Peste 800 de elevi au cântat Imnul Europei – creația beethoveniană “Odă Bucuriei”, dirijați de primarul municipiului Timișoara, în deschiderea Olimpiadei Naționale a Corurilor, care se desfășoară pentru prima dată în orașul de pe Bega.
“Le mulțumesc pentru invitația de a veni alături de ei și a dirija. Azi, de Ziua Europei, trimite mesajul cuiva care are nevoie să asculte aceste versuri pline de optimism: Toți pe lume frați noi suntem! La mulți ani Europa! Trăiască România!”, arată, vineri, Dominic Fritz într-o postare pe pagina de Facebook.
Astăzi se împlinesc 75 de ani de când ministrul de externe al Franței de la acea vreme, Robert Schuman, rostea textul declarației ce îi poartă numele și prin a cărui însemnătate ziua de 9 mai a devenit Ziua Europei pentru a celebra momentul de debut al construcției unificatoare europene.
România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007. Anul acesta se împlinesc și 20 de ani de la semnarea Tratatului de Aderare la UE.
Pentru România, marcarea Zilei Europei coincide cu campania electorală pentru alegerea președintelui țări, o competiție în cărei finală se duelează liderul partidului naționalist AUR, George Simion, și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, din postura de candidat pro-european independent, și în ceea ce reprezintă un scrutin echivalent cu orientarea strategică a României în cadrul Uniunii Europene și al NATO.




