Connect with us

ROMÂNIA

Ministerul Finanțelor: România se va încadra în 2025 în ținta de deficit de 7% din PIB asumată prin Planul Bugetar – Structural Național pe Termen Mediu

Published

on

© Calea Europeană / Zaim Diana

Deficitul bugetar al României a atins 9,3% din PIB în 2024, România a înregistrat în 2024 un deficit bugetar de 9,3% din PIB, cel mai ridicat la nivelul UE, fiind urmată de Polonia (-6,6%), Franța (-5,8%) și Slovacia (-5,3%) conform metodologiei ESA publicate luni, 22 aprilie, de către Eurostat. În replică, Ministerul Finanțelor a transmis un comunicat prin care explică diferențele dintre datele raportate în sistemul european și cele calculate la nivel național.

Potrivit instituției, deficitul bugetar înregistrat conform metodologiei „cash” a fost de 8,65% din PIB (152,72 miliarde lei), în timp ce metodologia ESA – care ține cont de angajamentele financiare, nu doar de plățile efective – a condus la o valoare mai ridicată.

Influențe negative în calculul deficitului ESA au avut în principal sumele datorate și neplătite la sfârșitul anului de către instituțiile bugetare, ceea ce a presupus cheltuieli mai mari cu 9,1 miliarde lei, cât și transpunerea dobânzilor (-9,6 mld lei) din baza cash în baza accrual în funcție de termenele de plată.

Ministerul subliniază că astfel de diferențe metodologice nu sunt o noutate în cazul României și reafirmă angajamentul guvernului de a reduce deficitul la 7% din PIB în 2025, în conformitate cu Planul Bugetar – Structural Național pe Termen Mediu, agreat împreună cu Comisia Europeană.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

ROMÂNIA

Ministrul Simona Bucura-Oprescu, la sesiunea de formare privind mobilitatea forței de muncă: Trebuie să investim în încredere – între state, instituții, lucrători și angajatori

Published

on

© Ministerul Muncii și Solidarității Sociale/ Facebook

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a participat marți, 20 mai, la deschiderea oficială a celei de-a patra Sesiuni de Formare privind mobilitatea forței de muncă, organizată la București de Autoritatea Europeană a Muncii (ELA), instituție condusă de românul Cosmin Boiangiu.

„Autoritatea Europeană a Muncii joacă un rol cheie în asigurarea unor condiții echitabile de muncă pentru toți cetățenii europeni. Datorită acestor sesiuni de formare, putem îmbunătăți nivelul de competențe al inspectorilor de muncă și prelua cele mai eficiente modele din statele membre. Niciunul dintre obiectivele noastre nu poate fi atins fără cooperare – între inspectoratele de muncă, partenerii sociali, serviciile publice de ocupare și însăși ELA. Trebuie să consolidăm instrumentele europene – IMI, EESSI, inspecțiile comune – astfel încât să fie mai interoperabile, mai prietenoase cu utilizatorii și mai accesibile. Iar cel mai important: să investim în încredere – între state, instituții, lucrători și angajatori”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.

Evenimentul reunește, în perioada 20–22 mai, inspectori de muncă din majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, în cadrul unui efort comun de a consolida cooperarea și schimbul de bune practici în domeniul mobilității forței de muncă.  

Potrivit Ministerului, în prezent:

  • 13,9 milioane de europeni locuiesc într-un alt stat membru decât cel de origine, dintre care 10,1 milioane sunt persoane aflate în câmpul muncii.
  • 1,7 milioane de oameni lucrează în două sau mai multe state europene.
  • În UE sunt 3,6 milioane lucrători detașați.
  • 1,8 milioane de persoane locuiesc într-o țară, dar lucrează în alta.

„Sunt doar câteva date care arată cât de necesară este întărirea mecanismelor de protecție și coordonare în cadrul pieței europene a muncii”, transmite Ministerul Muncii.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ambasada SUA anunță retragerea din cariera diplomatică a lui Kathleen Kavalec. Adjunctul misiunii diplomatice, Michael Dickerson, va ocupa funcţia de Chargé d’affaires ad interim

Published

on

Ambasada Statelor Unite ale Americii în România a anunțat marți, într-un mesaj publicat pe Facebook, că ambasadorul Kathleen Kavalec se retrage din cariera diplomatică, iar conducerea misiunii diplomatice americane va fi asigurată de adjunctul șefului misiunii, Michael Dickerson, care va ocupa funcția de Charge d’affaires ad interim.

“Ne exprimăm recunoștința față de Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, care se retrage după o carieră distinsă în serviciul diplomatic al Statelor Unite. Ambasadorul Kathleen Kavalec și-a îndeplinit misiunea cu devotament, consolidând parteneriatul dintre Statele Unite și România. Îi mulțumim pentru leadership și pentru angajamentul față de valorile democratice comune”, arată Ambasada SUA într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a misiunii diplomatice.

Ambasada anunță că, cu ocazia acestei tranziții, adjunctul șefului misiunii, Michael Dickerson, va ocupa funcția de Charge d’affaires ad interim.

“Datorită cunoștințelor sale aprofundate despre România și prioritățile noastre bilaterale, diplomatul de carieră Michael Dickerson va continua să promoveze relațiile noastre strânse și durabile”, adaugă sursa citată.

Kathleen Kavalec, o susținătoare a aderării României la programul Visa Waiver, decizie inversată de administrația Trump

Pe parcursul mandatului de ambasador, Kavalec a fost o susținătoare a includerii României în programul Visa Waiver, contribuind la decizia pozitivă a administrației democrate conduse de Joe Biden ca României să-i fie ridicate vizele pentru Statele Unite începând cu luna aprilie a anului 2025, o decizie inversată însă de administrația republicană a președintelui Donald Trump.

Kathleen Kavalec a depus jurământul în calitate de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România pe 20 decembrie 2022.

Anterior, în perioada 2019-2022, a condus Misiunea OSCE în Bosnia şi Herţegovina. Înainte, a ocupat funcţia de adjunct al asistentului secretarului de stat în cadrul Biroului pentru Europa şi Eurasia al Departamentului de Stat.

Diplomat de carieră, Kavalec a deţinut o varietate de funcţii diplomatice, inclusiv director pentru Rusia, delegat permanent adjunct şi adjunct al șefului misiunii diplomatice a SUA la UNESCO, în Paris, coordonator adjunct pentru asistenţă SUA pentru Europa, Eurasia şi Asia Centrală şi director pentru prevenirea conflictelor în cadrul Biroului coordonatorului pentru reconstrucţie şi stabilizare.

Printre ţările în care şi-a desfăşurat activitatea se numără Ucraina, unde a avut funcţia de consilier politic, Rusia, cu două mandate în domeniul politic, precum şi misiuni în România şi Brazilia.

În România a ocupat funcţia de ataşat cultural, între 2005 și 2008.

La finalul anului 2024, Kavalec a fost decorată pentru contribuția la dezvoltarea Parteneriatului Strategic România-SUA, subliniind că de-a lungul decenilor “România a ales calea corectă – calea europeană și euroatlantică”.

Cine este noul însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA

Michael Dickerson este diplomat de carieră al Serviciului Diplomatic al SUA, cu gradul de consilier. Domnul Dickerson ocupă, în prezent, funcția de însărcinat cu afaceri ad interim la Ambasada Statelor Unite în România.

Michael Dickerson s-a alăturat Departamentului de Stat în 2002. Cel mai recent a fost adjunctul șefului misiunii din Baku, Azerbaidjan.

Printre alte misiuni ale sale se numără Tbilisi, unde a facilitat prima vizită a unui președinte american în Caucaz, precum și Vilnius, Budapesta, Azerbaidjan (de două ori) și Moscova.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Ambasadorul britanic îl felicită pe Nicușor Dan: Londra își dorește o cooperare strânsă cu România pentru securitatea flancului estic al NATO

Published

on

© UK Embassy Bucharest/ Facebook

Ambasadorul Regatului Unit în România, Giles Portman, l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru victoria în alegerile prezidențiale, exprimându-și încrederea într-o colaborare apropiată între cele două țări, în special în domeniul securității euroatlantice.

“A fost o plăcere să-l cunosc pe Nicușor Dan în calitate de primar al Bucureștiului. Acum aștept cu nerăbdare o cooperare cât mai strânsă britanico-română cu el în calitate de nou președinte al României și să consolidăm în continuare securitatea noastră colectivă pe flancul estic al NATO. Felicitări!”, a transmis ambasadorul Portman, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.

 

Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a fost ales președinte al României, devenind primul lider al republicii care obține funcția supremă în stat din postura de candidat independent, devansându-l pe contracandidatul său George Simion, liderul partidului naționalist Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), după ce a surmontat o diferență de aproape 2 milioane de voturi diferență în favoarea candidatului izolaționist în primul tur de scrutin.

Potrivit rezultatelor turului al doilea al alegerilor prezidențiale, după centralizarea tuturor voturilor, Nicușor Dan a obținut 6,17 milioane de voturi (53,6%), iar George Simion a primit 5,33 milioane de voturi (46,4%).

Victoria lui Nicușor Dan a fost salutată de lideri din întreaga Europă, de la liderii instituțiilor UE – președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola – la președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul polonez Donald Tusk, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez și șefa guvernului italian Giorgia Meloni.

În același timp, președintele francez Emmanuel Macron a fost primul lider european care l-a sunat pe Nicușor Dan pentru a-l felicita. “În pofida numeroaselor încercări de manipulare, românii au ales în această seară democrația, statul de drept și Uniunea Europeană”, a spus Macron.

Luni, președintele ales al României a mai avut discuții telefonice cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ROMÂNIA14 minutes ago

Ministrul Simona Bucura-Oprescu, la sesiunea de formare privind mobilitatea forței de muncă: Trebuie să investim în încredere – între state, instituții, lucrători și angajatori

COMISIA EUROPEANA32 minutes ago

În viitorul buget al UE, Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună vor ocupa un loc central, anunță Ursula von der Leyen: Vor fi modernizate și mai bine adaptate provocărilor actuale

INTERNAȚIONAL52 minutes ago

Zelenski a discutat cu președintele Finlandei despre continuarea presiunii internaționale asupra Rusiei pentru a-și schimba comportamentul

INTERNAȚIONAL2 hours ago

UE speră la o „reacție puternică” din partea SUA, în cazul în care Rusia continuă să refuze o încetare a focului, afirmă șefa diplomației europene

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Marea Britanie, Franța și Canada condamnă deteriorarea situației umanitare din Gaza și cer Israelului să oprească operațiunile militare: „Nu vom ezita să luăm măsuri suplimentare”

U.E.2 hours ago

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

INTERNAȚIONAL4 hours ago

Parlamentul Ungariei a aprobat o lege privind retragerea țării din Curtea Penală Internațională

ROMÂNIA4 hours ago

Ambasada SUA anunță retragerea din cariera diplomatică a lui Kathleen Kavalec. Adjunctul misiunii diplomatice, Michael Dickerson, va ocupa funcţia de Chargé d’affaires ad interim

INTERNAȚIONAL4 hours ago

Zelenski avertizează că „singurul care ar avea de câștigat” dintr-o eventuală retragere a SUA din negocierile de pace „ar fi Vladimir Putin”

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Vaticanul, dispus să găzduiască negocierile de pace Rusia-Ucraina. Ofertă salutată de Trump, Zelenski și liderii europeni

U.E.2 hours ago

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

EDUCAȚIE20 hours ago

Ministrul Daniel David a prezentat raportul de diagnostic al educației și cercetării din România: Șase copii din 20 de se află în zona de analfabetism funcțional

ROMÂNIA6 days ago

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

ROMÂNIA6 days ago

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

ROMÂNIA6 days ago

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

ROMÂNIA7 days ago

Ministrul Finanțelor, vești bune de la Bruxelles: România va încasa pe 10 iunie 1,3 miliarde de euro din a treia cerere de plată din PNRR

U.E.2 weeks ago

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

ROMÂNIA2 weeks ago

Boloș: România pregătește cererea de plată nr. 4 din PNRR de 5.7 mld. de euro. La finalul lunii mai, vor fi încasate 1,3 mld. de euro din cererea de plată nr. 3

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu: Am ales ordinea, nu haosul. România are nevoie de un președinte cu majoritate parlamentară

Trending