Ministrul de Externe din Groenlanda și-a exprimat dorința unei cooperări consolidate cu UE și a indicat sectorul mineralelor critice: Este un partener de nădejde

Ministrul de Externe al Groenlandei a sugerat că Uniunea Europeană ar putea exploata râvnitele sale resurse minerale, în contextul amenințărilor președintelui american Donald Trump de a confisca insula.

Grație vastelor sale depozite de pământuri rare și poziției sale strategice în Arctica, Groenlanda – un teritoriu danez autonom cu o populație de aproximativ 60 000 de locuitori – a devenit un actor geopolitic din ce în ce mai important, al cărui profil global a fost amplificat de declarațiile agresive ale lui Trump.

Ministrul de externe Vivian Motzfeldt a declarat pentru Politico într-un interviu exclusiv în timpul unei călătorii diplomatice la Bruxelles că dorește să aprofundeze legăturile ”bilaterale” cu UE și a indicat mineralele prețioase ale Groenlandei drept un domeniu în care să își unească forțele.

”Ei primesc ceva pește de la noi, iar pe de altă parte avem o piață liberă, putem exporta în UE fără costuri suplimentare”, a spus ea. ”Dar astăzi, dorim să ne extindem cooperarea bazată nu numai pe pescuit, ci și pe mineralele critice și energie”, a continuat aceasta.

”Aceasta este ceea ce oferă Groenlanda, iar restul lumii, statele care gândesc la fel ca noi, au nevoie de un viitor mai verde, de energie regenerabilă”, a adăugat ea.

În terenul înghețat al Groenlandei sunt îngropate aproximativ 40 dintre cele 50 de minerale esențiale pe care SUA le consideră vitale pentru securitatea lor națională. Resursele, de la uraniu la grafit, sunt esențiale pentru industria prelucrătoare și lanțurile globale de aprovizionare, deși rezervele Groenlandei sunt în mare parte neexplorate și neexploatate.

Bogățiile sale minerale înseamnă că insula are răspunsul la ”o întrebare foarte importantă” care ar putea duce la ”o cooperare consolidată cu UE”, a declarat Motzfeldt.

”Desigur, dorim să avem o cooperare în ceea ce privește mineralele noastre critice cu țările care gândesc la fel, iar (UE) este un partener de nedăjde, ne place de ei”, a spus ea.

Politicianul groenlandez, care s-a întâlnit joi cu Înaltul Reprezentant al UE Kaja Kallas, a invitat membrii Comisiei Europene să viziteze insula. ”Toți comisarii care doresc să vină și să ne viziteze sunt mai mult decât bineveniți”, a spus ea.

De asemenea, Motzfeldt a atacat administrația Trump în legătură cu informațiile privind spionarea Groenlandei de către SUA, după ce Wall Street Journal a relatat săptămâna trecută că agențiile americane de informații au fost îndrumate să colecteze informații despre insulă.

Ulterior, ministrul danez de externe, Lars Løkke Rasmussen, l-a convocat pe ambasadorul american pentru a protesta și a cere răspunsuri.

”Ar trebui să fim prieteni. Noi suntem aliați. Aliații nu fac astfel de lucruri. Situația este nouă pentru noi și pentru restul lumii, pentru că nu faci … așa ceva aliatului tău”, a declarat Motzfeldt.

Presupusele activități sub acoperire sunt cel mai recent episod al unei campanii americane de presiune care a început odată cu refuzul lui Trump de a exclude achiziționarea Groenlandei prin forță militară și care a dus la trimiterea pe insulă a fiului cel mare al președintelui și a vicepreședintelui JD Vance.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare