Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, a acuzat joi Washingtonul că „instigă în mod deliberat la confruntare ideologică” și exagerează presupusa „amenințare chineză”, relatează presa străină și Agepres.
Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a declarat recent că SUA nu vor un război cu China, dar că „cei care vor pacea trebuie să se pregătească pentru război”, justificând astfel consolidarea militară ordonată de președintele Donald Trump.
De asemenea, MAE chinez a îndemnat SUA, prin purtătorul său de cuvânt, „să înceteze să impună Chinei logica sa hegemonică, să abandoneze mentalitatea învechită de Război Rece și să se abțină de la a folosi concurența strategică ca pretext pentru a limita și suprima China”, a spus Lin în conferința de presă zilnică.
Pe 1 februarie, Donald Trump a anunțat că va pune în aplicare, „până la atenuarea crizei”, un tarif suplimentar de 25% la importurile din Canada și Mexic și un tarif suplimentar de 10% la importurile din China: „Președintele Trump ia măsuri îndrăznețe pentru a responsabiliza Mexicul, Canada și China cu privire la promisiunile lor de a stopa imigrația ilegală și de a opri fluxul de fentanil otrăvitor și alte droguri în țara noastră”, anunțase sâmbătă Casa Albă într-un comunicat oficial.
În timpul primului său mandat, Trump a impus tarife de 25 % la importurile de oțel și de 10 % la importurile de aluminiu din UE, Canada și Mexic, declanșând un război comercial cu blocul european, care a ripostat cu tarife la bunuri americane, inclusiv whisky, motociclete și denim, în valoare de aproximativ 6 miliarde de dolari.




