Connect with us

FONDURI EUROPENE

Ministerul Fondurilor Europene: Rata de absorbție a crescut de la 59% în 2015 la 80% în 2016

Published

on

Ministerul Fondurilor Europene a făcut precizări în ceea ce privește rata de absorbție a fondurilor europene aferente exercițiului financiar 2007-2013, potrivit unui comunicat de presă remis Calea Europeană.

„Cu referire la unele informații vehiculate în ultimele zile în mass-media din România, cu scopul de a informa corect opinia publică și de a evita orice dezinformare, Ministerul Fondurilor Europene face următoarele precizări legate de rata de absorbție aferentă celor 7 programe operaționale (PO) finanțate în cadrul obiectivului Convergență 2007-2013:screen-shot-2016-11-09-at-5-17-09-pm

Rata de absorbție curentă, la finalul lunii octombrie 2015, era de 58,67%. La finalul lunii octombrie 2016 această rată a crescut la 80,16%. Suma solicitată Comisiei Europene în perioada 31.10.2015-31.10.2016 este de 4.096.501.212 euro”, s-a arătat în comunicat.

Totodată, ministerul face precizări cu privire la activitatea actulului guvern Cioloș în ceea ce privește atragerea fondurilor europene: „La data de 17 noiembrie 2015, data la care a fost investit guvernul Cioloș, existau deschise un număr de 10 apeluri, pentru 3 Programe Operaționale, după cum urmează: POC – 8 apeluri, POCA – 1 apel, POAT – 1 apel. Valoarea totală a apelurilor deschise este de 824 milioane euro.”

„După data de 17 noiembrie 2015 și până la finalul lunii octombrie 2016 au fost deschise un număr de alte 42 de apeluri, după cum urmează: POIM – 17 apeluri, POR – 7 apeluri, POCU – 10 apeluri, POC – 5 apeluri, POCA – 3 apeluri. Valoarea totală a apelurilor lansate în această perioadă este de 13.227 milioane euro.”

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FONDURI EUROPENE

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, despre ”situația gravă preluată” privind absorbția fondurilor europene: Valorificarea tuturor oportunităților de finanțare nerambursabilă, prioritatea mandatului meu

Published

on

© Violeta Alexandru/ Facebook

Noul ministru al Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a realizat o evaluare a situației absorbției fondurilor externe nerambursabile găsite la preluarea mandatului și după 10 luni de la începerea anului curent, puțin peste jumătate din fondurile externe nerambursabile au fost atrase.

”România se poate dezvolta prin absorbție de fonduri europene. Din păcate, cu mai puțin de 2 luni până la finalul anului, după 10 luni din an deja trecute, puțin peste jumătate din fondurile externe nerambursabile alocate Ministerului Muncii au fost atrase”, a transmis aceasta pe pagina oficială de Facebook.

Violeta Alexandru a menționat că valorificarea tuturor oportunităților de finanțare nerambursabilă va fi una dintre prioritățile fundamentale ale mandatui său:”Țara noastră se modernizează dacă ne pasă să atragem resurse puse la dispoziție României. Vom pregăti fișe de proiecte pentru anii următori. Îmi pasă!”

În acest sens, Violeta Alexandra a subliniat că se va concentra în acest mandat pentru a repara ”situația gravă preluată”: ”Fac tot ceea ce pot pentru a salva cât mai mult din situația gravă preluată. Mai avem cam 1 lună, de fapt, după 20 decembrie puțin probabil să se mai facă plăți.”

”Cele mai multe proiecte (oricum, puține) sunt la Minister, în aparatul central. Cele mai puține – Casa de Pensii și Inspecția Muncii. Foarte puține proiecte la ANOFM, mă așteptam să găsesc cele mai multe proiecte aici. Păcat – pentru domeniul șomajului în care avem nevoie de resurse. Păcat – pentru creșterea capacității prin care să se livreze beneficii sociale, în mod profesionist”, informează aceasta.

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

Ministrul Fondurilor Europene, prima măsură de la preluarea mandatului: Vor fi simplificate procedurile pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii de apă și canalizare

Published

on

© Raluca Turcan/Facebook

Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, a anunțat luni prima măsură de sprijin pentru beneficiarii proiectelor de apă și canalizare, ca parte a unui amplu demers de simplificare și debirocratizare anunțat la preluarea mandatului de ministru al Fondurilor Europene, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Beneficiarii proiectelor de apă și apă uzată, implementate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, vor avea parte de o primă măsură de simplificare în elaborarea și aprobarea cererilor de finanțare pentru proiectele majore de dezvoltare a infrastructurii de apă și canalizare, informează Ministerul Fondurilor Europene.

Prin HG 813/2019 (publicată luni în Monitorul Oficial) pentru modificarea Anexei la Hotărârea Guvernului nr. 677/2017 privind aprobarea Metodologiei de analiză cost-beneficiu pentru investițiile în infrastructura de apă, Ministerul Fondurilor Europene a propus aplicarea unei rate standard (rată forfetară) pentru determinarea cuantumului investițiilor din fonduri nerambursabile ce pot fi susținute prin Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), în actuala perioadă de programare.

”Inițiativa reflectă unul dintre obiectivele mandatului meu, de a sprijini beneficiarii pe tot parcursul pregătirii și implementării proiectelor atât de necasare creșterii calității vieții cetățenilor”, a declarat Ioan Marcel Boloș.

Această măsură a fost necesară pentru accelerarea aprobării proiectelor majore de către Comsia Europeană, precum și pentru asigurarea unui portofoiu de proiecte care să contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare a României, respectiv accesul la servicii de alimentare cu apă și canalizare.

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

Premierul desemnat Ludovic Orban: Avem ca prioritate evitarea riscului de dezangajare a fondurilor europene

Published

on

© Partidul National Liberal/ Facebook

Premierul desemnat Ludovic Orban a susținut luni, în discursul său în plenul reunit al Parlamentului pentru învestirea Guvernului, că una din prioritățile asumate de viitorul cabinet executiv este evitarea riscului de dezangajare a fondurilor europene.

O prioritate este adoptarea măsurilor pentru evitarea riscului de dezangajare a fondurilor europene. Riscăm să pierdem 600 de milioane de euro în acest an, iar anul viitor 3,2 miliarde de euro, mai ales din cauza că pe POIM nu s-a semnat aproape niciun contract din marile proiecte”, a spus Orban, în plen.

Săptămâna trecută, în timpul audierilor din Comisiile de specialitate ale Parlamentului, propunerea de ministru pentru Ministerul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, a susținut că există un risc de dezangajare de 3,2 miliarde de euro în anul 2020.

De altfel, în programul de guvernare depus de PNL în Parlament, figurează ca obiectiv ”adoptarea măsurilor necesare pentru a evita riscul de dezangajare a fondurilor europene și pentru soluționarea situațiilor care fac obiectul procedurilor de infringement”.

Plenul reunit al Parlamentului României s-a întrunit luni pentru votul de învestire a Guvernului propus de premierul desemnat Ludovic Orban, la peste trei săptămâni distanță după ce cabinetul Vioricăi Dăncilă a fost demis prin moțiune de cenzură și cu șase zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending