NATO anunță o nouă flota aeriană multinațională de realimentare, avertizare timpurie, drone și supraveghere: România, parte a proiectului Global Eye

Corespondență din Ankara

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunțat marți, la Forumul Industriei de Apărare al NATO, desfășurat înaintea summitului Alianței de la Ankara, lansarea mai multor programe multinaționale de achiziții menite să consolideze capacitățile de transport strategic, realimentare în aer, avertizare timpurie și supraveghere ale NATO. România s-a alăturat uneia dintre cele trei inițiative anunțate, respectiv proiectului celor zece aeronave de avertizare timpurie și control aeropurtat.

„Veți vedea întreaga lume – industria din America de Nord și Europa – lucrând cot la cot, inovând împreună și dezvoltând capabilitățile generației următoare. Sunt capabilități realizate în NATO, nu de o singură națiune, ci de mai multe state care cooperează strâns. Așa ne facem Alianța mai puternică. Așa apărăm un miliard de oameni și fiecare centimetru din teritoriul nostru, acum și în viitor”, a declarat Rutte la deschiderea forumului.

 

Primul anunț vizează consolidarea capacităților de transport strategic și realimentare în aer. Aliații au confirmat achiziția celui de-al zecelea avion Airbus A330 MRTT pentru flota multinațională NATO de avioane-cisternă și transport, ceea ce apropie programul de obiectivul final de 12 aeronave.

În paralel, NATO lansează un nou proiect multinațional bazat pe aeronava Airbus A400M, destinată transportului strategic.

„A330 MRTT și A400M vor forma o flotă multinațională extrem de performantă. Platformele Airbus sunt construite pe baza unei puternice conduceri industriale europene, a cooperării strânse dintre NATO și Uniunea Europeană și cu contribuții din partea partenerilor industriali din Statele Unite. Aceste aeronave mențin puterea aeriană a NATO puternică, credibilă și pregătită pentru deceniile care urmează”, a afirmat secretarul general.

Tot în cadrul forumului, Rutte și a anunțat un grup de state aliate a decis să achiziționeze în comun o flotă de aeronave suedeze Saab GlobalEye de avertizare timpurie și control aeropurtat (AEW&C), care vor înlocui actualele avioane de supraveghere E-3 Sentry AWACS, aflate la sfârșitul duratei de viață operaționale. România se numără printre statele aliate participante la această inițiativă.

„Astăzi anunțăm achiziția comună a până la 10 aeronave Saab GlobalEye”, a declarat Mark Rutte în cadrul Forumului Industriei de Apărare al NATO.

La eveniment a participat și premierul Suediei, Ulf Kristersson, care a afirmat că viitoarea achiziție reprezintă „un moment de mare mândrie pentru Suedia și o mândrie și mai mare pentru ceea ce înseamnă aceasta pentru NATO”.

„Până în 2027, vom vedea aceste aeronave GlobalEye operând de la baze din Suedia”, a adăugat Kristersson.

Un alt program major privește consolidarea capabilităților de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR). NATO va achiziționa până la cinci drone Northrop Grumman MQ-4C Triton, iar Norvegia, Finlanda, Germania și Danemarca au semnat deja o scrisoare de intenție pentru participarea la proiect.

„Capacitatea de informații, supraveghere și recunoaștere este esențială pentru Alianță. Ea ne oferă imaginea de ansamblu de care avem nevoie pentru a lua deciziile corecte și pentru a rămâne cu un pas înaintea amenințărilor”, a declarat Rutte.

Potrivit acestuia, dronele Triton vor completa actuala flotă NATO de drone RQ-4D Phoenix, asigurând supraveghere permanentă asupra unor zone extinse, inclusiv deasupra mărilor și în regiuni precum Extremul Nord.

„Triton ne va ajuta să detectăm amenințările din timp, să protejăm comunicațiile civile și să sprijinim operațiunile în regiuni dificile. Per ansamblu, aceste aeronave vor consolida semnificativ postura NATO în domeniul informațiilor, supravegherii și recunoașterii”, a spus secretarul general.

Rutte a subliniat și dimensiunea industrială a noilor programe, afirmând că aeronavele și sistemele anunțate sunt rezultatul cooperării dintre industria europeană și cea nord-americană.

„Compania Northrop Grumman construiește aeronavele Triton, iar industria transatlantică contribuie la sprijinul operațional, sistemele de date și infrastructură. Sunt, într-adevăr, produse «made in NATO» și creează locuri de muncă de ambele părți ale Atlanticului. Acesta este un exemplu concret al cooperării transatlantice în acțiune”, a conchis Mark Rutte.

Anunțurile vin în ajunul summitului NATO de la Ankara, unde liderii aliați urmează să discute consolidarea capacităților de apărare și implementarea noilor obiective privind investițiile în domeniul apărării.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare