Connect with us

ROMÂNIA

Ministrul Finanțelor: Vrem să facem din e-TVA un instrument important pentru fundamentarea indicatorilor care să identifice cu o mai mare precizie riscul fiscal

Published

on

© Marcel Boloș/ Facebook

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a prezidat prima întâlnire a Comitetului Naţional pentru Decontul precompletat RO e-TVA.

Organizat la inițiativa Ministerului Finanțelor pentru monitorizarea mecanismului sistemului RO e-TVA, într-un mediu partenerial cu mediul de afaceri, Comitetul a fost întrunit pentru analiza primelor date generate de simulările realizate de ANAF pentru trimestrul II 2024, informează Ministerul Finanțelor într-un comunicat.

La întâlnire au participat reprezentanți ai Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, Camerei Consultanților Fiscali, Coaliției pentru Dezvoltarea României, Patronatului Antreprenorilor Contabili din România, Asociației Berarii României, Consiliului Investitorilor Străini, Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România și ai Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană.

”Am pus astăzi la dispoziție reprezentanților mediului de afaceri primele date generate de sistemul e-TVA. Acestea arată că, dintr-un total de 360.400 deconturi analizate, pentru că nu au fost luați în calcul contribuabilii cu TVA la încasare, doar pentru 5% s-au identificat diferențe semnificative. Rapoartele în baza cărora sunt generate datele vor fi puse la dispoziție contribuabililor, fiind realizate cu scopul de a înlătura eventualele erori apărute, permițându-le să efectueze calibrări ale evidențelor operative și contabile. Am fost toți de acord că este o unealtă de ajutor pentru analizarea modului de raportare a decontului de TVA, în concordanță cu starea de fapt fiscală. Este important de precizat că au fost analizate și vor fi transmise notificări de conformare (cu scop informativ până la 01.01.2025), doar pentru acele neconcordanțe aferente rândurilor 9, 10, 11 din decont, ce privesc livrările efectuate de contribuabili pe teritoriul național, cu cota standard sau cote, acestea fiind rezultate ale modului de operare a diverselor sisteme aflate în mod direct sub controlul companiilor (modulul e-Factura, AMEF și parțial din declarația 394), ce asigură un grad ridicat de acuratețe. Mulțumesc mediului de afaceri că ne este alături la aceste consultări, foarte utile inclusiv pentru calibrarea propriilor sisteme informatice, prin identificarea motivelor care au stat la baza existenței diferențelor semnificative”, a precizat Marcel Boloș.

Acesta a arătat că, ”în final, vrem ca împreună să facem din e-TVA un instrument important pentru fundamentarea indicatorilor care să identifice cu o mai mare precizie riscul fiscal, reducând numărul acțiunilor fiscale”.

Până la 1 ianuarie 2025 s-a prevăzut o perioadă tranzitorie pentru familiarizarea cu operațiunile specifice implementării la nivelul contribuabililor, simultan cu operaționalizarea și testarea sistemului e-TVA într-un cadru comun între Ministerul Finanțelor și mediul de afaceri. Obiectivele implementării sistemului sunt:

reducerea decalajului fiscal în domeniul TVA rezultat din estimările macroeconomice realizate la nivel național și implicit asigurarea încadrării în țintele asumate de România prin jaloanele Planului Național de Redresare și Reziliență;

  • creșterea gradului de conformare voluntară care să conducă la asigurarea încasării sumelor din TVA la bugetul de stat general consolidat;
  • reducerea impactului evaziunii fiscale rezultate din activitățile economice ilicite desfășurate de contribuabili, respectiv din modul de evidențiere și înregistrare a operațiunilor impozabile specifice TVA-ului.

În final, ministrul Marcel Boloș şi-a prezentat toată deschiderea pentru un dialog permanent între Ministerul Finanțelor și experții contabili, pentru a continua îmbunătățirea tuturor instrumentelor digitale implementate la nivelul MF/ANAF, în scopul încurajării conformării voluntare, eficientizării acțiunilor fiscale și pentru combaterea evaziunii.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

NATO

Mircea Geoană, decorat de Jens Stoltenberg cu Ordinul NATO “Serviciul Merituos” la finalul celor cinci ani de mandat ca secretar general adjunct

Published

on

© NATO

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a fost decorat marţi cu Ordinul NATO “Serviciul Merituos”, în semn de recunoaştere a “excepţionalei activităţi în slujba Alianţei Nord-Atlantice” la finalul celor cinci ani de mandat.

Ceremonia de decorare a avut loc la sediul Alianţei Nord-Atlantice din Bruxelles şi a fost găzduită de Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

Secretarul general i-a mulțumit lui Geoană pentru că este “un susținător fruntaș al NATO, care se implică – și se conectează – cu publicul din toate categoriile sociale, promovând valorile noastre comune și explicând cum le apărăm în fiecare zi”.

În timpul mandatului său ca prim secretar general adjunct al NATO din Europa Centrală și de Est, Geoană a adus numeroase contribuții la NATO, arată Alianța într-un comunicat.

În calitate de “campion al inovației” al Alianței și președinte al Consiliului de inovare al NATO, el a contribuit la crearea Acceleratorului de inovare în apărare pentru Atlanticul de Nord (DIANA) și a Fondului de inovare al NATO (NIF). El a jucat, de asemenea, un rol esențial în aprofundarea parteneriatelor NATO, “ajutând să ducem cooperarea noastră cu UE la niveluri fără precedent și îmbunătățind activitatea noastră cu alți parteneri din întreaga lume”, a spus secretarul general Stoltenberg la ceremonia de decorare.

Mircea Geoană a declarat în discursul din cadrul evenimentului de decorare că a fost un privilegiu să lucreze alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, să îşi reprezinte ţara, România şi să fie la cârma NATO alături de cel mai influent lider din ultimele decenii, într-o reverență la adresa lui Stoltenberg.

”Să fiu în conducerea NATO a fost onoarea vieţii mele. (..) Într-un fel, bunul Dumnezeu, unii îi zic şi destin, m-a chemat pe mine şi familia mea, şi mă bucur să este aici alături de mine, să participăm la o călătorie prin care Europa fostă comunistă să se întoarcă acolo unde merita să fie, în familia democraţiei, libertăţii” a mai spus Mircea Geoană.

Mircea Geoană l-a notificat la 3 septembrie pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că se va retrage din funcţia de secretar general adjunct al Alianţei începând cu data de 10 septembrie.

Secretarul general adjunct al NATO este numit de către secretarul general al organizației. În ultimii cinci ani, această poziție a fost ocupată de fostul ministru de externe român, Mircea Geoană, numit de Jens Stoltenberg în 2019. 

În istoria de 75 de ani a NATO, poziția de secretar general al Alianței a revenit de cele mai multe ori Italiei, care a deținut această funcție de 10 ori, Olandei de două ori, Statelor Unite de două ori, precum și Turciei și Canadei, câte o singură dată.

Geoană este deopotrivă primul român care ocupă această funcție și primul secretar general adjunct dintr-o țară care a aderat la Alianță după încheierea Războiului Rece.

Boris Ruge, asistent al secretarului general pentru afaceri politice și politica de securitate, va îndeplini funcția de secretar general adjunct interimar până la numirea unui succesor.

Potrivit informațiile apărute în mass-media, Mircea Geoană urmează să își anunțe candidatura la alegerile prezidențiale, intrând în cursa pentru Palatul Cotroceni la un deceniu și jumătate distanță de când a pierdut finala prezidențială din 2009 în fața președintelui de atunci, Traian Băsescu.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ministrul Agriculturii, la Budapesta: Este necesar să urgentăm distribuirea fondurilor europene pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă

Published

on

© European Union, 2023

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a subliniat, marți, la reuniunea de la Budapesta cu omologii din UE, necesitatea urgentării distribuirii fondurilor europene destinate despăgubirilor, în contextul în care seceta severă a afectat puternic fermierii din majoritatea statelor membre.

„Știu că aceste fonduri le sunt necesare fermierilor români și mă voi lupta ca aceștia să primească sprijinul pe care l-am promis”, a declarat Barbu, angajându-se să susțină fermierii români în fața provocărilor climatice.

Miniștrii agriculturii din toate statele membre ale Uniunii Europene participă în perioada 08-10 septembrie la reuniunea informală a Consiliului Agricultură și Pescuit (AGRIFISH), pentru a discuta măsurile de sprijin care vor fi implementate pentru fermieri în perioada următoare. 

În contextul schimbărilor climatice tot mai evidente, ministrul a atras atenția asupra necesității regândirii derogărilor pentru neonicotinoide și extinderii eligibilității cheltuielilor pentru animalele de reproducție. De asemenea, a reafirmat că fermierii români au nevoie de sprijin real și nu de piedici suplimentare pentru a continua să producă suficient.

„Noi suntem vocea lor în forurile internaționale, le reprezentăm interesele și îi asigurăm de tot sprijinul nostru”, a concluzionat Barbu.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în cadrul reuniunii informale va fi lansată dezbaterea privind Politica Agricolă Comună post-2027, cu scopul de a contura așteptările miniștrilor agriculturii și de a ghida noua Comisie, care urmează să preia mandatul în toamnă, să pregătească propuneri legislative pentru PAC post-2027.

În conformitate cu prioritățile Președinției maghiare a UE, tema reuniunii va fi: „Către o viitoare politică agricolă comună competitivă, rezistentă la criză, durabilă, favorabilă agricultorilor și bazată pe cunoaștere”.

Schimbul de puncte de vedere ale oficialilor europeni se va concentra pe trei teme cheie. În primul rând, va fi inițiată o dezbatere privind simplificarea schemelor de sprijin pentru agricultură și revizuirea principalelor tipuri de sprijin. În al doilea rând, va fi analizat modul în care poate fi sporită contribuția sectorului agricol la obiectivele Geen Deal fără a pune în pericol competitivitatea fermierilor. În cele din urmă, se va realiza revizuirea instrumentelor sistemului de management al crizelor pentru a asigura un sprijin eficient pentru fermierii aflați în situații de criză din ce în ce mai frecvente.

Continue Reading

ROMÂNIA

Nicolae Ciucă, la inaugurarea primului campus de învățământ dual din Oradea: Este un model de urmat. Valoare adăugată mai mare se realizează printr-o forţă de muncă mai bine pregătită

Published

on

© captură video - Nicolae Ciucă/Facebook

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a subliniat marți, cu ocazia inaugurării primului campus de învățământ dual din Oradea, că acesta reprezintă un model de urmat, anunță Agerpres.

”Ceea ce s-a întâmplat aici la Oradea este un model de urmat, este un model în ceea ce urmează integrarea pe orizontală, pentru că oferă şi altor instituţii similare şi din oraş şi din judeţ posibilitatea să vină să desfăşoară anumite pregătiri aici. (…) Eu însumi sunt absolvent al unei instituţii de învăţământ vocaţionale şi nu îmi pare rău de decizia pe care am luat-o la 14 ani”, a spus Ciucă.

Acesta a salutat cooperarea excelentă dintre autoritățile locale, cele centrale și mediul de afaceri care a făcut posibilă implementarea proiectului.

”Am venit aici nu pentru a ni se mulţumi, ci am venit aici pentru a mulţumi. (…) Nu reuşeam acest proiect dacă nu credeam în tot ceea ce înseamnă această colaborare pe orizontală la nivelul autorităţilor locale, pe verticală cu tot ceea ce înseamnă operatori economici, mediu de afaceri şi, desigur, sprijinul pe care a putut să îl acorde Ministerul Educaţiei şi celelalte instituţii guvernamentale, pornind de la oportunităţile care au fost oferite de disponibilitatea fondurilor europene şi, bineînţeles, contribuţia de la bugetul naţional”, a precizat președintele Senatului.

Nicolae Ciucă și-a exprimat convingerea că ”valoare adăugată mai mare se realizează printr-o forţă de muncă mai bine calificată”.

”Cred foarte mult în învăţământul vocaţional, sunt acei copii care au optat şi este pentru prima dată când prima opţiune pentru parte din copii a fost această formă de învăţământ, această instituţie şi anume campusul dual de la Oradea. Este pentru mine, de asemenea, un prilej să subliniez că ieri, la începerea anului şcolar am participat la inaugurarea unei instituţii de învăţământ similară cu cea de aici, şi anume Liceul tehnic dual de la Sebeş, deci iată, această formă de învăţământ şi infrastructură se multiplică şi în alte judeţe şi este, de asemenea, rodul priceperii şi înţelegerii autorităţilor locale care colaborează foarte bine cu mediul de afaceri, cu operatorii economici care au atât de multă nevoie de forţă de muncă foarte bine pregătită”, a conchis președintele Senatului.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.8 hours ago

Comisia Europeană, după ce Germania a introdus controale la toate frontierele sale terestre: Măsurile trebuie să fie proporționale și să își păstreze caracterul excepțional

NATO9 hours ago

Mircea Geoană, decorat de Jens Stoltenberg cu Ordinul NATO “Serviciul Merituos” la finalul celor cinci ani de mandat ca secretar general adjunct

INTERNAȚIONAL10 hours ago

Ucraina anticipează o iarnă grea, având în vedere ”planurile teroriste” ale Rusiei de a-i distruge infrastructura energetică: Facem toate pregătirile necesare pentru a traversa sezonul rece

U.E.10 hours ago

O nouă plângere în UE împotriva platformei Temu: Asociația Comercianților din Austria acuză platforma asiatică de practici comerciale necinstite

ROMÂNIA11 hours ago

Ministrul Agriculturii, la Budapesta: Este necesar să urgentăm distribuirea fondurilor europene pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă

INTERNAȚIONAL11 hours ago

Șeful serviciului de spionaj al Norvegiei apreciază că a crescut riscul unor acte de sabotaj din partea Rusiei: A devenit ”mai mult sau mai puțin un stat paria”. Are puțin de pierdut dacă recurge la acțiuni mai riscante

COMISIA EUROPEANA11 hours ago

UE va sprijini dezvoltarea fabricilor de inteligență artificială în jurul rețelei europene de supercalculatoare de înaltă performanță

U.E.12 hours ago

CJUE obligă Irlanda să recupereze ajutorul de stat de 13 miliarde de euro acordat ilegal în favoarea Apple

ROMÂNIA12 hours ago

Nicolae Ciucă, la inaugurarea primului campus de învățământ dual din Oradea: Este un model de urmat. Valoare adăugată mai mare se realizează printr-o forţă de muncă mai bine pregătită

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Ursula von der Leyen amână cu o săptămână prezentarea structurii și portofoliilor următoarei Comisii Europene

NATO9 hours ago

Mircea Geoană, decorat de Jens Stoltenberg cu Ordinul NATO “Serviciul Merituos” la finalul celor cinci ani de mandat ca secretar general adjunct

ROMÂNIA12 hours ago

Nicolae Ciucă, la inaugurarea primului campus de învățământ dual din Oradea: Este un model de urmat. Valoare adăugată mai mare se realizează printr-o forţă de muncă mai bine pregătită

U.E.1 day ago

Europa trebuie să investească de două ori mai mult decât după cel de-al Doilea Război Mondial (raportul Draghi): Cea mai deschisă economie din lume, vulnerabilă când actorii globali nu joacă după reguli

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE2 days ago

Guvernul aliniază legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, îndeplinind integral un ”jalon esenţial” din PNRR, anunță premierul Marcel Ciolacu

ROMÂNIA2 days ago

Deschiderea anului școlar 2024-2025. Klaus Iohannis: Educația este temelia pe care se construiește viitorul unei națiuni, iar cadrele didactice sunt arhitecții acestui viitor

POLITICĂ6 days ago

VIDEO “În slujba țării”: Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru Cotroceni, și-a lansat un clip de promovare a cărții cu imagini de pe front din Afganistan și Irak

ROMÂNIA6 days ago

Prima echipă de comandă Frontex, găzduită la București. Ministrul Cătălin Predoiu: ”Frontierele Europei sunt sigure în mâinile” României. Locul țării noastre este în Schengen

REPUBLICA MOLDOVA6 days ago

Tusk promite la Chișinău că Polonia va accelera procesul de aderare a R. Moldova la UE în 2025: Nu-i credeți pe cei care spun că cerințele UE sunt împotriva voastră!

U.E.7 days ago

Dialogul strategic privind viitorul agriculturii UE conturează bazele viziunii viitoare a Comisiei Von der Leyen II asupra unei agriculturi și alimentații durabile

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Marcel Ciolacu o propune oficial pe Roxana Mînzatu pentru poziția de comisar european: Ursula von der Leyen a avut deja duminică interviul cu Roxana Mînzatu, vom avea un portofoliu relevant

Trending