Ministrul Apărării, Mihai Fifor, şi-a dat demisia din Guvern, înainte de şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

„Am făcut o analiză foarte serioasă, am văzut ca s-a întâmplat în ultimle luni şi am considerat că pot să merg lângîă echipă la partid, să încercîm să pregătim dou ani grei care urmează. Cred că e nevoie să întîrim echipa şi să putem pregpti proiectele importante. Am rugat-o pe doamna prim ministru şi pe domnul preşedinte Dragnea să fie de acord să-mi depun mandatul să să pot să merg la partid să mă implic serios”, a declarat Mihai Fifor, înainte de şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, potrivit ȘtirileProtv.
Mihai Fifor a devenit ministru al Apărării în septembrie 2017, în guvernul Tudose, când i-a luat locul lui Adrian Țuțuianu.
Acesta a condus Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, comisia de Transporturi, iar în martie 2014, Fifor a fost ales preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile de la Nana.
Fifor a absolvit in 2009 cursul „Securitate și bună guvernare” la Colegiul Național de Apărare, precum și Colegiul Național de Afaceri Interne.
Fifor a fost senator de Dolj în legislatura trecută.
.




