Connect with us

INTERNAȚIONAL

Ministerul polonez de Externe, ţinta unui atac cibernetic. Purtător de cuvânt: Atacul a fost unul foarte sofisticat

Published

on

Ministerul polonez de Externe a fost ţinta unui atac cibernetic în cursul lunii decembrie despre care se crede că ar fi fost efectuat de hackeri ruşi din cadrul APT28 sau Fancy Bear, un grup implicat în atacurile cibernetice din timpul campaniei prezidenţiale din SUA, scrie cotidianul Rzeczpolita, potrivit Gândul.info.

Într-un material publicat în ediţia de luni a cotidianului Rzeczpospolita, citat de postul public de radio Polskie, se relatează că mai mulţi angajaţi ai ministerului au primit mailuri false care conţineau viruşi de tip troian ce aveau drept rol să sustragă informaţii. Atacul a fost unul foarte sofisticat, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului.

Potrivit agenţiilor de securitate americane, grupul Advanced Persistent Threat 28 (APT 28), cunoscut şi drept Fancy Bear, ar avea legături cu GRU, serviciul rus de spionaj militar. Hackeri din cadrul grupului ar fi participat la atacurile cibernetice care au vizat Partidul Democrat şi pe directorul de campanie a lui Hillary Clinton, John Podesta. Grupul este suspectat că ar fi fost implicat şi în atacurile cibernetice împotriva OSCE, Agenţiei Mondiale Antidoping, canalului de televiziune TV5 Monde.

Un recent raport comun al FBI, CIA și NSA arată că Moscova a încercat să favorizeze victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din toamna trecută în SUA în defavoarea candidatei democrate Hillary Clinton. Raportul agențiilor americane de spionaj arată că Rusia a dus o amplă campanie cibernetică pentru a-și îndeplini scopul, o operațiune care a fost ordonată de președintele Putin.

Cancelarul Angela Merkel a avertizat în luna noiembrie că Rusia ar putea încerca să influențeze alegerile din Germania de anul acesta prin intermediul unor atacuri cibernetice sau a unor campanii de dezinformare. Serviciile de informații germane au acuzat în mai multe rânduri serviciile secrete ruse că desfășoară campanii internaționale de atacuri cibernetice în scopul sabotajului și spionajului. În Germania, camera inferioară a parlamentului și partide politice au fost de asemenea vizate.

Citiți și:

Jens Stoltenberg, îngrijorat de creșterea numărului atacurilor cibernetice asupra NATO: Au existat peste 500 de atacuri în fiecare lună anul trecut

Șeful diplomației ruse: Acuzațiile privind atacurile cibernetice din SUA sunt fabricate

Ministrul olandez de Externe, îngrijorat cu privire la posibile atacuri cibernetice rusești: Nu sunt naiv

.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

NATO

NATO califică drept ”inacceptabile” amenințările lui Putin la adresa statelor europene cu centre de decizii ale Alianței: Cerem Rusiei să se concentreze pe revenirea la respectarea Tratatului INF

Published

on

Alianța Nord-Atlantică a calificat miercuri drept ”inacceptabile” ameninţările preşedintelui rus Vladimir Putin, care a spus că ia în calcul desfăşurarea de rachete capabile să lovească ”teritoriile unde se află centrele de decizie” ale NATO, relatează DPA, citat de Agerpres.

”Ameninţările Rusiei de a lua ca ţintă aliaţi (n.r. din cadrul NATO) sunt inacceptabile”, a transmis într-un comunicat purtătorul de cuvânt adjunct al NATO, Piers Cazalet.

”NATO nu are nicio intenţie de a desfăşura noi arme nucleare terestre în Europa”, a completat acesta.

”Cerem Rusiei să se concentreze pe revenirea la respectarea Tratatului privind forţele nucleare cu rază medie de acţiune (INF)”, a spus Piers Cazalet.

Afirmaţiile făcute de Rusia că sistemele NATO de rachete din Europa de Est încalcă tratatul ”sunt o încercare flagrantă de a distrage atenţia de la nerespectarea” de către Moscova a INF, a adăugat el.

”Apărarea antirachetă a Alianţei este pur defensivă”, a mai declarat Piers Cazalet.

”Sistemele Aegis Ashore din România şi Polonia respectă pe deplin Tratatul INF”, a spus purtătorul de cuvânt adjunct al NATO.

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri că Rusia ia în calcul desfăşurarea de rachete capabile să lovească ”teritoriile unde se află centrele de decizie”, în cazul în care SUA vor instala noile sisteme de armament în Europa.

Rusia nu intenţionează să desfăşoare prima astfel de rachete în Europa. Dacă însă acestea sunt desfăşurate şi livrate pe continentul european, aceasta va deteriora grav situaţia şi va genera grave ameninţări pentru Rusia”, a declarat preşedintele rus într-un discurs rostit în faţa camerelor reunite ale Parlamentului rus, Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei.

”Voi spune clar şi deschis: Rusia va fi constrânsă să desfăşoare armamente care ar putea fi utilizate nu doar împotriva teritoriilor de unde ar putea apărea o ameninţare directă, ci şi împotriva teritoriilor în care sunt situate centrele de decizie pentru folosirea rachetelor”, a ameninţat şeful statului rus.

”Rusia va reacţiona imediat de îndată ce ameninţarea împotriva sa va deveni reală şi-şi va orienta armamentul nu doar asupra ţărilor unde SUA îşi vor instala rachetele, ci şi asupra asupra Statelor Unite”, a avertizat Vladimir Putin în discursul rostit în faţa Adunării Federale.

Continue Reading

NEWS

Vladimir Putin trimite avertismente Statelor Unite și aliaților: Rusia va desfăşura rachete capabile să lovească nu doar Statele Unite, ci și țările unde se află centrele de decizie

Published

on

Președintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri că Rusia ia în calcul desfășurarea de rachete capabile să lovească ”teritoriile unde se află centrele de decizie”, în eventualitatea în care SUA vor instala noile sisteme de armament în Europa, informează AFP, citat de Agerpres.

”Rusia nu intenţionează să desfăşoare prima astfel de rachete în Europa. Dacă însă acestea sunt desfăşurate şi livrate pe continentul european, aceasta va deteriora grav situaţia şi va genera grave ameninţări pentru Rusia”, a declarat preşedintele rus într-un discurs rostit în faţa camerelor reunite ale Parlamentului rus, Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei.

”Voi spune clar şi deschis: Rusia va fi constrânsă să desfăşoare armamente care ar putea fi utilizate nu doar împotriva teritoriilor de unde ar putea apărea o ameninţare directă, ci şi împotriva teritoriilor în care sunt situate centrele de decizie pentru folosirea rachetelor”, a ameninţat şeful statului rus.

Rusia va reacţiona imediat de îndată ce ameninţarea împotriva sa va deveni reală şi-şi va orienta armamentul nu doar asupra ţărilor unde SUA îşi vor instala rachetele, ci şi asupra asupra Statelor Unite”, a avertizat Vladimir Putin în discursul rostit în faţa Adunării Federale.

Avertismentul liderului de la Kremlin vine în contextul în care Statele Unite au anunțat la finalul lunii ianuarie că își suspendă participarea la Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), care interzice rachetele sol-sol cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 km, acuzând Rusia de încălcarea prevederilor acestui document semnat în 1987. Moscova a răspuns într-un mod similar şi, dacă între timp părţile nu se vor răzgândi, tratatul va deveni caduc în luna august.

Pe 13 februarie, ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, cel care în 1987 cosemna, alături de președintele Statelor Unite ale Americii de la acea vreme, Ronald Reagan, Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF), lansa un apel Statelor Unite să reia ”un dialog serios” cu Rusia în problema armelor nucleare și avertiza împotriva ”tendințelor distructive periculoase” din politica mondială.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

SUA au trimis un nou distrugător în Marea Neagră pentru a consolida ”stabilitatea în regiune”. Reacția Rusiei

Published

on

Distrugătorul american “Donald Cook” se îndreaptă în Marea Neagră, pentru a doua oară de la începutul acestui an, informează site-ul Flotei a VI-a a Forţelor Maritime Militare ale SUA citat de agenţia RIA Novosti, informează Radio România România Actualități.

“Fiecare vizită aici ne oferă unica posibilitate de cooperare cu partenerii noştri maritimi”, a declarat comandorul Mathew Powell.

În comunicat se subliniază că prezenţa distrugătorului în Marea Neagră va consolida stabilitatea în regiune. De asemenea, “Donald Cook” va desfăşura manevre comune cu nave ale aliaţilor din NATO şi ale partenerilor din regiune.

Aceasta este a doua deplasare a distrugătorului american în Marea Neagră de la începutul acestui an. În luna ianuarie, USS “Donald Cook” a intrat în portul Batumi din Georgia şi a participat la exerciţii cu două nave ale Pazei de Coastă a Georgiei.

Distrugtorul “Donald Cook” a fost dat în exploatare din anul 1998, iar principalul armament aflat în dotarea acestuia sunt rachetele de croazieră “Tomahawk”. La bordul vasului se află între 56 şi 96 de rachete de acest tip. 

În replică, un grup de nave din cadrul Flotei Rusiei din Marea Neagră, între care corveta Orehovo-Zuevo şi nava de recunoaştere Ivan Hurs, a început o misiune de supraveghere neîntreruptă a distrugătorului american USS Donald Cook, precizează Agerpres, citând agenţia de presă oficială rusă TASS.

Anul trecut, SUA au trimis în Marea Neagră distrugătorul USS Carney, echipat cu sistem de apărare antirachetă Aegis, cu scopul de a desfăşura operaţiuni de securitate maritimă şi de a îmbunătăţi capacitatea de interoperabilitate cu aliaţii şi partenerii din regiune.

Potrivit celei de-a șasea Flote Americane, navele SUA operează cu regularitate în Marea Neagră, prin rotaţie, în conformitate cu Convenţia de la Montreux şi cu dreptul internaţional.

Prezența navalo-militară a SUA în Marea Baltică și Neagră a fost lansată în aprilie 2014 ca o modalitate de a demonstra angajamentul NATO în contextul în care regiunea se confrunta cu noi provocări în domeniul securităţii.

Potrivit Convenţiei de la Montreux semnată în 1936, navele ţărilor neriverane sunt obligate să notifice Turcia în avans despre trecerea lor prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, care leagă Marea Mediterană de Marea Neagră.

În conformitate cu prevederile acestei convenţii, navele ţărilor neriverane nu pot rămâne în Marea Neagră mai mult de 21 de zile.

Continue Reading
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending