Connect with us

ROMÂNIA

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu: Revoluția din decembrie 1989 a așezat țara pe un făgaș istoric care a condus-o în lumea valorilor europene și euroatlantice, în UE și NATO

Published

on

© MAI

Revoluția din decembrie 1989 a așezat țara ”pe un făgaș istoric care a  condus-o salutar în lumea valorilor europene și euroatlantice, în Uniunea Europeană și NATO, în mijlocul țărilor democratice, alături de parteneri strategici cu care ne sprijinim și cooperăm reciproc în idealurile și interesele noastre de dezvoltare și securitate”, a evidențiat ministrul de Interne, Cătălin Predoiu. 

”În decembrie 1989, Istoria Națională și-a schimbat cursul și s-a reconectat la flacăra Libertății, Justiției și Democrației. Orele Astrale din decembrie 1989 au fost posibile prin voință populară, curaj individual și jertfă de sânge nevinovat. În 16 decembrie 1989, în Timișoara, românii au respins cu orice risc și orice cost, pentru totdeauna, apăsarea dictaturii comuniste, transformate în greu încercații ani 1980 într-una din cele mai rele forme ale sale, o dictatură cvasi – stalinistă, de un anacronism istoric deplin. În câteva zile, Flacăra Revoluției a izbucnit și în București, instinctul și setea de eliberare a românilor au irumpt pe străzile Capitalei, ținând piept represiunii din primele zile ale Revoluției din 1989. Zilele și nopțile de tensiune și veghe în fiecare casă, confruntări în stradă, represiune violentă și sacrificiu conștient și înălțător în fața gloanțelor dictaturii, au culminat cu prăbușirea regimului comunist în formele sale aparente în ziua de 22 decembrie 1989”, a amintit Predoiu într-un mesaj publicat pe Facebook. 

Acesta a deplâns faptul că nici până astăzi adevărul despre crimele ”din decembrie 1989 și ianuarie 1990” nu a ieșit la iveală.

”Au urmat alte zile la fel de dramatice și sângeroase, marcate pe alocuri de confuzie și evenimente a căror deslușire ulterioară în Agora liberă de către martori, istorici, jurnaliști, au demonstrat irefutabil nevoia de a fi lămurite prin adevăr judiciar, Adevăr pe care, nici până astăzi, Justiția nu l-a putut oferi complet românilor. Este o restanță pe care românii o așteaptă încă onorată de către Justiția noastră. Ea trebuie să lămurească cât mai grabnic responsabilii pentru crimele din decembrie 1989 și ianuarie 1990”, a fost apelul lansat de ministrul de Interne.

Din păcate, ”acest drum natural și firesc a fost mult încetinit vreme de 10 ani, în anii 1990, de forțe, partide și figuri politice remanente ale comunismului”, a continuat Cătălin Predoiu.

În viziunea sa, ”cu atât mai mult este important astăzi să accelerăm ritmul modernizărilor naționale, să întărim legea și justiția, să întronăm deplin profesionalismul și meritocrația în toate și complet, să pregătim continuu Țara pentru lumea provocatoare de astăzi și de mâine, pentru ancorarea ei puternică, în fiecare zi, în lumea democratică, liberă. Este singurul mod prin care putem să onorăm continuu jertfa de sânge a Eroilor căzuți în decembrie 1989, victime ale represiunii comuniste și în ianuarie 1990, victime ale asasinatelor de tip terorist”, a opinat ministrul de Interne.

El a dat asigurări că pentru ”Ministerul Afacerilor Interne, angajații și structurile sale, obiectivele serviciului public sunt cu atât mai imperative. Activitatea ministerului care apără legea și cetățenii, care asigură paza frontierelor, ordinea și siguranța publică, salvarea în situații de urgență, precum și desfășurarea unor activități civile cheie pentru fiecare cetățean, trebuie să fie impecabil aliniată profesionalismului și integrității. Sunt conștient de progresele și modernizările petrecute în Ministerul Afacerilor Interne în ultimii 34 de ani, sunt determinat să îmi aduc contribuția personală la continuarea acestora și să mă asigur că răsplătim așteptările cetățenilor și ale comunităților”.

”Să ne demonstrăm prin fapte și rezultate concrete, demni de Tricolorul albastru, galben și roșu, sub care Ministerul Afacerilor Interne și fiecare din membrii săi își desfășoară activitatea! Recunoștință veșnică Eroilor Revoluției din 1989!”, a conchis Cătălin Predoiu.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

ROMÂNIA

România a absorbit 97% din fondurile alocate în cadrul Politicii de Coeziune 2014-2020, anunță ministrul Adrian Câciu: Țara noastră a primit până în acest moment 23,2 miliarde de euro

Published

on

© MIPE

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că România a primit, până în acest moment, 23,288 de miliarde de euro din alocarea finală de 24 de miliarde de euro din Politica de Coeziune aferentă exercițiului financiar multianual 2014-2020, ajungând astfel la un grad de absorbție de 97% din alocarea finală.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, acesta a menționat că, ”la momentul intrării la guvernare, noiembrie 2021, România primise doar 11,8 miliarde euro din cele 24 de mld cuvenite pe Politica de Coeziune”, având un ” grad de absorbție de 50%? (50% la un an după terminarea perioadei normale de absorbție și intrând în perioada de extindere n+3)”.

”În acești doi ani și jumătate de când suntem la guvernare, iată, au intrat în România sume duble față de cei șapte ani anteriori de când exercițiul financiar 2014-2020 intrase în vigoare”, a explicat Câciu.

Acesta s-a întrebat ”cum ar fi arătat România fără acest rezultat”, care vine pentru ”că suntem o echipă în Guvern, în ministere și pentru că avem o coaliție stabilă care a înțeles că interesul României este peste cel politic, de partid, iar ura și dezbinarea precum și concursul <<cine e mai deștept>> nu fac decât să distrugă o nație!

”Vom continua să construim și să dezvoltăm România”, a încheiat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Dacă luăm drept element comparativ exercițiul financiar multianual 2007-2013, observăm o îmbunătățire a performanței României când vine vorba de absorbția fondurilor europene.

Potrivit documentelor publicate de ministerul de resort, stadiul absorbției fondurilor UE pentru programele operaționale 2007-2013 la 31 martie 2017 a fost de 90,44%.

Continue Reading

ROMÂNIA

Premierul Marcel Ciolacu: Suntem pe deplin solidari cu poporul israelian în fața atacului Iranului. Condamnăm cu fermitate acest atac

Published

on

© Guvernul României

Suntem pe deplin solidari cu poporul israelian în fața atacului Iranului, a subliniat premierul Marcel Ciolacu într-un mesaj publicat pe platforma X, fostă Twitter.

”Condamnăm cu fermitate acest atac și susținem dreptul Israelului de a asigura securitatea cetățenilor săi”, a continuat acesta.

Sâmbătă, Iranul și-a pus în practică amenințarea de a riposta la atacul letal asupra consulatului său din Siria cu un atac aerian de amploare împotriva Israelului, informează Politico Europe.

Pentru a se apăra, Israelul a pus în funcțiune Iron Dome, un sistem de apărare antiaeriană dat în folosință în 2011 care, potrivit dezvoltatorilor săi, a reușit să intercepteze peste 90% din rachetele care se apropiau. Sistemul, fabricat în comun de RTX și Rafael Advanced Defense Systems, detectează un atac care se apropie și poate lansa o contra-rachetă Tamir pentru a intercepta un atac.

Atacurile cu drone și rachete ar putea genera o escaladare majoră a luptelor în Orientul Mijlociu, pe fondul războiului actual dintre Israel și Hamas.

Timp de câteva săptămâni, liderii iranieni au promis că vor răzbuna moartea a doi comandanți de rang înalt ai Gardienilor Revoluției care au fost uciși într-un atac aerian asupra consulatului iranian din Damasc, Siria, la 1 aprilie.

Este important de știut că aceste atacuri, spre deosebire de altele din trecut, vin în mod explicit și direct din partea guvernului iranian și a armatei sale.

Reprezentanții susținuți de Iran, inclusiv Hezbollah și Hamas, cu sediul în Liban, s-au confruntat cu forțele israeliene de ani de zile, iar Hezbollah a lansat în mod regulat rachete împotriva țintelor israeliene de la izbucnirea războiului dintre Israel și Hamas în octombrie.

Continue Reading

ROMÂNIA

România este alături de Israel în fața atacului Iranului, subliniază președintele Senatului, Nicolae Ciucă: Facem apel la evitarea escaladării situației de securitate din regiune deja extrem de dificilă

Published

on

© Nicolae Ciucă/ Facebook

România este alături de Israel și de poporul israelian și ”condamnă ferm atacul Iranului asupra acestuia”, a transmis președintele Senatului, Nicolae Ciucă.

”Israelul are dreptul de a-și asigura securitatea sa. Facem apel la evitarea escaladării situației de securitate regională deja extrem de dificilă”, a subliniat oficialul român într-un mesaj publicat pe Facebook.

Sâmbătă, Iranul și-a pus în practică amenințarea de a riposta la atacul letal asupra consulatului său din Siria cu un atac aerian de amploare împotriva Israelului, informează Politico Europe.

Citiți și: Președintele Klaus Iohannis: România condamnă cu fermitate atacul Iranului împotriva Israelului. Facem apel la evitarea unei noi escaladări în regiune

Pentru a se apăra, Israelul a pus în funcțiune Iron Dome, un sistem de apărare antiaeriană dat în folosință în 2011 care, potrivit dezvoltatorilor săi, a reușit să intercepteze peste 90% din rachetele care se apropiau. Sistemul, fabricat în comun de RTX și Rafael Advanced Defense Systems, detectează un atac care se apropie și poate lansa o contra-rachetă Tamir pentru a intercepta un atac.

Atacurile cu drone și rachete ar putea genera o escaladare majoră a luptelor în Orientul Mijlociu, pe fondul războiului actual dintre Israel și Hamas.

Timp de câteva săptămâni, liderii iranieni au promis că vor răzbuna moartea a doi comandanți de rang înalt ai Gardienilor Revoluției care au fost uciși într-un atac aerian asupra consulatului iranian din Damasc, Siria, la 1 aprilie.

Este important de știut că aceste atacuri, spre deosebire de altele din trecut, vin în mod explicit și direct din partea guvernului iranian și a armatei sale.

Reprezentanții susținuți de Iran, inclusiv Hezbollah și Hamas, cu sediul în Liban, s-au confruntat cu forțele israeliene de ani de zile, iar Hezbollah a lansat în mod regulat rachete împotriva țintelor israeliene de la izbucnirea războiului dintre Israel și Hamas în octombrie.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
INTERNAȚIONAL10 hours ago

Volodimir Zelenski cere ”lumii libere” un ”răspuns unit și hotărât” împotriva Iranului și Rusiei pentru a ”preveni răspândirea terorii în întreaga lume”

INTERNAȚIONAL11 hours ago

Germania va furniza Ucrainei un sistem de apărare antiaeriană Patriot suplimentar, în contextul ”intensificării atacurilor aeriene ruse”

NATO11 hours ago

NATO ”condamnă” atacul Iranului asupra Israelului și ”îndeamnă la reținere”: ”Este esenţial ca actualul conflict din Orientul Mijlociu să nu devină incontrolabil”

CHINA12 hours ago

Cancelarul german Olaf Scholz a început o vizită de trei zile în China, pe fondul tensiunilor economice și războiului rus din Ucraina

ROMÂNIA14 hours ago

România a absorbit 97% din fondurile alocate în cadrul Politicii de Coeziune 2014-2020, anunță ministrul Adrian Câciu: Țara noastră a primit până în acest moment 23,2 miliarde de euro

G715 hours ago

UE condamnă ferm atacul Iranului asupra Israelului și cere evitarea escaladării situației în regiune. Liderii G7 se reunesc prin videoconferință

ROMÂNIA16 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu: Suntem pe deplin solidari cu poporul israelian în fața atacului Iranului. Condamnăm cu fermitate acest atac

ROMÂNIA16 hours ago

România este alături de Israel în fața atacului Iranului, subliniază președintele Senatului, Nicolae Ciucă: Facem apel la evitarea escaladării situației de securitate din regiune deja extrem de dificilă

ROMÂNIA17 hours ago

Președintele Klaus Iohannis: România condamnă cu fermitate atacul Iranului împotriva Israelului. Facem apel la evitarea unei noi escaladări în regiune

INTERNAȚIONAL17 hours ago

Joe Biden condamnă ”în cei mai fermi termeni” atacul Iranului asupra Israelului și îl asigură pe Netanyahu de sprijinul de ”neclintit” al SUA față de securitatea Israelului

NATO3 days ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN4 days ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

NATO5 days ago

“România – NATO, 20 ani”. Premierul Marcel Ciolacu: Ancorată ireversibil în comunitatea euro-atlantică, România este o ancoră strategică a NATO pe flancul estic

ROMÂNIA7 days ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că institutele de la Fundeni reprezintă priorități pentru investițiile în sănătate: Nu putem face sănătate performantă în clădiri de 65 de ani

ALEGERI EUROPENE 20241 week ago

Ciolacu, întâlnire cu Scholz la Palatul Victoria: România mizează pe susținerea Germaniei pentru aderarea completă la Schengen și dezvoltarea economiei

ROMÂNIA1 week ago

Marcel Ciolacu, la depunerea listei alianței PSD-PNL la europarlamentare: Venim cu o ofertă europeană de stabilitate și de construcție

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Bogdan Ivan: Prin mințile geniale ale tinerilor cercetători, Romania devine una din cele mai importante țări din regiune și chiar un potențial hub pentru tehnologii emergente, cercetare și inovare

NATO2 weeks ago

Un discurs cât pentru istoria de 75 ani a NATO. Stoltenberg: Europa are nevoie de SUA pentru securitatea sa. Influența aliaților europeni multiplică puterea Americii

CONSILIUL EUROPEAN2 weeks ago

Klaus Iohannis: Viitoarea agendă strategică UE trebuie să se concentreze pe “consolidarea construcţiei europene” privind securitatea, apărarea și extinderea Uniunii

NATO2 weeks ago

Klaus Iohannis apreciază că șansele sale la șefia NATO sunt “rezonabile”: Nu intenţionez nici să mă retrag, nici să negociez altceva

Trending