Metrorex va efectua un program suplimentar de dezinfecţie pentru prevenirea și diminuarea riscurilor de contaminare cu coronavirus

Metrorex va dispune în perioada următoare aplicarea unei serii de măsuri de prevenție pentru infectia cu coronavirus, printre acestea aflându-se dezinfecţia barelor de susţinere, butoanelor de deschidere a uşilor, precum şi amplasarea de afişe educative de informare a călătorilor.

”În trenurile de metrou se va efectua un program suplimentar de dezinfecţie a barelor de susţinere şi a butoanelor de deschidere a uşilor din interiorul acestora cu produse autorizate de Ministerul Sănătăţii. Acest program este aplicat în cadrul tuturor tipurilor de salubrizare, precum şi după executarea reviziilor. Mai mult, pentru informarea corectă a publicului călător, Metrorex va expune atât în staţiile de metrou, cât şi în trenuri, afişe educative de prevenţie a infecţiei cu Coronavirus. Din aceste afişe aflăm cum ne putem proteja pe noi înşine, dar şi pe cei din jurul nostru de o eventuală îmbolnăvire”, informează compania de transport, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Potrivit unei informări a Ministerului Sănătății, printre măsurile recomandate în contextul noului tip de coronavirus se află spălatul des pe mâini, evitarea contactului cu oamenii care suferă de infecţii respiratorii acute, curăţarea suprafeţelor cu dezinfectanţi pe bază de clor sau alcool şi folosirea măştilor de protecţie.

Cele 10 elemente comportamentale care trebuiesc urmate, potrivit MS:

1. Spălați-vă mâinile de multe ori;

2. Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;

3. Nu vă atingeți ochii , nasul si gura cu mâinile;

4. Acoperiți-vă gura și nasul daca stranutați sau tușiți;

5. Nu luați medicamente antivirale si nici antibiotice decât în cazul în care va prescrie medicul;

6. Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;

7. Utilizați masca de protecție doar în cazul in care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;

8. Produsele ”MADE in CHINA” sau pachetele primite din China nu sunt periculoase;

9. Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele in carantina din Europa de cel puțin 14 zile;

10. Animalele de companie nu transmit coronavirus.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare