Connect with us

INTERNAȚIONAL

Mii de persoane au format un lanț uman la Bruxelles pentru a atrage atenția asupra necesității unor acțiuni urgente împotriva schimbărilor climatice

Published

on

© Climate Coalition BE/ Twitter

Mii de persoane au format un lanț uman în centrul capitalei belgiene, Bruxelles, cu scopul de a atrage atenția asupra necesității unor acțiuni urgente împotriva schimbărilor climatice, anunță Reuters.

Potrivit Poliției, aproximativ 2.400 de persoane au luat parte la manifestația pașnică, care a înconjurat Parlamentul Federal belgian și Palatul Regal.


Demonstrația, care a durat două ore, a avut loc în contextul în care la Madrid se desfășoară Conferința ONU pentru Schimbările Climate.

La 7 decembrie, trei dintre laureații Premiului Nobel din acest an, invitați să comenteze pe marginea conferinței ONU privind clima (COP25) în desfășurare la Madrid, au avertizat că Schimbările climatice afectează omenirea în mod ”disproporționat”, iar acum ”este momentul potrivit” pentru a acționa.

”În viitorul apropiat, încălzirea planetei ar putea pune cu adevărat în pericol majoritatea câştigurilor realizate împotriva sărăciei la nivel mondial”, a declarat Esther Duflo, una dintre cei trei laureaţi ai premiului Nobel pentru Economie din 2019. Alături de colegii săi, cercetătoarea a fost recompensată pentru ”introducerea unei abordări pentru a obţine răspunsuri serioase privind cele mai bune metode de a lupta împotriva sărăciei globale”, conform anunţului făcut în luna octombrie la Institutul Karolinska din Stockholm.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

NEWS

Celebrul compozitor italian Ennio Morricone a încetat din viață la vârsta de 91 de ani

Published

on

© Wikipedia

Compozitorul italian Ennio Morricone, celebru pentru coloanele sonore a numeroase de filme, a încetat din viață la vârsta d 91 de ani, la o clinică din Roma, anunță presa italiană, potrivit Digi24.

Compozitorul a căzut zilele trecute și a suferit o fractură de femur, în urma căreia a fost internat în spital.

Morricone a murit ”în zorii zilei de 6 iulie, la Roma, cu mângâierea credinței”, se arata în declarația familiei.

Assumma mai arată că maestrul ”și-a păstrat până în ultima clipă deplina luciditate și o mare demnitate”.

Înmormântarea lui Ennio Morricone va avea loc într-un cadru privat ”în respectul sentimentului de smerenie care i-a inspirat întotdeauna faptele”, a transmis familia prin intermediul avocatului lor, Giorgio Assumma.

Morricone, câștigător al unui Oscar în 2016 pentru coloana sonoră a filmului ”The Hateful Eight”, a devenit cunoscut pentru muzica unor filme celebre precum ”For a Fistful of Dollars”, ”Mission” sau ”Once Upon a Time in America”.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Banca Mondială a promovat România în rândul țărilor cu venituri mari pe cap de locuitor

Published

on

© Calea Europeana/ Zaim Diana

Banca Mondială a promovat în 2020 România în rândul ţărilor cu venituri mari, de peste 12.535 dolari brut pe an, pe cap de locuitor, după ce cu un an înainte plasase economia locală în rândul ţărilor cu ”venituri medii superioare”, informează Adevărul.

Potrivit Băncii Mondiale, România avea la finele lui 2019 un venit brut national pe cap de locuitor de 12.630 dolari, faţă de 11.290 dolari în 2018.

Banca Mondială realizează anual un clasament al ţărilor în funcţie de veniturile pe cap de locuitor (Venit Naţional Brut- VNB), nivelurile fiind venituri mici, venituri mijlocii inferioare, venituri mijlocii superioare şi venituri mari.  

Potrivit instituţiei, clasamentul se schimbă din două motive, pe de o parte ţinându-se cont de creşterea economică, inflaţia, ratele de schimb şi creşterea populaţiei (care influenţează VNB pe cap de locuitor), iar pe de alta pentru a menţine pragurile de clasificare a veniturilor în termeni reali, acestea sunt ajustate anual pentru inflaţie.  

Anul acesta zece ţări au fost plasate într-o categorie diferită faţă de anul trecut, România clasându-se înaintea Tanzaniei.

Banca Mondială precizează că în clasificarea publicată nu este reflectat impactul COVID-19 (fiind vorba de anul 2019). Precizăm că Venitul Naţional Brut exclude investiţiile străine. 

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Papa Francisc salută armistițiul propus de ONU pentru o încetare mondială a focului în timpul pandemiei: Să permitem păcii să ofere asistență umanitară

Published

on

© Vatican News

Papa Francisc a salutat duminică armistiţiul global de încetare a focului în perioada pandemiei de coronavirus solicitat de ONU şi a cerut “să fie implementat în mod efectiv şi rapid pentru binele persoanelor aflate în suferinţă”, relatează EFE, potrivit Agerpres.

“Este lăudabilă solicitarea unei încetări imediate mondiale a focului, care să permită păcii şi securităţii indispensabile să poată oferi asistenţă umanitară de care este nevoie de urgenţă”, a spus Papa în timpul rugăciunii duminicale Angelus.

“Ser ca această decizie să se implementeze eficient şi rapid pentru binele persoanelor care suferă. Fie ca această rezoluţie a Consiliului de Securitate să se transforme într-un prim pas spre un viitor paşnic”, a spus Sfântul părinte.

După mai mult de trei luni de negocieri, Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit, în sfârşit, la 1 iulie pentru a aproba o rezoluţie care sprijină apelul secretarului general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, pentru un armistiţiu global de încetare a focului în perioada pandemiei de coronavirus.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending