NATO și Danemarca convin că aliații trebuie să consolideze apărarea în Arctica

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, și premierul danez Mette Frederiksen au convenit în cadrul unei întâlniri de marți că aliații trebuie să se concentreze asupra consolidării apărării în Arctica, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu discuțiile, informează BBC.

„Ei au convenit că în acest efort toți aliații au un rol de jucat”, a declarat sursa după întâlnire.

Discuțiile lor au loc în contextul în care președintele american Donald Trump și-a exprimat în mod repetat interesul, de la realegerea sa în noiembrie, de a integra Groenlanda, un teritoriu autonom al Danemarcei, în SUA.

„Am discutat despre modul în care lucrăm împreună pentru a spori securitatea în Marea Baltică, pentru a sprijini Ucraina și pentru a investi mai mult în apărare, inclusiv în regiunea Arctică”, a declarat Rutte pe platforma de socializare X în urma întâlnirii.

 

Trump a declarat că Groenlanda este vitală pentru securitatea SUA și că Danemarca trebuie să renunțe la controlul asupra insulei arctice de importanță strategică, și nu a exclus utilizarea puterii militare sau economice pentru a-și atinge obiectivul.

Groenlanda a devenit un teren de dispută în regiunea arctică, unde topirea ghețarilor din cauza încălzirii globale deschide noi oportunități pentru exploatarea resurselor naturale. Sub mările Groenlandei se crede că se află depozite uriașe de petrol și gaze naturale. Rusia și China și-au intensificat deja activitățile miniere și prezența militară în zonă, iar regiunea ar putea oferi rute maritime alternative între SUA și Europa. De asemenea, Groenlanda găzduiește și o bază militară americană, utilizată pentru sistemul de avertizare timpurie împotriva rachetelor balistice.

Luni, guvernul de la Copenhaga a anunțat luni că își va întări mecanismul de apărare în Arctica cu nave, drone și sateliți, pentru care va aloca circa 2 miliarde de euro.

„Trebuie să ne confruntăm cu realitatea că există provocări serioase în ceea ce privește securitatea și apărarea în Arctica și Atlanticul de Nord,” a declarat ministrul apărării din Danemarca, Troels Lund Poulsen.

Trump se află, de asemenea, în conflict cu NATO și cu aliații europeni ai SUA cu privire la cheltuielile de apărare și a declarat că, sub președinția sa, SUA vor regândi fundamental „scopul NATO și misiunea NATO”.

Anterior discuțiilor de la Bruxelles cu secretarul general al NATO, premierul danez Mette Frederiksen s-a întâlnit cu cancelarul german Olaf Scholz la Berlin și cu președintele francez Emmanuel Macron la Paris, declarând că liderii politici din Europa și nu numai susțin pe deplin principiul menținerii respectului pentru frontierele internaționale.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare