Miniștrii de externe ai statelor G20 au adoptat o declarație privind securitatea alimentară, cu scopul de a eradica foametea

Miniştrii de externe ai statelor G20 au adoptat marţi, la Matera, în sudul Italiei, o declaraţie cu obiectivul de a contribui la eradicarea foametei care continuă să se extindă în lume, informează Agerpres. 

„Am adoptat astăzi  declaraţia de la Matera cu privire la securitatea alimentară. Este vorba despre un document concret, o invitaţie la acţiune pentru toată comunitatea internaţională”, a anunţat şeful diplomaţiei italiene, Luigi Di Maio, a cărui ţară prezidează G20.

De asemenea, acesta a subliniat că din cauza pandemiei, foametea ar putea lovi 100 milioane de persoane în plus. „Securitatea alimentară înseamnă ajutarea familiilor lovite de criza economică provocată de pandemie, atât în ţările noastre, cât şi în cele în curs de dezvoltare”, a mai spus el.  

Declaraţia în zece puncte se rezumă la o serie de constatări şi de obiective fără valoare constrângătoare, amintind mai ales că obiectivul stabilit de ONU de eradicare a sărăciei până în 2030 pare imposibil de atins.

„Dacă tendinţele actuale vor continua, numărul de persoane care vor suferi de foame ar putea atinge 840 milioane până în 2030”, au transmis semnatarii.

Mai mult, aceștia propun o serie de iniţiative care să stopeze această tendinţă: acordarea de puteri sporite femeilor şi tinerilor, favorizarea programelor de protecţie socială, creşterea investiţiilor în alimentaţia durabilă sau accelerarea adaptării agriculturii la schimbările climatice.

„Ne angajăm să ne întărim eforturile colective pentru a pune în aplicare acest apel la o mobilizare mondială”, au afirmat semnatarii.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare