Ministrul german de Finanțe subliniază că „sprijinul pentru Ucraina este clar”, dar există așteptări privind reformele politice

Ministrul german de Finanțe, Lars Klingbeil, a declarat joi că sprijinul țării sale pentru Ucraina este limpede, dar vine cu așteptări privind reformele politice, anunță Reuters, citat de Agerpres.

„Sprijinul nostru pentru Ucraina este clar. Nu există nicio ezitare în această privință. Dar există totodată așteptări clare față de guvernul ucrainean”, le-a spus Klingbeil jurnaliștilor, pe marginea reuniunilor FMI și Băncii Mondiale de la Bangkok.

„Cred că există loc de îmbunătățiri”, a mai spus el.

„Este de asemenea o chestiune de așteptări, deoarece trebuie să le explicam în mod repetat cetățenilor germani de ce sprijinul pentru Ucraina este atât de substanțial”, a adăugat el, având în vedere reducerile bugetare ale Germaniei.

Uniunea Europeană pune la dispoziția Ucrainei un împrumut de sprijin în valoare de 90 de miliarde de euro, care va contribui la satisfacerea nevoilor urgente de finanțare ale Ucrainei în contextul războiului de agresiune în curs al Rusiei care intră în al cincilea an.

Din împrumut, 30 de miliarde de euro vor fi puse la dispoziție pentru asistență macrofinanciară sau sprijin bugetar, furnizate prin intermediul Mecanismului UE pentru Ucraina.

Se vor aloca 60 de miliarde de euro pentru a consolida capabilitățile de apărare ale Ucrainei și pentru a sprijini achiziționarea de echipamente militare, asigurând accesul în timp util la produse critice din domeniul apărării din industriile de apărare din Ucraina, UE și Spațiul Economic European (SEE)/Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS).

Toate finanțările vor face obiectul unor condiții stricte, inclusiv angajamentul continuu al Ucrainei față de guvernanța democratică, statul de drept și protecția drepturilor omului, inclusiv a drepturilor minorităților. Aceasta include eforturile continue de combatere a corupției și de consolidare a instituțiilor democratice.

Recent, Comisia Europeană a plătit Ucrainei 2,86 miliarde de euro în cadrul componentei de apărare a împrumutului de sprijin pentru Ucraina în valoare de 90 de miliarde de euro.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare