Connect with us

INTERNAȚIONAL

Miniștrii de finanțe G7 au ajuns la un acord istoric pentru un impozit global de minimum 15% pentru marile corporații

Published

on

©UK Government's economic and finance ministry - Twitter

Grupul principalelor șapte economii ale lumii  a ajuns sâmbătă la un acord pentru un impozit global minim de cel puțin 15%, relatează Reuters și Digi24.

Reforma ar urma să limiteze capacitatea marilor corporații de a-și muta profiturile în paradisuri fiscale pentru a scăpa de taxe.

Este o decizie „istorică”, potrivit ministrului britanic de Finanțe, Rishi Sunak, citat de BBC.

„Vom asigura o coordonare adecvată între aplicarea noilor reguli fiscale internaționale și eliminarea tuturor impozitelor pe servicii digitale și a altor măsuri similare relevante pentru toate companiile”, au anunțat miniștrii de finanțe din G7, grup care include SUA, Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Japonia, Italia.

În urma unor ani de discuții, miniștrii de finanțe au convenit asupra unor reforme prin care multinaționalele își vor plăti partea lor echitabilă de taxe în țările în care își desfășoară activitatea.

Aceștia au convenit, de asemenea, asupra principiului unei rate minime globale care să garanteze că multinaționalele plătesc impozite de cel puțin 15% în fiecare țară în care își desfășoară activitatea.

Pentru a se asigura că piețele își joacă rolul în tranziția către un nivel net zero, grupul a urmat, de asemenea, exemplul Marii Britanii, angajându-se să impună firmelor obligația de a raporta impactul asupra climei al deciziilor lor de investiții, precum și măsuri concrete de combatere a criminalității ecologice, potrivit comunicatului oficial G7.

Miniștrii de finanțe din Grupul principalelor șapte economii au discutat vineri la Londra despre înființarea unei cote a impozitului de profit la nivel global pentru companii precum Google, Facebook și Amazon.

Reuniunea a fost prezidată de ministrul britanic de finanțe Rishi Sunak și va fi prima dată când toți cei șapte miniștri se vor întâlni față în față de la începutul pandemiei de coronavirus.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

REPUBLICA MOLDOVA

Natalia Gavrilița, întâlnire cu Josep Borrell: După valurile devastatoare de corupție, R. Moldova are ocazia de a se reconstrui. UE este partenerul nostru esențial în calea spre redresare

Published

on

© Natalia Gavrilița - Facebook

În cadrul primei vizite oficiale la Bruxelles, premierul Republicii Moldova,  Natalia Gavriliţa, a avut luni seară o întâlnire de lucru cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, iar după întrevedere ambii au susținut un briefing de presă. 

„Vă mulțumesc foarte mult pentru invitația dvs. la Bruxelles. A fost o plăcere și onoare să ne întâlnim și să discutăm deschis despre relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Mă bucur să am prima vizită în străinătate în calitate de prim-ministru al Republicii Moldova la Bruxelles”, i-a transmis aceasta oficialului european.

„După ani de eșecuri și evoluții îngrijorătoare în democrația noastră, în sistemul nostru de justiție și după mai multe valuri devastatoare de corupție, țara mea are acum o oportunitate unică de a se reconstrui și de a se curăța. Aceasta este o mare șansă pentru cetățenii Republicii Moldova, iar UE este partenerul nostru esențial în calea noastră spre redresare”, a adăugat Natalia Gavriliţa. 

Mai mult, prim-ministrul a transmis că prin vizita de la Bruxelles își dorește relansarea dialogului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, amintind că parteneriatul lor este unul puternic, dar „este loc pentru o cooperare și mai profundă și pentru legături politice, economice și sectoriale mai puternice”. 

„Sunt convinsă că acest parteneriat este cheia prosperității țării noastre și sper că vom continua să consolidăm cooperarea. Am discutat cu Înaltul Reprezentant Borrell agenda reformelor în care este angajată Republica Moldova”, a mai spus ea. 

Mai mult, șefa guvernului de la Chișinău a menționat că în  lunile următoare țara sa se va concentra asupra continuării reformei sistemului de justiție și a luptei împotriva corupției, gestionarea pandemiei de COVID-19, promovarea redresării economice și a condițiilor pentru creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă și  consolidarea instituțiilor statului și reziliența țării.

„Mă bucur foarte mult că UE sprijină Moldova pe fiecare dintre aceste priorități. Cu referire la reforma justiției, țin să menționez că suntem în contact strâns cu UE și Consiliul Europei și așteptăm cu nerăbdare să ne actualizăm dialogul în acest domeniu. Mă voi întâlni cu comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, pentru a discuta despre planurile concrete pentru reforma justiției. Aceasta este o prioritate absolută pentru țara noastră”, a adăugat Natalia Gavriliţa. 

În continuare, premierul Republicii Moldova a transmis faptul că țara sa este  recunoscătoare Uniunii Europene și statelor sale membre pentru sprijinul în furnizarea de echipamente medicale, vaccinuri și alte materiale necesare pentru susținerea sistemului de sănătate în ultimele luni: „multe vieți au fost salvate datorită acestui sprijin, iar cetățenii moldoveni sunt extrem de recunoscători pentru aceasta”. 

În final, Natalia Gavriliţa a subliniat că  Uniunea Europeană a oferit Moldovei un plan generos de redresare economică de până la 600 milioane euro în subvenții, împrumuturi, garanții și investiții, acest sprijin fiind esențial pentru a menține economia Republicii Moldovei funcțională și rezistentă.

„Vrem să creștem investițiile în țara noastră, să îmbunătățim climatul de afaceri, să demonopolizăm economia, să facilităm transformarea digitală și să folosim toate resursele acordate Moldovei pentru a stimula o economie mai ecologică și mai durabilă. Ne vom concentra în continuare pe buna guvernare, pe consolidarea capacității noastre instituționale, dar și pe securitate și reziliență. Mă bucur că există deschidere din partea UE pentru a actualiza dialogul de securitate și cooperarea cu Republica Moldova. Combaterea amenințărilor hibride, îmbunătățirea securității cibernetice, reformarea instituțiilor cheie din sectorul securității, discutarea altor probleme regionale urgente ar trebui să fie pe agenda acestui dialog”, a conchis prim-ministrul. 

La rândul său, Josep Borrell a felicitat-o pe Natalia Gavriliţa pentru pentru mandatul puternic pe care l-a primit din partea poporului moldovean: „acest mandat vă ajută să avansați reformele”.

„ Am discutat perspectivele de consolidare a cooperării dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova. Salut obiectivul dvs. clar de a apropia Moldova de Uniunea Europeană, pe baza valorilor noastre comune de democrație, stat de drept și respectarea drepturile omului. Susținem cu tărie agenda ambițioasă de reforme a guvernului dumneavoastră, în special în domeniul statului de drept, al reformei sistemului judiciar și al combaterii corupției. Cred că este foarte important ca aceste reforme să fie durabile și să obțină rezultatele așteptate. Comisia Europeană a promis sprijin financiar pentru punerea lor în aplicare”, a transmis șeful diplomației UE, Josep Borrell, potrivit comunicatului oficial. 

Citiți și: Natalia Gavrilița efectuează prima vizită de lucru la Bruxelles în calitate de premier al Republicii Moldova, în cadrul căreia va avea întrevederi cu mai mulți oficiali europeni

În context, Natalia Gavriliţa s-a întâlnit luni și cu președintele Consiliului European, Charles Michel, mulțumindu-i  înaltului oficial pentru susținerea pe care Consiliul European o oferă Republicii Moldova. 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen face apel la populația României să se vaccineze anti-COVID-19: Convingerea oamenilor de a se vaccina ține de autoritățile naționale. Este nevoie de comunicare bună

Published

on

© European Union 2021/ Source: EC - Audiovisual

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, face apel la populația României să se vaccineze, potrivit declarației de presă susținută luni, 27 septembrie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, cu ocazia vizitei sale pentru aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență. 

„Vaccinarea este extrem de importantă. Vaccinarea salvează vieți, vă protejează pe dvs., dar și pe cei dragi. În Uniunea Europeană avem norocul de a avea acces la vaccinuri în momentul de față, ceea ce reprezintă un avantaj enorm pentru a ne proteja cetățenii europeni, dar și pentru a reduce riscul de a răspândi boala și ca alte variante îngrijorătoare să apară. Vă încurajez, dacă nu ați profitat de ocazie, să o faceți. Profitați de ocazie și vaccinați-vă”, a transmis șefa executivului european.

De asemenea, Ursula von der Leyen a menționat că decizia legată de convingerea oamenilor de a se vaccina ține de competența națională. 

„Din experiența mea este nevoie de comunicare bună. Este foarte important faptul că 73% din populația adultă din Uniunea Europeană este deja vaccinată, iar lucrurile evoluează în sens pozitiv. Consecințele virusului nu mai sunt atât de grave. Știm că vaccinul a salvat vieți. Încurajez pe toată lumea să se vaccineze”, a punctat aceasta. 

Tot în acest sens, premierul Florin Cîțu a reamintit că instituția Comisiei Europene a ajutat foarte mult România prin faptul că a avut acces la vaccin în același moment ca toate țările din Uniunea Europeană.

„Sunt mai multe variante în UE şi după cum ştiţi şi la noi se iau în calcul aceste variante pentru a accelera campania de vaccinare. Am văzut că a început să crească, în această perioadă, numărul persoanelor care se vaccinează. Am spus de fiecare dată – singura soluţie pentru a depăşi pandemia o reprezintă vaccinarea. Orice altă măsură nu face decât să încetinească, dar nu elimină pandemia. Ne uităm să vedem în restul ţărilor din Uniunea Europeană care sunt măsurile care au avut cel mai mare impact şi le vom folosi şi aici”, a spus el. 

Președintele României, Klaus Iohannis a menționat că fără implicarea Ursulei von der Leyen România nu ar fi beneficiat de un număr important de doze de vaccin.

„Doamna președintă a avut inițiativa, a riscat și a pus pe picioare un mecanism prin care întreaga Uniune Europeană beneficiază de doze foarte multe de vaccin. Sănătatea nu este o competență a Comisiei Europene. Sănătatea este de competență națională, dar această chestiune, fără intervenția și fără sprijinul Comisiei nu ar fi putut să fie rezolvată. Sprijinul Comisiei constă în dozele de vaccin care vor veni în continuare în România”, a declarat acesta. 

„Au fost folosite peste 10 milioane de doze de vaccin în România, fiind aproape 5 milioane și jumătate de români care sunt vaccinați cu schema completă. În timp ce noi avem mii și mii de cazuri zilnice și internați la ATI și decese, în Danemarca s-a renunțat la toate restricțiile pentru că s-au vaccinat aproape toți. Împreună cu premierul convenit să ne întâlnim încă din această săptămână se reevaluăm campania de vaccinare și să vedem cum putem să o repunem pe roate. Avem arma cu care putem să terminăm pandemia, dar nu o folosim”, a adăugat Klaus Iohannis.

Uniunea Europeană a atins la finalul lunii august o etapă crucială în privința imunizării împotriva COVID-19, 70 % din populația adultă europeană fiind în prezent vaccinată complet. 

Comisia Europeană atrage atenția că vaccinarea rapidă și completă a tuturor populațiilor vizate – în Europa și la nivel mondial – este esențială pentru a controla impactul pandemiei.

UE este în continuare lider în ceea ce privește răspunsul multilateral. UE a exportat jumătate din vaccinurile produse în Europa către alte țări din lume, adică aceeași cantitate pe care a furnizat-o cetățenilor săi. Team Europe a contribuit cu aproape 3 miliarde EUR la mecanismul COVAX pentru a contribui la asigurarea a cel puțin 1,8 miliarde de doze pentru 92 de țări cu venituri mici și medii inferioare. În prezent, COVAX a furnizat peste 200 de milioane de doze în 138 de țări.

Comisia Europeană a rezervat până în prezent 4,6 miliarde de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 și sunt în curs negocieri pentru doze suplimentare. Comisia colaborează, de asemenea, cu industria pentru a spori capacitatea de producție a vaccinurilor.

În același timp, ea a demarat activități de abordare a noilor variante, cu scopul de a dezvolta și de a produce rapid vaccinuri eficace împotriva acestor variante pe scară largă. Incubatorul HERA contribuie la răspunsul la această amenințare.

În prezența președintei Comisiei Europene, a președintelui Klaus Iohannis și a prim-ministrului Florin Cîțu, care au semnat simbolic PNRR, România a devenit cea de-a 20-a țară din Uniunea Europeană care a primit undă verde din partea executivului european pentru planul său de redresare.

Continue Reading

NEWS

Premiul pentru drepturile omului ”Vaclav Havel” 2021 a fost acordat opozantei belaruse Maria Kolesnikava: A arătat că este pregătită să își riște propria siguranță pentru o cauză mai mare decât ea însăși

Published

on

© Council of Europe

Premiul pentru drepturile omului Vaclav Havel al Consiliului Europei pentru 2021 care recompensează acțiunile remarcabile ale societății civile în apărarea drepturilor omului, a fost acordat liderului opoziției și activistei belaruse Maria Kolesnikava.

Premiul, în valoare de 60.000 de euro, a fost înmânat în cadrul unei ceremonii speciale în ziua deschiderii sesiunii plenare de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de la Strasbourg, potrivit unui comunicat al instituției. 

Maria Kalesnikava este unul dintre liderii opoziției din Belarus și membră a Consiliului de Coordonare. Ea a fost șefa sediului de campanie al fostului candidat la președinție Viktar Babaryka și a devenit unul dintre cele trei simboluri feminine ale opoziției belaruse și ale luptei poporului belarus pentru libertățile civile și politice și pentru drepturile fundamentale.

Ea a fost răpită la Minsk în septembrie 2020 și a ținut prima pagină a ziarelor când și-a rupt pașaportul la frontieră pentru a împiedica îndepărtarea sa forțată și exilul din Belarus. Ulterior a fost reținută, iar în septembrie 2021 a fost condamnată la 11 ani de închisoare pentru activitatea sa politică.

Primind premiul în numele ei, sora Mariei, Tatsiana Khomich, a mulțumit comitetului de premiere și a declarat că sora ei dorește să dedice victoria sa tuturor celor din Belarus care luptă pentru drepturile lor. ”Acest premiu este un semn de solidaritate a întregii lumi democratice cu poporul din Belarus. Este, de asemenea, un semn pentru noi, belarușii, că comunitatea internațională ne susține și că suntem pe drumul cel bun”, a transmis sora opozantei belaruse.

Prezentând premiul, președintele APCE, Rik Daems, care a prezidat juriul de selecție, a precizat că luând de atitudine ”împotriva unui regim care a ales forța și brutalitatea împotriva protestelor pașnice și legitime, doamna Kalesnikava a arătat că este pregătită să își riște propria siguranță pentru o cauză mai mare decât ea însăși – a dat dovadă de un adevărat curaj.”

Uniunea Europeană a condamnat ”disprețul flagrant” al Belarusului pentru drepturile omului, după condamnarea opozanților Maria Kolesnikova și Maxim Znak, unele dintre figurile importante ale mișcării de contestare din vara lui 2020 împotriva regimului Lukașenko.

”UE deplânge faptul că regimul de la Minsk continuă să nu respecte în mod flagrant drepturile omului și libertățile fundamentale ale poporului din Belarus. De asemenea, UE reiterează cererile de eliberare imediată și necondiționată a tuturor deținuților politici din Belarus (care numără în prezent peste 650 de persoane), inclusiv a Mariei Kolesnikova și a lui Maxim Znak, a jurnaliștilor și a tuturor persoanelor care se află în spatele gratiilor pentru că și-au exercitat drepturile. Belarus trebuie să își respecte angajamentele și obligațiile internaționale în cadrul ONU și OSCE. UE va continua eforturile sale de promovare a responsabilității pentru represiunea brutală exercitată de autoritățile belaruse”, este precizat într-un comunicat publicat de Serviciul European de Acțiune Externă.

La rândul lor, Statele Unite au solicitat regimului de la Minsk să pună capăt ”represiunii împotriva cetățenilor din Belarus”, stat membru OSCE, care ”s-a angajat să respecte dreptul la un proces echitabil de către un tribunal independent și imparțial, precum și drepturile la libertatea de exprimare și de întrunire pașnică”.

”Suntem alături de parteneri cu aceleași vederi în sprijinul aspirațiilor poporului belarus pentru un viitor democratic și prosper într-o țară liberă și independentă. La 9 august, am emis un ordin executiv care solicită explicații regimului Lukașenko pentru atacurile sale împotriva democrației și a drepturilor omului, pentru represiunea transnațională și pentru corupție. (…) Reiterăm apelul nostru către autoritățile belaruse de a începe un dialog autentic cu opoziția democratică și cu membrii societății civile, care să conducă la alegeri libere și corecte sub observație internațională”, a precizat Departamentul de Stat american.

Justiţia din Belarus a condamnat-o luni la 11 ani de închisoare pe opozanta Maria Kolesnikova. Sentinţa este cea mai recentă măsură din campania de reprimare a opoziţiei dusă de regimul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

Condamnarea sa şi a unui alt acuzat, Maxim Znak, acesta din urmă la zece ani de detenţie, au fost anunţate de serviciul de presă al lui Viktor Babarîko, un alt opozant închis pentru care au lucrat cei doi.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
REPUBLICA MOLDOVA11 mins ago

Natalia Gavrilița, întâlnire cu Josep Borrell: După valurile devastatoare de corupție, R. Moldova are ocazia de a se reconstrui. UE este partenerul nostru esențial în calea spre redresare

Dacian Cioloș26 mins ago

Dacian Cioloș s-a întâlnit la Bruxelles cu prim-ministrul Republicii Moldova: Voi ajuta la deblocarea cât mai multor dosare care țin de cooperarea cu UE și România

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Ursula von der Leyen, după aprobarea PNRR în România: Mulțumesc Klaus Iohannis și Florin Cîțu. Acum, toate eforturile trebuie să se concentreze pe implementarea la timp a reformelor

Dacian Cioloș12 hours ago

Dacian Cioloș: USR PLUS are tot dreptul să fie mândru de aprobarea PNRR. Meritele sunt ale tuturor celor care muncesc pentru o Românie modernă

U.E.14 hours ago

De la București, Klaus Iohannis și Ursula von der Leyen anunță că tema prețurilor mari la energie va fi discutată în Consiliul European săptămâna viitoare: Este o problemă globală

FONDURI EUROPENE14 hours ago

Cristian Ghinea anunță înființarea unui think-tank care va monitoriza și asista implementarea PNRR: Planul are același calificativ ca planurile Franței și Germaniei

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Ursula von der Leyen face apel la populația României să se vaccineze anti-COVID-19: Convingerea oamenilor de a se vaccina ține de autoritățile naționale. Este nevoie de comunicare bună

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Ursula von der Leyen, despre implementarea PNRR: Există relații de lucru excelente și multă încredere între Comisie și administrația de la București

Dragoș Pîslaru15 hours ago

Dragoș Pîslaru explică cum a obținut România calificative maxime la 10 dintre cele 11 criterii de evaluare a PNRR-ului de 29,2 miliarde de euro

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Ursula von der Leyen, reverență pentru ”medici, infirmiere și întreg personalul spitalicesc” din România: Vă mulțumesc pentru profesionalismul și dedicarea de care ați dat dovadă

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Ursula von der Leyen, despre implementarea PNRR: Există relații de lucru excelente și multă încredere între Comisie și administrația de la București

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Președinta Comisiei Europene „felicită sincer” România pentru lucrul la venitul minim de incluziune care va sprijini persoanele cele mai vulnerabile și gospodăriile cu venituri mici

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Moment istoric pentru apartenența României la UE: Președinta Comisiei Europene a dat undă verde, la București, PNRR-ului de 29,2 miliarde de euro

COMISIA EUROPEANA18 hours ago

Klaus Iohannis a primit-o pe Ursula von der Leyen la Palatul Cotroceni. Președinta Comisiei Europene este în România pentru a semna PNRR

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 day ago

Rareș Bogdan a fost ales prim-vicepreședinte al PNL pentru comunicare și relații internaționale: România are nevoie de reforme. Nimeni nu ne va ierta dacă nu facem investiții

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Gheorghe Falcă a fost ales vicepreședinte al PNL pentru fonduri europene și dezvoltare regională: Modernizarea României, al treilea mare proiect de țară, după aderarea la UE și NATO

POLITICĂ3 days ago

Florin Cîțu este noul președinte al Partidului Național Liberal: Acest vot mă onorează și mă responsabilizează. Vă promit că voi fi președintele tuturor liberalilor

ONU6 days ago

În primul discurs la ONU, Maia Sandu cere retragerea trupelor Rusiei din Transnistria și anunță că a început curățarea Republicii Moldova de regimurile corupte

Dragoș Pîslaru6 days ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Cel mai optimist scenariu pentru aderarea României la zona euro ar fi în 2028

ONU6 days ago

Klaus Iohannis, la ONU: România susține rolul de lider al Uniunii Europene în materie de schimbări climatice

Team2Share

Trending