Mario Draghi demisionează din funcția de premier al Italiei

Mario Draghi și-a anunțat demisia din funcția de premier al Italiei după ce coaliția de guvernare a pierdut sprijinul Mișcării 5 Stele, informează Politico

Fostul președinte al Băncii Centrale Europene a declarat că nu mai sunt întrunite condițiile pentru ca el să continue activitatea în funcția de premier, după ce Mișcarea  Stele a refuzat să susțină Guvernul în cadrul unui vot deosebit de important din Parlament, care era legat și de o moțiune de cenzură.

„Majoritatea de unitate națională care a susținut acest guvern încă de la crearea sa nu mai există”, a afirmat Draghi. „Încă de la discursul meu de învestitură, am spus întotdeauna că acest executiv va merge mai departe doar dacă va exista o perspectivă clară de a putea duce la îndeplinire programul de guvernare asupra căruia forțele politice și-au exprimat încrederea prin vot”, a explicat premierul Italiei. „Aceste condiții nu mai există”, a mai punctat acesta.

Draghi i-a înaintat demisia președintelui Sergio Mattarella joi seară, se arată într-o declarație a cabinetului său.

Nu este, însă, clar dacă Mattarella va accepta demisia lui Draghi sau, în schimb, îl va îndemna să se întoarcă în parlament pentru a solicita un vot de încredere.

Mario Draghi s-a aflat la conducerea unui guvern de uniune din februarie 2021, când a fost învestit în funcție de președinte pentru a conduce redresare post-pandemie a țării și a reface stabilitatea economică. 

Criza politică din cea de-a treia economie a UE a fost declanșată atunci când liderul 5 Stele, Giuseppe Conte, a refuzat să susțină pachetul de 23 de miliarde de euro de ajutor economic pentru familii și întreprinderi propus de Guvern, susținând că Draghi nu face suficient pentru a aborda criza legată de costul vieții.

Chiar dacă guvernul a câștigat confortabil votul de joi din Senat, premierul a avertizat în repetate rânduri că, fără sprijinul celor de la Mișcarea 5 Stele, guvernarea nu poate continua.

Alegerile parlamentare ar trebui să aibă loc la începutul anului 2023, dar demisia lui Draghi ridică posibilitatea devansării lor pentru toamna aceasta. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare