre România şi Republica Estonia, fiind apreciată contribuţia României la misiunea de poliţie aeriană din spaţiul baltic, care a avut loc în acest an.
De asemenea, a fost subliniată importanţa strategică a procesului de extindere a UE, în contextul actual, atât pentru statele din Estul Europei, cât şi din regiunea Balcanilor de Vest. A fost abordată şi cooperarea foarte bună dintre România şi Estonia în cadrul formatelor regionale, cu accent pe Iniţiativa celor Trei Mări şi formatul Bucureşti 9.
Cu ocazia discuţiei cu ambasadorul Republicii Finlanda, Leena Anneli Liukkonen, preşedintele Klaus Iohannis a remarcat stadiul foarte bun al relaţiei bilaterale şi al dialogului româno-finlandez, precum şi tendinţa ascendentă a relaţiilor economice. De asemenea, a fost discutată cooperarea în domeniul investiţiilor, al tehnologiilor de mediu, al sănătăţii, al educaţiei şi al culturii.
Cei doi interlocutori au reliefat similitudinea poziţiilor în domeniul securităţii şi au exprimat interesul pentru consolidarea cooperării bilaterale şi a coordonării în plan european, transatlantic, precum şi în formatele multilaterale din care cele două ţări fac parte. Șeful statului şi-a exprimat satisfacţia pentru aderarea Finlandei la NATO şi a subliniat interesul pentru o cooperare cât mai strânsă în vederea consolidării posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic. Ambasadorul Finlandei a mulţumit pentru susţinerea acordată de România aderării ţării sale la NATO, subliniind interesul de a ridica, din postura de aliaţi, la un nivel superior cooperarea în domeniul securităţii şi al apărării, pentru a face faţă provocărilor generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Cu prilejul discuţiilor, a avut loc şi un schimb de opinii asupra situaţiei de securitate în contextul războiului din Ucraina şi al implicaţiilor acestuia asupra statelor vulnerabile şi a asigurării securităţii alimentare globale.
ROMÂNIA
Klaus Iohannis s-a întâlnit cu reprezentanții Commit Global, o inițiativă internațională demarată de Code for Romania: Este o oportunitate de a profila România ca actor important
Published
15 hours agoon
September 26, 2023
Președintele Klaus Iohannis i-a primit marți, 26 septembrie 2023, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanții Commit Global, o inițiativă internațională demarată de Asociația Code for Romania, context în care șefului statului i-a felicitat pe membrii delegației pentru activitatea derulată și pentru recunoașterea internațională pe care au primit-o pentru proiectele implementate și a subliniat importanța unui proiect de o asemenea anvergură al societății civile românești.
Din delegația prezentă la întâlnirea cu președintele Iohannis au făcut parte Bogdan Ivănel, fondator și președinte, Olivia Vereha, co-fondator și director de produs, și Ana Maria Dima, director de parteneriate, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
În cadrul întrevederii, președintele Klaus Iohannis i-a felicitat pe membrii delegației pentru activitatea derulată și pentru recunoașterea internațională pe care au primit-o pentru proiectele implementate.
Reprezentanții asociației au prezentat conceptul privind extinderea organizației la nivel internațional, exportarea de soluții digitale construite și testate în România, care să poată fi utilizate la nivel global de comunitățile care au nevoie de sprijin și resurse pentru gestionarea crizelor. De asemenea, membrii delegației au menționat că, în contextul provocărilor actuale, tehnologia poate să vină în sprijinul oamenilor și al guvernelor din întreaga lume.
Cu acest prilej, șeful statului a susținut oportunitatea pe care o are țara noastră pentru a se profila ca un actor important pe scena internațională și a subliniat importanța unui proiect de o asemenea anvergură al societății civile românești.
Tematica discuţiilor s-a axat pe domeniul protecției civile și al mecanismelor pentru oferirea asistenței umanitare, președintele Klaus Iohannis punctând că în cadrul Uniunii Europene s-au făcut progrese importante în aceste domenii.
Totodată, Klaus Iohannis a salutat extinderea Asociației Code for Romania / Commit Global la nivel internațional și a evidențiat necesitatea ca reprezentanții asociației să aibă în vedere identificarea unor soluții care să ducă la gestionarea eficientă a resursei umane.
La rândul lor, reprezentanții inițiativei Commit Global i-au prezentat președintelui Klaus Iohannis demersurile realizate până în prezent pentru construirea unei infrastructuri civice digitale care să identifice soluții la provocările cu care se confruntă societatea. De asemenea, aceștia au transmis că ecosistemele de soluții digitale realizate în timpul pandemiei de COVID-19 și pentru sprijinirea refugiaților din România în contextul războiului din Ucraina au reprezentat un adevărat sprijin pentru toți actorii implicați.
În contextul discuțiilor despre implementarea unei infrastructuri digitale care să fie complementară eforturilor guvernelor pentru gestionarea situațiilor care implică componenta civică și componenta umanitară, șeful statului și-a exprimat convingerea că impactul proiectelor la nivel internațional va fi unul valoros.
De asemenea, președintele Klaus Iohannis a reiterat importanța unei infrastructuri digitale care să fie adaptată provocărilor contemporane și a subliniat necesitatea unor eforturi conjugate din partea tuturor actorilor, autoritățile publice, societatea civilă și sectorul privat.

Concrete & Design Solutions

Guvernul Ciolacu și-a asumat răspunderea în Parlament privind pachetul fiscal-bugetar: Singura cale prin care România se poate dezvolta este un parteneriat Guvern – mediul de afaceri

OSCE: Ministrul Odobescu a condamnat atacurile Rusiei asupra Ucrainei, inclusiv cele din imediata vecinătate a granițelor României

Klaus Iohannis i-a primit pe noii ambasadori ai Belgiei, Estoniei, Finlandei, Lituaniei, Olandei și Sloveniei, cu care a discutat despre coordonarea în cadrul NATO și UE

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu reprezentanții Commit Global, o inițiativă internațională demarată de Code for Romania: Este o oportunitate de a profila România ca actor important

Premierul R. Moldova, vizită la Berlin. Dorin Recean va participa la Forumul de Afaceri Germania – România alături de premierul Marcel Ciolacu

Comisia Europeană propune o sumă suplimentară de 15 miliarde de euro pentru țările care primesc un număr mare de refugiați, inclusiv ucraineni

Prin Declarația de la Cáceres, miniștrii culturii din UE se angajează să depună eforturi pentru recunoașterea culturii ca nou obiectiv de dezvoltare durabilă

Emmanuel Macron introduce un nou plan de stimulente pentru combaterea schimbărilor climatice: Politica ecologică a Franței nu ar trebui să fie punitivă

Comisia Europeană pune la dispoziție 7 miliarde de euro pentru proiecte de transport, inclusiv cele care facilitează exporturile și importurile Ucrainei și R. Moldova. În premieră, Kievul și Chișinăul pot cere direct finanțare din partea UE

Ministrul Odobescu: Reacția rapidă a NATO, la solicitarea României, la incidentele cu drone demonstrează capacitatea de a apăra fiecare centimetru al teritoriului aliat

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Pactul verde european s-a născut din necesitatea de a proteja oamenii și planeta, dar a fost conceput și ca o oportunitate de a ne construi viitoarea prosperitate, evidențiază Ursula von der Leyen

Premierul Marcel Ciolacu, dialog cu delegația parlamentară condusă de șeful Parlamentului din Georgia: Energia și conectivitatea sunt la ora actuală factorii motrici ai cooperării bilaterale

Marcel Ciolacu: România nu-și mai permite facilități și privilegii de 75 mld. de lei, plus o evaziune fiscală de 150 mld. de lei pe an. Nu-mi voi asuma să pun în pericol obiective strategice ale României

Agenda europeană a dominat discuțiile între Nicolae Ciucă și președintele Parlamentului georgian, fiind subliniată susținerea României pentru candidatura Georgiei la UE

Adrian Câciu: Experții români verifică în Polonia stadiul de livrare a elicopterelor Black Hawk pentru intervenții în situații de urgență, care au fost finanțate cu fonduri europene

“Nu trebuie să încercăm să părem mai deștepți decât cei care mor pentru patria lor” – răspunsul lui Klaus Iohannis pentru cei care solicită Ucrainei să accepte încheierea războiului

Klaus Iohannis: În mod ironic, războiul Rusiei împotriva Ucrainei a adus rezultate incredibile, cu Ucraina și R. Moldova candidate la UE, reducerea dependenței energetice de Moscova și extinderea NATO

Eurodeputatul Victor Negrescu a prezentat în PE raportul prin care se definește obligativitatea cooperării loiale la nivel european și se solicită justificarea legală a tuturor veto-urilor, inclusiv cel aplicat de Austria privind aderarea României la spațiul Schengen

Marcel Boloș: România riscă să piardă 75 miliarde de euro din bani europeni. CE a cerut în mod expres României să ia măsurile necesare pentru ajustarea deficitului bugetar

Klaus Iohannis consideră că reforma ONU nu mai poate fi amânată: Un Consiliu de Securitate extins ar putea include voci suplimentare importante precum grupul est-european
Trending
-
CONSILIUL UE1 week ago
Lituania susține alocarea a mai multor fonduri pentru Ucraina și pentru mobilitate militară în cadrul revizuirii bugetului Uniunii Europene
-
ENERGIE1 week ago
Ministrul Burduja a primit, la Ottawa, scrisoarea de interes prin care Canada va finanța cu 3 miliarde de dolari canadieni unitățile 3 și 4 de la Cernavodă
-
EDUCAȚIE1 week ago
Ministrul educației Ligia Deca, la reuniunea cu omologii din UE: România va implementa programele “A doua șansă” și “Primul student din familie” pentru a sprijini studenții aflați în dificultate
-
MAREA BRITANIE6 days ago
Macron și Regele Charles al III-lea au revigorat, la Versailles, “Antanta cordială franco-britanică”: În ciuda Brexit, vom continua să scriem împreună o parte din istoria Europei
-
CHINA1 week ago
UE a avut ”o discuție sinceră” cu China cu privire la aspecte cruciale ale politicilor și tehnologiei în domeniul digital: Dorim să cooperăm acolo unde este posibil să facem progrese substanțiale