Connect with us

NATO

NATO: Forțele Aeriene Canadiene au revenit în România și la Marea Neagră, preluând ștafeta misiunilor de poliție aeriană de la Forțele Aeriene Britanice

Published

on

© NATO Allied Air Command/ Facebook

Forțele Aeriene Regale Canadiene au preluat în mod oficial, la 1 septembrie, atribuțiile misiunii de Poliție Aeriană Întărită a NATO din România,  de la Forțele Aeriene Regale Britanice, ca parte a măsurilor de asigurare și descurajare ale NATO, informează Comandamentul aerian al Alianței într-o postare pe Facebook.

Potrivit sursei citate, este pentru șasea oară din 2014 încoace când forțele aeriene canadiene sunt desfășurate în România pentru a sprijini misiunile de poliție aeriană ale Alianței Nord-Atlantice.

Detașamentul canadian, format din aproximativ 140 de militari (piloți și personal tehnic) şi șase aeronave CF-188 Hornet, va executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO în următoarele trei luni, alături de militarii aparținând Forțelor Aeriene Române şi aeronavele F-16 Fighting Falcon și MiG-21 LanceR, a transmis și Ministerul Apărării Naționale.

Precedenta misiune a forțelor canadiene s-a încheiat la începutul anului 2021, acestea fiind înlocuite de aeronavele forțelor aeriene spaniole. Astfel, în perioada septembrie – decembrie 2020, un detaşament al Forţelor Aeriene Regale Canadiene, format din 145 de militari și 6 avioane CF-188 Hornet, a desfășurat misiuni de Poliţie Aeriană Întărită la Marea Neagră.

Forțele Aeriene Spaniole, care s-au aflat în premieră în România, au predat ștafeta Forțelor Aeriene ale Marii Britanii la începutul lunii aprilie. De asemenea, în această vară, forțele române și cele britanice au fost sprijinite și de forțele aeriene germane, care au dislocat două avioane de luptă în România pentru a se alătura forțelor britanice în apărarea spațiului aerian al NATO la Marea Neagră.

Cel mai recent incident de securitate din cadrul acestor misiuni a avut loc pe 17 august, când două avioane de vânătoare britanice au interceptat deasupra Mării Negre un avion militar al Rusiei care se îndrepta spre spațiul aerian al României. Astfel de acțiuni din partea Federației Ruse au loc frecvent.

Noua prezență canadiană reprezintă cea de-a cinciea rotație la Mihail Kogălniceanu a Forțelor Aeriene Regale Canadiene, după cele executate în 2017, 2018 și 2019. De asemenea, militarii canadieni au mai executat o misiune în România, la Câmpia Turzii, în anul 2014.

Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și cele canadiene.

Dislocarea avioanelor CF-188 Hornet în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianței atât în zona de nord, cât și în zona de sud și demonstrează unitatea și determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Premierul desemnat și ministrul apărării Nicolae Ciucă, de Ziua Armatei României: Vom continua să întărim rolul României de pol de stabilitate în regiunea Mării Negre

Published

on

© Nicolae Ciucă/ Facebook

Ziua Armatei României nu este doar o sărbătoare a militarilor, ci şi a tuturor românilor care-şi iubesc ţara, a declarat ministrul interimar al Apărării, premierul desemnat Nicolae Ciucă.

“Ziua Armatei României este în fiecare an momentul în care onorăm cu mândrie şi respect faptele de arme ale înaintaşilor noştri, sacrificiul lor pentru independenţa şi suveranitatea României. De fiecare dată când ţara în cumpănă, militarii români au luptat cu vitejie pentru păstrarea fiinţei naţionale şi pentru a proteja fiecare palmă de pământ românesc. Ziua de 25 octombrie 1944 a devenit o dată simbol a eliberării de sub ocupaţie străină a oraşului Carei, a Ardealului şi a întregii Românii. Ne plecăm frunţile cu respect în memoria celor care s-au sacrificat pentru a duce la îndeplinire această misiune de onoare pentru a atingerea idealului de libertate a românilor”, a afirmat Nicolae Ciucă, luni, la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Armatei României la Monumentul “Mormântul Ostaşului Necunoscut”din Parcul Carol I.

 

Potrivit Agerpres, acesta a transmis şi un mesaj de recunoştinţă veteranilor de război, urându-le acestora multă sănătate: “Fără sacrificiul lor, fără curajul de care au dat dovadă în cele mai grele momente ale vieţii lor pe câmpurile de bătălie a celei mai mari conflagraţii cunoscute de omenire, istoria noastră ar fi fost cu siguranţă diferită”.

El a făcut şi un scurt bilanţ al activităţii desfăşurate în ultimul an la nivelul MApN.

“Astfel, am continuat demersurile pentru înzestrarea militarilor cu echipamente şi tehnică de înaltă tehnologie cu implicarea industriei de apărare autohtone, îmbunătăţirea procesului educativ din instituţiile militare de învăţământ, creşterea gradului de instruire a militarilor prin intensificarea pregătirii şi participarea la exerciţii naţionale şi multinaţionale. Am pus un accent deosebit pe dezvoltarea unei culturi instituţionale centrată pe cunoaştere şi inovaţie”, a declarat Ciucă.

El a menţionat şi finalizarea proiectului de restaurare, reabilitare şi conservare a monumentului dedicat eroilor români din Primul Război Mondial, “Crucea comemorativă” de pe Vârful Caraiman.

 

Ministrul a punctat şi realizările în plan internaţional ale militarilor români.

“În plan internaţional am continuat să acţionăm pentru întărirea organismelor de apărare colectivă din care facem parte la graniţa de est a ţării noastre în toate cele trei dimensiuni ale sale – terestră, aeriană şi maritimă. Este o parte importantă a flancului estic al NATO şi graniţă a Uniunii Europene. Vom continua, în plan militar, să acţionăm în mod responsabil, predictibil şi coordonat cu aliaţii şi partenerii noştri pentru întărirea rolului României de pol de stabilitate în regiunea Mării Negre”, a declarat Ciucă.

El a reamintit şi faptul că anul acesta s-a încheiat şi participarea Armatei României la misiunea din Afganistan.

“Prezenţa noastră acolo, modul de asumare şi ducere la îndeplinire a misiunilor au contribuit la creşterea prestigiului internaţional şi a credibilităţii României privind capacitatea de a-şi asuma obligaţiile ce-i revin ca stat membru al Alianţei Nord Atlantice. Aducem astăzi un omagiu tuturor militarilor care şi-au jertfit viaţa în teatrele de operaţii şi exprimăm recunoştinţa noastră familiilor acestora”, a afirmat Ciucă.

Continue Reading

NATO

Franța, către NATO și SUA: Nu vă fie teamă! Apărarea europeană nu este construită în opoziţie cu Alianța Nord-Atlantică

Published

on

© NATO/ Flickr

Ministrul francez al apărării, Florence Parly, şi-a îndemnat vineri omologii din NATO, în cadrul unei reuniuni ce a avut loc la Bruxelles, să nu se teamă de planurile Uniunii Europene în sfera apărării, afirmând că Statele Unite ale Americii vor beneficia de pe urma lor şi că orice capacităţi militare europene vor întări Alianţa, relatează Reuters.

“Când aud declaraţii defensive cu privire la apărarea europeană şi când observ anumite ameninţări, inclusiv în această organizaţie, spun: nu vă fie teamă!”, a declarat Parly într-o întâlnire la care a participat şi şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, informează Agerpres.

“Apărarea europeană nu este construită în opoziţie cu NATO, dimpotrivă: o Europă mai puternică va contribui la o Alianţă întărită şi mai rezistentă”, a subliniat ea.

Secretarul apărării SUA, Lloyd Austin, a răspuns pozitiv, afirmând că salută o apărare europeană mai capabilă, pe un ton similar unei declaraţii comune publicate în septembrie de către preşedinţii francez şi american, care a aplanat conflictul generat de criza submarinul și în care SUA au recunoscut “importanța unei apărări europene complementare cu NATO”.

“Ce ne-ar plăcea să vedem sunt iniţiative complementare tipurilor de acţiuni ale NATO”, a menţionat Austin la o conferinţă de presă, îndemnându-şi aliaţii din NATO să se ridice la nivelul “misiunii lor numărul unu” de a asigura o “descurajare şi o apărare credibile”.

Austin a sugerat, de asemenea, că nu există contradicţii între o strategie europeană şi una americană în regiunea Indo-Pacific şi că aliaţii NATO lucrează împreună pentru a contracara ascensiunea militară chineză, conchide sursa citată. Afirmațiile șefului Pentagonului vin pe fondul stingerii disputei de pe marginea înființării alianței AUKUS în Indo-Pacific, care exclude Europa și care a anulat un contract de submarine franceze pentru Australia.

Florence Parly și Lloyd Austin au avut, la Bruxelles, o întrevedere bilaterală care a precedat o convorbire telefonică ce a avut loc vineri seară între președinții Emmanuel Macron și Joe Biden. În cadrul acesteia, liderii de la Palatul Elysee și Casa Albă “au discutat cu privire la eforturile necesare pentru a întări Europa apărării, asigurând în acelaşi timp o complementaritate cu NATO”.

Semnalul demnitarului de la Paris a venit după ce presa germană a relatat că Germania și alte patru state UE vor lansa o iniţiativă vizând crearea unei forţe de reacţie rapidă a Uniunii Europene ce preconizează extinderea actualelor grupuri de luptă în forţe capabile de reacţie rapidă la crize.

Solicitat să comenteze acest aspect, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că nu a văzut această propunere, însă a amintit că Alianța “a triplat dimensiunea Forței de reacție a NATO, peste 40.000 de soldați” și a subliniat că atâta timp cât mai multe capacități sunt disponibile și pentru misiunile și operațiunile NATO, atunci “este un lucru pe care îl salutăm”.

La summitul UE-SUA din luna iunie, liderii celor doi aliați strategici și-au asumat angajamentul de a demara negocierile pentru încheierea unui acord între Statele Unite și Agenția Europeană de Apărare pentru ca SUA să se alăture proiectelor de apărare ale Uniunii Europene.

2022 a fost decretat de liderii instituțiilor UE drept anul apărării europene. În spiritul acestei tematici, președinția franceză a Consiliului UE va găzdui un summit european consacrat apărării, unde liderii vor adopta Busola strategică a UE, care va contribui la consolidarea unei culturi europene comune în materie de securitate și apărare și la definirea obiectivelor corecte și a scopurilor concrete pentru politicile UE. Ea va aborda patru domenii diferite, interconectate: – misiuni de gestionare a crizelor; reziliență; instrumente și capabilități; cooperarea cu partenerii.

Din această perspectivă, ea se aseamănă cu documentul programatic al NATO – Conceptul Strategic – care statuează trei piloni: apărare colectivă, gestionarea crizelor și securitate prin cooperare. De altfel, adoptarea Busolei strategice a UE va fi urmată de adoptarea următorului Concept Strategic al NATO, la summitul de la Madrid din 29-30 iunie 2022. În egală măsură, Uniunea Europeană și NATO au demarat lucrările pentru adoptarea unei noi declarații comune de cooperare după cele convenite la Varșovia, în 2016, și la Bruxelles, în 2018.

Continue Reading

NATO

Joe Biden și Emmanuel Macron au discutat despre “consolidarea Europei apărării în complementaritate cu NATO”

Published

on

© Photo Collage (Emmanuel Macron/ Twitter & White House/ Flickr)

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său francez Emmanuel Macron au avut vineri o convorbire telefonică în care ‘au discutat cu privire la eforturile necesare pentru a întări Europa apărării, asigurând în acelaşi timp o complementaritate cu NATO”, a informat Casa Albă într-un comunicat în care administrația de la Washington a confirmat și vizita vicepreşedintei Kamala Harris la Paris în perioada 11-12 noiembrie pentru discuții cu Emmanuel Macron “despre importanţa relaţiei transatlantice pentru pace şi securitate în lume”.

Convorbirea dintre cei doi lideri urmează discuției pe care au avut-o luna trecută și culminată cu un comunicat comun care a aplanat diferendele cauzate de criza submarinelor australiene. De asemenea, ei au pregătit terenul pentru o întâlnire bilaterală, la Roma, în perioada 30-31 octombrie, când ambii președinți vor participa la summitul G20. Conversația telefonică a fost anunțată anterior de președintele francez, care a specificat că își scurtează conferința de presă de la finalul Consiliului European de la Bruxelles pentru a participa la o discuție cu omologul american.

Cei doi lideri au trecut în revistă eforturile depuse în prezent de echipele lor pentru a sprijini stabilitatea și securitatea în Sahel și pentru a consolida cooperarea în Indo-Pacific“, arată Casa Albă. SUA și Franța au dezamorsat criza submarinelor pe 22 septembrie, când Joe Biden și Emmanuel Macron au decis să lanseze un proces de consultări, iar SUA au reafirmat că “angajamentul Franţei şi al Uniunii Europene în regiunea indo-pacifică are o importanţă strategică”

Statele Unite, Australia şi Marea Britanie au anunţat pe 15 septembrie un parteneriat strategic pentru a contracara China, AUKUS, incluzând furnizarea de submarine nucleare americane către Canberra. Astfel, Australia a decis să anuleze contractul de achiziţionare a unor submarine franceze cu propulsie convenţională în favoarea navelor americane cu propulsie nucleară, fapt ce a stârnit indignare și furie la Paris. În 2016, Franţa a semnat un contract în valoare de 56 miliarde de euro pentru a furniza Australiei 12 submarine cu propulsie clasică, considerat frecvent “contractul secolului” din cauza valorii şi importanţei sale strategice. Reacția furioasă a Franței pentru această “lovitură în spate” a culminat cu rechemarea la Paris a ambasadorilor săi de la Washington și Canberra și anularea unei reuniuni a miniștrilor apărării francez și britanic, prevăzută a avea loc la Londra. Această dispută a fost stinsă și prin vizita recentă la Washington a șefului diplomației UE, Josep Borrell, care a decis împreună cu omologul american, Antony Blinken, au decis să lanseze dialoguri strategice UE-SUA privind securitatea și apărarea și regiunea Indo-Pacifică.

În convorbirea telefonică de vineri, Biden și Macron “au discutat cu privire la eforturile necesare pentru a întări Europa apărării, asigurând în acelaşi timp o complementaritate cu NATO”, după ce în comunicatul precedent, SUA au recunoscut “importanța unei apărări europene complementare cu NATO”.

Această discuție a fost precedată de o întâlnire, la Bruxelles, în marja reuniunii miniștrilor apărării din NATO, între secretarul american al apărării, Lloyd Austin, și ministrul francez al armelor, Florence Parly, după cum a informat Pentagonul.

La NATO, Parly şi-a îndemnat omologii din Alianța Nord-Atlantică să nu se teamă de planurile Uniunii Europene în sfera apărării, afirmând că Statele Unite ale Americii vor beneficia de pe urma lor şi că orice capacităţi militare europene vor întări Alianţa. Semnalul demnitarului de la Paris a venit după ce presa germană a relatat că Germania și alte patru state UE vor lansa o iniţiativă vizând crearea unei forţe de reacţie rapidă a Uniunii Europene ce preconizează extinderea actualelor grupuri de luptă în forţe capabile de reacţie rapidă la crize.

Solicitat să comenteze acest aspect, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că nu a văzut această propunere, însă a amintit că Alianța “a triplat dimensiunea Forței de reacție a NATO, peste 40.000 de soldați” și a subliniat că atâta timp cât mai multe capacități sunt disponibile și pentru misiunile și operațiunile NATO, atunci “este un lucru pe care îl salutăm”.

La summitul UE-SUA din luna iunie, liderii celor doi aliați strategici și-au asumat angajamentul de a demara negocierile pentru încheierea unui acord între Statele Unite și Agenția Europeană de Apărare pentru ca SUA să se alăture proiectelor de apărare ale Uniunii Europene.

2022 a fost decretat de liderii instituțiilor UE drept anul apărării europene. În spiritul acestei tematici, președinția franceză a Consiliului UE va găzdui un summit european consacrat apărării, unde liderii vor adopta Busola strategică a UE, care va contribui la consolidarea unei culturi europene comune în materie de securitate și apărare și la definirea obiectivelor corecte și a scopurilor concrete pentru politicile UE. Ea va aborda patru domenii diferite, interconectate: – misiuni de gestionare a crizelor; reziliență; instrumente și capabilități; cooperarea cu partenerii.

Din această perspectivă, ea se aseamănă cu documentul programatic al NATO – Conceptul Strategic – care statuează trei piloni: apărare colectivă, gestionarea crizelor și securitate prin cooperare. De altfel, adoptarea Busolei strategice a UE va fi urmată de adoptarea următorului Concept Strategic al NATO, la summitul de la Madrid din 29-30 iunie 2022. În egală măsură, Uniunea Europeană și NATO au demarat lucrările pentru adoptarea unei noi declarații comune de cooperare după cele convenite la Varșovia, în 2016, și la Bruxelles, în 2018.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
U.E.3 mins ago

Eurobarometru: 53% dintre români, cel mai mare procent din UE, cred că “virușii au fost produși în laboratoarele guvernamentale pentru a ne controla libertatea”

ROMÂNIA23 mins ago

Virgil Popescu: Prețul gazelor naturale a fost plafonat la 0,37 lei KWh și la 1 leu KWh la energie electrică. Românii nu vor plăti iarna aceasta mai mult decât în decembrie 2020

U.E.1 hour ago

Eurostat: 41% dintre deșeurile din plastic au fost reciclate în 2019 în UE. România, peste media europeană, cu un nivel de reciclare de 43%

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Exporturile UE au crescut în 2020 cu 5,4 mld. euro datorită unei implementări și aplicări mai stricte a acordurilor comerciale și a normelor globale

U.E.2 hours ago

Curtea de Justiție a UE amendează Polonia cu 1 milion de euro/ zi din cauza nerespectării statului de drept și a ordinii juridice a Uniunii Europene

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Klaus Iohannis, în cadrul vizitei de stat din Egipt: România este interesată de stabilizarea situațiilor de criză din Orientul Mijlociu și a zonelor vecine

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Comisia Europeană a aprobat României un ajutor de stat de 358 de milioane de euro pentru IMM-urile afectate de pandemie și restricțiile impuse de autorități

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Turcia s-a asociat oficial la programele emblematice ale UE: Orizont Europa, Erasmus+ și Corpul european de solidaritate

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Comisia Europeană adoptă noi norme ”pentru un sector bancar puternic”: Băncile din UE vor deveni mai reziliente la eventualele șocuri economice viitoare și vor contribui la redresarea Europei

Eugen Tomac4 hours ago

Eugen Tomac: Accederea României în Programul Visa Waiver va da și mai multă consistență parteneriatului strategic România-SUA

Daniel Buda6 hours ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene ”să vină cu abordări pragmatice, ancorate în realitate” pentru a diminua impactul PAC asupra schimbărilor climatice

GENERAL1 day ago

Dragoș Pîslaru, despre digitalizarea pieței muncii: PNRR poate așeza România în avangarda Europei prin reformele sistemice pe care le propune

ROMÂNIA2 days ago

Serbia donează României medicamente și concentratoare de oxigen pentru bolnavii de COVID-19: Suntem alături de voi în cele mai grele momente

ROMÂNIA2 days ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG: Am bugetat peste 250 milioane de lei în următorii trei ani pentru dezvoltarea antreprenoriatului digital

NATO5 days ago

NATO: România, între cele 17 aliate fondatoare ale primului fond de inovare din istoria Alianței Nord-Atlantice

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

Klaus Iohannis, poziție tranșantă la Bruxelles: România va dezvolta centralele pe energie nucleară și rețeaua de gaze naturale. Am insistat ca acestea să fie finanțabile prin bani europeni

POLITICĂ6 days ago

Klaus Iohannis îl desemnează pe ministrul apărării Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru

Marian-Jean Marinescu6 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu speră ca ”viitorul apropiat să ne arate că Dunărea va contribui la Green Deal și la dezvoltarea economică a tuturor” statelor străbătute de acest fluviu

Cristian Bușoi6 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE, atrage atenția Comisiei Europene: Companiile din România și din întrega UE au nevoie de sprijin pentru captarea metanului

Cristian Bușoi6 days ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, intervenție în Parlamentul European: COP26, un moment în care să arătăm că ”Green Deal nu este doar o strategie de mediu, ci și o strategie trigger pentru o UE modernă”

Team2Share

Trending