Mircea Geoană: Noile tehnologii sunt un “rinocer gri”. NATO este într-o cursă pentru a adopta și a pune în practică tehnologiile emergente

NATO se află într-o cursă pentru a adopta şi a pune în practică tehnologii noi și emergente, iar acest lucru presupune a avea oamenii, fondurile şi structurile potrivite, a declarat miercuri secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, în cadrul evenimentului NATO 2030 organizat de Alianţa Nord-Atlantică şi GLOBSEC.

“Deseori se vorbeşte despre coronavirus ca despre un eveniment de tipul lebedei negre. Impact ridicat, dar extrem de improbabil. În timp ce noile tehnologii sunt mai probabil un rinocer gri”. Impact ridicat şi extrem de probabil. Îl vedem toţi cum vine. Ignorarea lui ne va pune pe noi înşine în pericol”, a spus Mircea Geoană în intervenţia sa în deschiderea conferinţei cu intitulată “Rolul Tehnologiilor Noi şi Emergente în domeniul militar şi de securitate”, conform site-ului Alianței Nord-Atlantice.

El a subliniat că NATO, care este provocată de ţări care nu îi împărtăşesc valorile sau nu joacă după aceleaşi reguli, este pregătită şi continuă să se adapteze.

”Democraţiile noastre deschise, modelele educaţionale – toate aduc niveluri de creativitate şi perturbare pe care celelalte forme de guvernare nu le pot aduce. Companii mari concurează cu start-up-uri pentru a genera un mod original de gândire. Acesta stimulează inovarea, încurajează concurenţa şi construieşte rezistenţa socială”, a adăugat oficialul aliat.

Secretarul general adjunct al Alianței a reamintit că în decembrie anul trecut liderii statelor NATO au adoptat o foaie de parcurs cu privire la noile tehnologii.

De asemenea, NATO dispune de o reţea de peste 6.000 de oameni de ştiinţă şi ingineri care se ocupă de integrarea celor mai avansate tehnologii în platformele Alianţei.

Mircea Geoană a descris evenimentul, pe pagina sa de Facebook, ca fiind o bună oportunitate de a angaja sectorul privat, academic şi de cercetare-inovare într-un dialog despre modul în care ”#NATO 2030 şi Occidentul politic îşi pot menţine supremaţia tehnologică şi militară, ţinând întodeauna cont de valorile noastre democratice, libertăţile fundamentale şi dreptul internaţional”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare